Acasa > Redactia > Arhiva > 2026 > Ianuarie > Ziua 28 >  




Volum: Întoarcerea Pe Insula Neprihănirii         Ediția 1549 / 28 ianuarie 2026        Tot Volumul

Vindecarea prin intermediul vorbirii
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vorbirea se referă la mulțimea de cuvinte pe care noi le folosim pentru a comunica ideile pe care le avem, alături de dorințele, aspirațiile și tot universul simbolic ce se află în interiorul nostru. Nu întâmplător, cuvintele poartă încapsulate multă energie interioară, ce se revarsă din adâncul sufletului, purtând amprenta specifică a celui care le-a rostit. În acest sens, cuvintele pot fi purtătoare de lumină sau, dimpotrivă, ele pot fi purtătoare de întuneric. Și nu întâmplător, cuvintele călătoresc către ceilalți, prin diferite medii și mijloace, și ajungând la cel care le ascultă, vor determina stări similare celui care le-a pronunțat. Astfel, are loc o transmitere a stărilor interioare de la cel care vorbește la cel care ascultă. 
  
Așadar, dacă ne-am gândi la cuvintele pe care le spunem, ca fiind încărcate de energie spre bine sau spre rău, atunci am fi mult mai responsabili vis-a-vis de ce anume alegem să spunem sau să tăcem. Și uneori tăcerea într-adevăr, este de aur, iar vorba de argint. Iar alteori tăcerea exprimă mai mult ca înțeles decât o mie de cuvinte. Nu întâmplător, zece cuvinte spuse așa cum trebuie, vor aduce mai multă cunoaștere decât zece mii care pur și simplu nu înseamnă nimic. 
  
Dar cuvintele exprimă și emoții, care se transferă către ceilalți și care devin contagioase pentru cel căruia îi sunt destinate. Și emoțiile pot crea mari probleme. Fiindcă la capitol emoțional, noi, ființele umane, suntem deosebit de vulnerabile. Iar această vulnerabilitate provine din faptul că noi nu învățăm temeinic cu să stăpânim, așa cum se cuvine, arta nobilă a vorbirii, adică a exprimării și transmiterii de idei prin cuvinte cu scopul de a promova ceea ce este valoros și de a aduce putere deopotrivă nouă și celorlalți. 
  
Despre efectul vorbirii s-a scris mult, dar acum vom accentua pe dezvoltarea unor deprinderi practice. Așadar, prima etapă în utilizarea corectă a cuvintelor pentru vindecare constă în a ne da seama de ceea ce spunem și de ce anume transmitem cu adevărat. Și reciproc, în a ne da seama ceea ce ni se spune, fiindcă există o diferență semnificativă între vorbitor și ascultător. De regulă, noi filtrăm ceea ce ne convine, sau ne place sau ne obsedează, dar rareori suntem atenți la ceea ce spunem cu adevărat sau la ceea ce se află în spatele cuvintelor pe care le auzim. 
  
A înțelege ce spun ceilalți constituie o mare artă și de la ea pleacă toate celelalte aspecte legate de comunicarea interpersonală, fiindcă vorbirea reprezintă mijlocul principal de relaționare între oameni. Și nu numai între noi, ci și între noi și entitățile superioare, de exemplu, cu Dumnezeu. De aceea, un element important constă în conștientizarea conținutului simbolic a ceea ce spunem, respectiv, de emoțiile pe care implicit le atașăm. În plus, este esențială conștientizarea a ceea ce auzim. Și nu întâmplător tăcerea este de aur, fiindcă ea reprezintă complementul vorbirii. Sunt momente în care trebuie să ascultăm, nu doar să exprimăm. Este ca și cum ai primi ecoul acțiunilor și vorbelor tale, sau ai discerne ce se află în jurul tău, între ceilalți sau în mediul înconjurător. 
  
Un alt aspect important se referă la efectul cuvintelor pe care le spunem și în a observa ce anume produc ele la cei care le ascultă din jurul nostru. Din păcate, noi nu suntem pe deplin conștienți de ceea ce declanșează vorbirea noastră în ceilalți. Prin urmare, este foarte important să discernem reacțiile celor din jur, mimica feței, gesturile și postura, precum și cuvintele pe care le primim drept răspuns. Nu în ultimul rând, merită urmărite efectele cuvintelor noastre vis-a-vis de comportamentul pe care îl inducem prin intermediul gândurilor și emoțiilor enunțate. 
  
Reciproc, este foarte important să conștientizăm efectul cuvintelor spuse de alții asupra noastră. Ce stări interioare ne induc? Bucurie sau tristețe? Agitație sau liniște? Unde apar eventualele tensiuni în corp? Sau unde se manifestă ele în minte? Ce idei ni se sugerează? Ce stări ni se transmit? Ce emoții? Înainte de a ne grăbi să vorbim, este bine să ascultăm și să ne dăm seama ce efect au cuvintele celorlalți, sau cuvintele celui cu care vorbim, asupra noastră. 
  
Mai departe, este important să schimbăm registrul cuvintelor pe care le folosim de așa manieră încât ele să comunice cu adevărat intenția noastră și, bineînțeles, intenția trebuie să fie cât mai bună cu putință. Un alt lucru esențial constă în faptul că atunci când vorbim, noi consumăm foarte multă energie, deși nu ne dăm seama. Acest consum energetic uneori poate fi susținut, alteori nu, de către organism. Și dacă acest efort se continuă pe o durată foarte mare, atunci s-ar putea să ne slăbească puterile trupului și să ne vlăguim. 
  
Și nu în ultimul rând, cuvintele pe care le spunem tind să întărească obiceiurile pe care deja le avem alături de achiziționarea unor noi. Prin urmare, cuvintele noastre pot fi un elixir al vieții care să aducă vindecare sau o otravă mortală care să răspândească tot ce este mai rău în sufletul omenesc. 
  
În fiecare om există lumină și întuneric. Potențial, fiecare om poate fi un înger sau un demon. Dar este foarte important ce anume dorim să fim și să conștientizăm ceea ce suntem de fapt la un moment dat. Fiindcă este posibil, ca târâți de mirajul vorbirii fără rost, sau al vorbirii nestăpânite, să ajungem să exprimăm partea urâtă din noi, adică cea demonică, deși, poate, n-am intenționat acest lucru. Este foarte important să veghem la porțile vorbirii, la ferestrele formării cuvintelor, ca nu cumva partea întunecată din noi să se exprime, făcând rău celor care ascultă, dar mai ales, făcându-ne rău chiar nouă înșine. 
  
Vorbirea însă, poate fi un instrument extraordinar de cultivare interioară, de revărsare a luminii cerești și de umplere interioară cu putere, până când întunericul dispare cu desăvârșire. Iar din această lumină care se află în noi, putem transmite mai departe energii fundamentale către ceilalți, iar acest proces se poate repeta iarăși și iarăși, la nesfârșit, stingând focarele întunericului și astupând izvoarele care alimentează boala, necazul și suferința în această lume. 
  
Cuvintele deosebit de importante. Și să nu uităm, această lume a fost creată prin cuvintele rostite de către un Mare Creator. Similar, și noi putem crea o lume frumoasă sau una urâtă. Putem aduce vindecare sau boală. Și cred că la originea oricărui fel de boală sau suferință se află cuvinte urâte pe care cineva le-a semănat și din nefericire, noi le-am crezut și le-am cules rodul. 
  
Prin urmare, vă doresc o zi frumoasă în care să puneți în practică vorbirea luminoasă, înălțătoare și plină de sens. Și ca de obicei, a Dumnezeului nostru, Omul Primordial, să fie slava acum și în veșnicie. Amin. 
  
Referinţă Bibliografică:
Vindecarea prin intermediul vorbirii / Întoarcerea Pe Insula Neprihănirii : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 1549, Anul XVI, 28 ianuarie 2026.

Datele volumului: Copyright © 2026 Întoarcerea Pe Insula Neprihănirii : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!