Astăzi vom discuta despre metoda suprimării simptomelor pe care o enunț vis-a-vis de eliminarea tensiunilor emoționale. Și astfel, am enumerat trei mari grupe de abordări în legătură cu acest subiect al dificultăților interioare. Însă, ce este o tensiune emoțională? O dificultate emoțională este similară unei tensiuni mecanice ce se creează într-un material, adică, într-un obiect, când apăsăm cu forță asupra lui sau îl tragem cu putere. Avem exemplul unui fir de care tragem din ambele părți, și peste o anumită dimensiune a forței, firul se rupe. Dar și până la rupere există o preluare a forței aplicate prin termenul unor tensiuni în interiorul materialului, care se pot vedea doar prin intermediul microscopului electronic. 

Tensiunile mecanice se pot observa la orice angrenaj supus unor forțe de tracțiune timp îndelungat, sau în cazul barelor metalice, precum și pentru orice fel de obiect care e supus tragerii mult vreme. Tensiunile interioare se acumulează prin distanțarea particulelor din care este efectiv compus materialul. Un alt exemplu este cel al compresiei. Un obiect din orice material și supus unei apăsări puternice produce un impact semnificativ asupra structurii. Și peste o anumită dimensiune acesta se va deforma. Dar chiar și până atunci, acesta va acumula tensiuni semnificative în interior. Unele materiale sunt elastice, adică își revine la forma inițială, altele sunt remanente, adică, rămân așa cum au fost deformate. 

Am folosit această abordare mecanică pentru a exemplifica ceea ce se întâmplă în interiorul psihicului uman, care, deși are o construcție informatică, reflectă în mare măsură principii pe care le vedem în realitatea din jurul nostru. Adică, atunci când se trage de noi prin cerințe care ne solicită, când suntem supuși unor forțe de presiune, în care pur și simplu avalanșa, sau încărcătura, emoțională este atât de puternică încă ne strivește, se ajunge la două stări: strivire sau tragere. Și simțim că ne rupem în bucăți, că explodăm sau implorăm, când se întâmplă astfel de fenomene. Iar astfel de experiențe tind să rămân în țesătura interioară a ființei, sub forma unor fragmente informaționale, care ne creează o stare de rău. 

Și aceasta se poate determina imediat prin intermediul schimbării dispoziției interioare. Fiindcă dispoziția este suma tuturor stărilor de tensiune din interiorul sufletului omenesc. Adică, dispoziția interioară ne îndrumă, la nivel global și sintetic, dacă suntem în regulă sau dacă mai avem ceva ce nu trebuie în interiorul nostru, în special în partea afectiv-emoțională. Și orice tensiune la nivel cognitiv, adică la nivelul logicii și gândirii, se transpune ulterior emoțional și poate rămâne într-o stare de relativă activitate, solicitându-ne atenția pentru soluționarea lor. 

Însă, problema cu care ne confruntăm adeseori este că nu întotdeauna ne este simplu să identificăm ce anume ne creează schimbarea de dispoziție. În acest sens, este important să nu tratăm cu ușurință schimbările de dispoziție și să nu fugim de ele când sunt negative. Astfel, avem la dispoziției un mijloc eficient, pus de Dumnezeu în noi, pentru a ne avertiza asupra problemelor interioare. Uneori acestea evoluează doar la nivel psihic, alteori și la cel fiziologic, fiindcă orice patologie uneori se pornește și se transferă de la nivel psihologic, la cel fiziologic și ulterior genetic, iar alteori, reciproc. 

Identificarea acestor tensiuni este de multe ori complicată. Unele sunt evidente. Ies în planul conștient și le observăm. Altele sunt în zona nevăzută a psihicului uman, sau a subconștientului, adică în fața nevăzută a lumii. Și aceste tensiuni sunt stocate în memorie din cauză că nu au fost rezolvate în plan conștient și atunci mintea le sortează și le trimite în subconștient, unde ele continuă să fie active, așteptând momentul soluționării lor. Și nu întâmplător, noaptea, când conștientul își reduce activitatea, subconștientul le scoate la suprafață și aceste tensiuni încep să se manifeste. De asemenea, în momente neașteptate, când suntem neatenți sau poate obosiți, iar conștientul își reduce vigilența, subconștientul preia controlul și dă drumul problemelor nerezolvate, uneori sub forma unor monștri care ne bântuie. 

Sursa acestor tensiuni este multiplă. Pe de o parte există tensiuni acumulate de-a lungul vieții, datorită mediului în care am trăit. În plus, există tensiuni pe care ni le-am provocat singuri. Iar pe de altă parte, ele sunt ereditare, transmise din moși strămoși. În privința transmiterii ereditare, se poate face o sumă a tuturor strămoșilor pe care i-am avut, cu toate problemele lor și care ni le-au dat prin emoțiile și trăirile lor nouă pe calea concepției și nașterii. Dar acum nu vom trata sursa, fiindcă ne mă preocupă să tratăm efectul prin această abordare. Și de aceea, vom porni invers, de la efecte, către cauze. 

Metodele de rezolvare a tensiunilor și conflictelor se împart în mai multe grupe. Prima grupă este cea a antidotului. Ai o tensiune negativă, îi găsești corespondentul pozitiv și îl aplici. Ai o stare de tristețe, atunci trebuie să cultivi starea de bucurie. Tot timpul cultivi opusul a ceea ce te deranjează. Ai o stare de neliniște, cultivi liniștea. Și încerci să-ți abați atenția de la partea negativă la corespondentul său pozitiv. Este o aplicare foarte interesantă a gândirii duale, bine - rău, care în sine nu este deloc bună, dar se află în interiorul nostru. Și folosim acest dualism pentru a schimba balanța. Întunericul vine peste noi, percepția devine cenușie, dar noi căutăm corespondentul pozitiv al întunericului, adică, lumina. Este ca și cum ai fi injectat cu o substanță toxică și aplici un antidot care o anihilează, generând ceva neutru. Este ca și neutralizarea acizilor și bazelor de la orele de chimie, dacă mai țineți minte. Acid plus bază rezultă o substanță neutră. 

A doua grupă de metode se referă la suprimarea reacției. Orice obiect supus unei acțiuni exercită o reacțiune egală ca mărime și de sens opus. Apăsați cu putere un perete și vei simți forța de reacțiune. Lovești ceva și vei vedea automat cum acel obiectul reacționează. Dacă obiectul este construit dintr-un material elastic, de exemplu, o minge, apare o deformare la atingere, care dezvoltă o forță de reacție care o împinge cu putere la distanță. De multe ori însă, reacția poate să fie periculoasă. Ne gândim la lovirea cu un obiect puternic a corpului uman. Automat apar vânătăi și fenomene foarte complicate de reacție. Dacă suntem atacați de un agent patogen, poate să apară febră, inflamarea țesuturilor sau alte reacții de acest fel. Uneori reacția este proporțională cu agentul cauzator. Alteori, răspunsul este disproporționat, fiindcă organismul reacționează mai mult decât ar trebui, acesta fiind cazul alergiilor sau afecțiunilor autoimune. Suprimarea reacțiilor înseamnă că, deși ești atins, să nu reacționezi deloc, sau în orice caz, să nu fii excesiv. Este ca și cum ți-am impune să fii indiferent. Nu întâmplător tratamentele ce privesc alergiile țintesc de regulă desensibilizarea. 

A treia categorie de metode de rezolvarea tensiunilor interioare este cea mai interesantă. Este metoda conversiei. Ai de-a face cu un agent patogen, și atunci îl preiei, îl studiezi, înțelegându-i structura și pe urmă, pur și simplu, îl asimilezi în structura proprie printr-un proces de digestie profundă. O imagine frumoasă, nu știu cât este de adevărat, am citit-o într-o carte de meditație tibetană, în care se spunea că păunul, sau poate păunul din acea regiune, are o trăsătură foarte interesantă. Cum găsește o plantă cu o culoare aparte, o mănâncă pentru a-și mări portofoliul de culori din penaj. Însă pigmenții unor culori exotice sunt manifestarea unor substanțe toxice, în ciuda aspectului cromatic de excepție. Similar, chiar și culorile pe care le produce omul, cele mai frumoase sunt și cele mai toxice ca substanță. Dar păunul are capacitatea de a converti substanța toxică în ceva util prin integrarea în penajul său, protejându-și organismul. Este o metodă a transformării. Dacă ești capabil să descompui în părțile componente o tensiune interioară și după aceea să o asamblezi sub o nouă formă în structura ta, forța atașată acesteia te va întări. Este interesantă această abordare. Și este cea mai puternică. 

Dar astăzi ne vom ocupa de metoda suprimării reacțiilor. Sau metoda indiferenței. De multe ori când am trecut prin felurite probleme și automat, dispoziția mi-a căzut la pământ până la nivelul depresiei, mi se spunea: „De ce nu încerci să fii mai indiferent la ceea ce te lovește sau te afectează? Poate cumva exagerezi!” Era corect. M-am născut cu o sensibilitate foarte puternică, fiind ușor de rănit, uitând foarte greu, sau deloc, rănile și tensiunile interioare care mi-au fost create. Având și o anumită timiditate în a-mi apăra teritoriul, receptam disproporționat ceea ce mi se întâmpla. Un simplu cuvânt, o aluzie, chiar și o glumă, putea să mă afecteze sufletește un timp îndelungat. Iar mecanismele de retrăire se pot manifestat pe durata zilelor, săptămânilor, lunilor, și uneori chiar a anilor. 

Ei bine, sensibilitatea înnăscută nu ne-o putem regla prin voință. Ea vine cumva de la natură, mai este modulată și de mediul în care am crescut, mai ales în perioada copilăriei și în cea a adolescenței. Există metode de desensibilizare, însă, ele nu întotdeauna își ating ținta dorită. De-a lungul vremii mi-a fost greu să devin nesimțit la anumite probleme care m-au afectat și același lucru l-am observat și la alții. În ce privește metoda de desensibilizării, ea se întâlnește în medicină, atunci când, să zicem, ai o infecție, nu se știe cauza, care îți provoacă febră. Primul lucru este să ți se administreze ceva împotriva febrei. Și indiferent de cauză, se va căuta micșorarea reacției organismului. Nu insist asupra cât de bine sau cât de rău este să aplici această metodă. Adevărul este că, dacă doar se acționează asupra febrei și nu este identificată cauza, atunci ceva nu este în regulă. Dar, ca principiu, se caută oprirea reacțiilor. Și există o urmă de adevăr. Orice acțiune cauzează o reacțiune. Și reacția, de multe ori, cauzează în continuare o amplificare a acțiunii inițiale. De exemplu, avem o bacterie care atacă corpul uman, stimulând sistemul imunitar să o lichideze. Dar sistemul imunitar, în loc să deceleze exact cauza, începe un bombardament greu al zonei în care se află presupusul agent patogen. Această bombardare cu substanțe chimice distructive are drept efect inflamarea și, nu în ultimul rând, chiar distrugerea celulelor propriului organism. Și, în forma extremă, sistemul imunitar începe să atace și să distrugă celulele propriului organism în căutarea unui presupus agent patogen, care, dacă este foarte inteligent, doar lasă niște urme de activare și dispare din zona respectivă. Iar organismul distruge zona respectivă nediscriminatoriu. Iar când sistemul imunitar încetează epuizat acțiunea, agentul patogen revine și se conectează exact pe acele țesuturi care au fost distruse, sau vulnerabilizate de către sistemul imunitar, pentru a se hrăni în voie. 

Lumea naturală se bazează pe inteligență. Toate ființele, în efortul lor de supraviețuire, realizează mutații prin care își depășesc adversarii, se adaptează mediului înconjurător și învață cum să-și folosească resursele la maximum. Și agenții patogeni au o inteligență extraordinară. Inteligența unui bacterii este formidabilă, mai puternică decât a tuturor computerelor pe care le avem pe fața pământului. Și virusul este inteligent. Și toate celelalte microorganisme. Așadar, o primă idee este să desensibilizezi această acțiune, mai ales când ea devine disproporționată. O febră care se întinde pe mai multe zile cu o temperatură foarte mare, ea însăși devine un pericol și atunci normal, trebuie intervenit. Dar acum vom discuta despre partea psihologică, fiindcă de ea vreau să mă ocup. 

Să presupunem că există o tensiune emoțională creată de un anumit eveniment, într-un anumit context, legată de o anumită sensibilitate pe care o avem. Ce putem face? Primul lucru constă în conștientizarea acestei situații și să identificăm despre ce este vorba. Nu poți pune un diagnostic corect până nu vezi sau nu înțelegi lucrul pe care îl examinezi. Și acest efort de a înțelege, această anamneză, să zicem așa, medical vorbind, trebuie făcută cât mai obiectiv și cinstit cu putință. Ce anume te deranjează? Care-i problema? Însă, nu întotdeauna cauza se va prezinta în fața minții. De multe ori rămâne ascunsă. Iar alteori, prezența ei devine atât de copleșitoare încât nu o putem suporta la o primă observare. Dar este foarte important să ajungem să ne suportăm tensiunile interioare și să putem să le putem investiga în adâncul sufletului fără să ne temem de ele. E o deprindere ce se dobândește practic, dovedind multă răbdare și perseverență. 

O formă foarte bună de examinarea este cea a exprimării verbale. Nu întâmplător există psihanaliști și psihologi. O altă metodă constă în exprimarea în scris. Fiindcă scrisul permite o detașare suficientă față de problema în cauză și te aduce în condiția de martor, oarecum obiectiv, a tot ce s-a întâmplat. Această metodă te scoate din condiția de actor și te transferă în cea de martor. Și acum vezi lucrurile din perspectiva cuiva aflat în exteriorul tău și a condiției tale. Și de fapt, toate tehnicile de eliminare a tensiunilor emoționale presupun întărirea acestui element martor la care se face apel pentru modificarea reacțiilor interioare și comportamentale. Ieșirea din zona de actorie și trecerea pe scaunul de spectator constituie secretul dobândirii stăpânirii de sine. Și deseori este bine să ne privim viața din perspectiva unui spectator, care observă o scenă unde un actor, care tot tu ești, dar în altă ipostază, joacă un rol în marea poveste a vieții. Să îți privești viața dintr-o perspectivă exterioară constituie o artă a succesului în orice activitate. Este un instrument foarte puternic aflat la îndemâna noastră. 

O altă metodă este să te înregistrezi pe un reportofon și după aceea să te asculți. Este poate mai complicat, dată fiind nevoia de a găsi un spațiu în care să nu fii auzit de altcineva. Scrisul este mai simplu. Un jurnal personal, un fișier scris într-un calculator, ținut undeva unde nu îl găsește nimeni, constituie o cale eficientă de dialog cu sine. În plus, scrisul structurează foarte bine gândirea. Este un mijloc de comunicare formidabil scrisul. Nu întâmplător, el apare relativ recent în istorie. Dar este important nu numai să scrii, ci și să citești ce ai scris. Mult timp am scris sute de pagini fără să le citesc, decât pentru a le corecta gramatical. Nu aveam timp. Scriam, scriam, scriam, dar fără să interpretez pentru mine ce am scris. Am greșit. Acum am început să citesc ce am scris. Și mi se pare foarte interesant. Îmi disting diferitele fațete ale personalității pe care nu le intuiam sau idei de valoare pe care nu le bănuiam De aceea, pentru un adevărat autor trebuie să fie valabilă regula de a deveni cel mai bun cititor a ceea ce scrie. Așadar, scrieți și citiți ce ați scris. Citiți, fiindcă numai citind veți începe să vă înțelegeți pe voi înșivă. Și poate aici este un element, iarăși, foarte important. Lipsa de înțelegere pe care avem față de noi înșine. Lipsa de dialog corect față de noi. De regulă, dialogul nostru este orientat către exterior, către altcineva sau către altceva. Rareori vorbim cu noi înșine. Rareori stăm să ne cunoaștem ce suntem cu adevărat. Facem eforturi de cunoaștere în exteriorul nostru, dar cel mai mare necunoscut se află în interiorul nostru. Am spus-o de mai multe ori. 

După aceea, detectăm tensiunea emoțională cea mai evidentă și sensibilitatea asociată ei, fiindcă întotdeauna o tensiune emoțională este legată de o anumită sensibilitate. Tensiunea creează sensibilitate, iar sensibilitatea creează tensiune, la rândul ei. În momentul în care am sesizat-o, începem să vedem dacă nu cumva am exagerat în reacția noastră. Iar de la conștientizare, trebuie să trecem la desensibilizare. 

Acum, cum se face desensibilizarea? Aceasta presupune expunerea la acea tensiune interioară se poate realiza prin două metode de reglare a gradului de expunere în domeniile intensitate și timp. Reglarea în domeniul intensității înseamnă să pătrunzi în respectiva tensiune interioară cât de mult suporți și să o investighezi în adâncime, fiindcă atunci când o investighezi, se creează o reacție de respingere, chiar de ură, o aversiune neplăcută. Reglarea în domeniul timp se referă la durata de expunere la respectiva tensiune interioară. Am citit o metodă foarte interesantă de eliminarea a fobiilor, care constă în inducerea respectivei fobii și rămânerea în acea stare de inducere un anumit timp. Se pune un timer. Să zicem un minut, două, trei. Se reiau aceste reprize până la completa desensibilizare. Ideea fundamentală însă este de a nu se fugi de lucrul care îți provoacă teamă. Sau lucrul care îți displace. Nu se fuge. Ci se face o expunere graduală, atât cât se suportă, mărind pragul de expunere, pe măsură ce nivelul de reacție, sau de adaptare, se ajustează, până când se ajunge la desensibilizarea completă și respectivul lucru îți devine indiferent și nu îți mai provoacă niciun fel de reacție. 

Sensibilitatea la un anumit lucru denotă o lipsă de adaptare. Cheia supraviețuirii este adaptarea. Sunt două lucruri esențiale în orice supraviețuire: adaptarea și organizarea. Orice sistem natural, biologic în cazul de față, face acest lucru dacă vrea sau dacă are capacitatea de a supraviețui. Adaptarea la stimul este similară. Intrăm într-o cameră zgomotoasă. La început, sesizăm zgomotul. Să zicem, într-un club. E groaznic, este asurzitor. Însă, după un anumit timp, ajungem să nu mai sesizăm zgomotul. Ba chiar începe să ne placă atmosfera. S-a produs adaptarea. Adaptarea la stimul. Se mai numește și legea Weber-Fechner. Este o abordare psihologică legată de adaptarea la stimul. Rămânerea într-un mediu care la început îți creează reacție, în limitele pragului de adaptare, nu ne creează un disconfort major, fiindcă ne adaptăm. Pe de altă parte, dacă ne-am învățat să reacționăm la anumiți stimuli în condiții de confort și suntem confruntați cu o situație diferită, va fi necesară o readaptare, care uneori este dificilă, fiindcă nu mai întâlnim acel nivel de confort cu care ne-am obișnuit. Așadar, trebuie să ieșim din zona de confort, într-una de disconfort controlat, ca să ajungem la desensibilizare. Iar ulterior să extindem zona de confort cât mai mult în zona de disconfort. 

Expunerea la tensiunile emoționale se realizează așadar sub o formă progresivă, urmată de adaptare, și reprezintă cea mai puternică metodă de desensibilizare, adică, de eliminare a unei reacții ce nu ne este de folos. Putem scrie un jurnal în care să examinăm o anumită tensiune interioară. Este bine să scriem tematic în legătură cu un subiect care ne preocupă. Sau să identificăm câteva subiecte legate de tensiunea interioară, după care să o identificăm pe cea mai supărătoare și să începem să o examinăm. Descoperim amănunte care încep să ne doară. Continuăm atât cât putem suporta. ne oprim. Citim din nou. Retrăim limitat acele evenimente. Stăm în această stare un anumit timp, după care le părăsim, dacă nu mai suportăm expunerea. Dar revenim asupra lor după o vreme. Și revenim, explorăm și adâncim. Și în felul acesta, reacția organismului începe să fie din ce în ce mai mică. Se produce adaptarea. 

Sunt lucruri la care nu ne-am adaptat de-a lungul vieții. Acelea au rămas în noi. Trebuie cumva să rezolvăm problemele care le-au generat și trebuie să acceptăm și să ne adaptăm la acea realitate. Să presupunem că am crescut într-o familie dezorganizată. Sau am trăit într-un mediu nefericit. Cumva trebuie să acceptăm acest lucru, dar nu trebuie să existe resemnare, ci adaptare, în sensul în care, privind lucrul respectiv, acesta să nu ne mai creeze o reacție de respingere și nici să nu ne mai afecteze în clipa prezentă. Fiindcă tensiunile interioare pentru care nu s-a produs adaptarea, ne strică viața, ne înnegurează dispoziția sufletească și se transferă în partea fiziologică, perturbând organismul și ulterior stricând codul genetic și modul în care acesta este exprimat. Orice tensiune emoțională strică prin cauzalitate directă materialul genetic, fiindcă la origine este un „virus informatic”, adică o tensiune de natură informațională, care rămâne activă până când reușim să o identificăm, să o străpungem și să o distrugem. Desensibilizându-ne vis-a-vis de ea, nu înseamnă neapărat că am înțeles-o, ci doar că am dezamorsat-o, ceea ce poate este suficient. Nu o justificăm, nu o judecăm, ci doar ne desensibilizăm. 

Aceasta se leagă de cele două mari abordări ale vieții. Există abordarea bazată pe cunoașterea bine-rău, o abordare duală, în care judecăm, criticăm și creăm tensiuni exterioare sau acumulăm tensiuni interioare. Fiindcă orice tensiune emoțională a fost creată de aplicarea judecății bine-rău. Constatăm că s-a întâmplat ceva nedrept. Socotim că este ceva greșit vis-a-vis de ceea ce am trăit. Aceasta creează tensiune interioară. Sau ne justificăm față de ce s-a întâmplat. Poate am făcut bine, dar n-am fost bine înțeleși. Și așa se creează o tensiune interioară. Bineînțeles, tensiunile sunt de multe feluri. Există o familie întreagă de manifestare a lor. Dar această abordare se bazează pe a contempla fără a judeca lucrurile, mergând pe premisa că totul în univers, în viață, oriunde, este frumos, bun și luminos, fiindcă așa le-a creat Dumnezeu. Dar percepția noastră le întunecă forma. Și dacă distingem părți negative, ele sunt derivate adeseori de percepție și de realitatea obiectivă. Acesta este calea contemplării, sau a pomului vieții. Iar prin această metodologie a desensibilizării, noi privim lucrul care ne creează tensiune fără să-l judecăm, acceptând ce percepem și adaptându-ne la senzațiile pe care le experimentăm. Este metoda copacului vieții adaptată la ceva negativ. Această privire, fără a judeca, este vindecătoare în orice domeniu de activitate. 

Mă opresc aici și voi face o sinteză. Așadar, există trei mari abordări de rezolvare a tensiunilor emoționale. Prima este metoda antidotului, în care cauți perechea pozitivă a stării negative pe care o trăiești. A doua este metoda desensibilizării, în care oprești reacția cauzată de acțiunea a ceva ce pare negativ, a unei tensiuni emoționale în cazul de față. Iar a treia metodă, despre care vor vorbi data de viitoare, este cea a conversiei, sau înțelegerii, prin care preiei energia informațională a tensiunii emoționale și o integrezi în sistemul propriu, descompunând-o, practic, digerând-o. În rezumat, avem metoda antidotului, după care a desensibilizării și ulterior a digerării, sau conversiei. Și când digeri ceva, respectivul lucru dispare. Și folosirea părții negative, adică a elementelor percepute negativ din viață, pentru a trăi o viață frumoasă și pozitivă, constituie elementul cel mai frumos în ce privește arta vindecării.