Liniștea interioară reprezintă un dar extraordinar prin care reușim să ne menținem echilibrul în mijlocul schimbărilor inevitabile ale vieții. Dar această liniște interioară nu se obține neapărat printr-un exercițiu de sugestie sau printr-unul de impunere, ci mai degrabă, este rodul unor trăsături de caracter și a unor deprinderi pe care le cultivi de-a lungul întregii vieți. Și de fapt, liniștea interioară se naște din conștiința plenară a identității pe care o porți în suflet ca pe cea mai de seamă comoară. Și nu întâmplător, din această identitate se nasc toate celelalte trăsături ale ființei umane. Toată noblețea sufletului uman se naște dintr-o frumoasă identitate interioară.
Schimbările neprevăzute care au loc în jurul nostru, precum și în mintea noastră, pot să ne conducă la o stare de confuzie și la o încercare de a ne adapta la ceva ce nici nu știm încă la ce se referă. Schimbările uneori sunt atât de dramatice și atât de rapide încât nici nu avem timpul necesar de reacție. Însă, existența acelui spațiu interior în care nimic nu se schimbă, ci totul rămâne constant, ne ajută să ne regăsim și să luăm cele mai bune decizii indiferent de împrejurare. Și de fapt, când ne referim la liniștea sufletească, sau liniștea interioară, facem referire la un spațiu plasat undeva în mintea noastră, un spațiu interior, în care noțiunile, conceptele și ideile sunt așezate la locul lor într-o ordine organică, izvorâtă din realitate, dar filtrată corespunzător pentru a fi în concordanță cu tot ce este mai bun din tot ce am trăit, am auzit, am văzut și am intuit.
Să ne închipuim că sufletul, acel loc tainic al minții, este asemenea unei camere în care locuim. În această cameră sunt dispuse tot felul de obiecte de care avem nevoie. „Sunt obiecte din zona amintirilor? Sunt altele din cea a prezentului? Sau sunt obiecte care se referă la viitor? Sau la un posibil viitor?” Toate aceste obiecte au felurite forme. Unele le putem gândi ca niște mese pe care plasăm alte obiecte, fiind destinate pentru susținere. Altele servesc la iluminarea acelei camere, prin care am făcut referire la sufletul omenesc. Altele au rolul de fereastră către lume. Și altele de fereastră către noi înșine. Este o cameră interioară care are ferestre, atât spre exterior, cât și spre interior. Și, nu ultimul rând, avem un altar. Fiindcă cel mai frumos lucru este ca această cameră să fie parte a unui templu sau să fie chiar un templu. Un templu al lui Dumnezeu.
Acest spațiu al liniștii interioare, construit cu migală și de-a lungul unei lungi perioade de timp, va fi locul nostru de refugiu în care să ne retragem, atunci când ne simțim mai bine, dar și atunci când lucrurile nu merg conform cu ceea ce ne-am dorit. De fapt, fiecare om poartă în suflet un univers. Și în acest univers de gânduri, sentimente, trăiri, emoții și altele de felul acesta, trebuie să existe un spațiu al tău, un loc sfânt, adică, dedicat pentru cele mai profunde aspirații.
Dacă nu ai construit un astfel de spațiu, este momentul să începi chiar în clipa de față. Construcția acestui spațiu al liniștii și al regăsirii poate începe chiar acum. Și să ne închipuim că undeva, în interiorul sufletului nostru, poate chiar în dreptul centrului fizic al trupului nostru, deschidem o cameră în care, la început, nu este nimic, o cameră goală. Și în această cameră goală, intrăm și ne oprim. Privim în jurul nostru și observăm golul. „Chiar așa?” Observăm golul care se află în interiorul sufletului nostru. Acest gol de care noi de multe ori fugim este exact locul în care trebuie plasată această cameră tainică a sufletului.
Și în această cameră, după ce ne-am obișnuit cu întunericul și cu liniștea, sau cu tumultul, ei, după caz, vom începe să plasăm ferestre. Ferestre către universul exterior și ferestre către noi înșine. Ferestre către oameni, către ceilalți și, nu în ultimul rând, ferestre, sau o fereastră frumoasă către Dumnezeu. Prin aceste ferestre vom lăsa să treacă anumite proiecții, anumite imagini, un anumit spectru de radiație solară și un anumit curcubeu de sentimente care să lumineze multicolor și, în același timp, diafan, interiorul camerei inimii noastre.
Odată ce ne-am obișnuit cu feluritele lumini și alternanțe de intensitate ale trăirii, și deslușind coloritul nesfârșit al realității proiectate de conștiință în acea cameră tainică a spiritului, vom începe să plasăm diferitele obiecte în ordinea lor firească. Poate să fie o amintire dragă din timpul celei mai frumoase perioade a vieții. Cel mai probabil, este copilăria, când înainte de a fi fost programați ca adulți ca să gândim rău și înainte de a fi devenit părtași nebuniei lumii, trăiam într-o frumoasă visare al unei realități diferite de tot ce se afla în jur. Era o lume a ta, de poveste, cu multe, multe, detalii frumoase.
Și începi de acolo. Definești o zonă a copilăriei în care strângi, sau mai bine zis, plasezi, ordonat, cele mai frumoase trăiri, sentimente, amintiri și imagini ale locurilor în care ai trăit și ale persoanelor dragi din acea perioadă. „Cum ți se pare?” Un alt colț îl vei dedica perioadei adolescenței, acea vreme tumultoasă de transformare, de metamorfoză, care își are rostul ei. Și acolo vei pune, iarăși, imagini dragi și videoclipuri frumoase din memorie. Și vei plasa tot ce a fost mai nobil, mai înalt, în tine, la vârsta la care credeai că poți schimba lumea și cu adevărat, lumea putea fi schimbată spre bine.
Poți să ai un loc și pentru tot ce a urmat. Perioada tinereții, în care iarăși, sunt o mulțime de trăiri minunate și pasiuni frumoase. Tot ce a fost urât, nu lăsa să intre aici. Menții doar acele trăiri care te-au ajutat să mergi înainte, să învingi și să devii mai bun. De asemenea, vei plasa chipul persoanei alături de care ai mers în acea perioadă, familia, tot ce ai lucrat, hobby-uri pe care le-ai avut, și așa mai departe.
Mai există și un colț al sănătății. În funcție de vârsta la care te găsești, vei pune acolo amintiri frumoase și trăiri minunate. Dar centrul îl vei menține pentru prezent. Nu vei pune nimic în dreptul ferestrelor, iar în centrul camerei vei plasa obiectele care țin de realitatea prezentă, de timpul prin care treci în clipa de față. Și pe măsură ce timpul se desfășoară, menții doar ceea ce te ajută să mergi mai departe pe cărarea destinului. Obiectele de prisos le abandonezi și le scoți din încăpere.
Iar în față, pe un perete, vei avea un loc al închinării, un spațiu dedicat meditației sfinte și rugăciunii către Dumnezeu, în fața ferestrei care dă către El. Și nu uita, ușa de acces trebuie să fie în spate, nici în față și nici în lateral. Ușa pe care intri și pe care ieși este în spate. Este o ușă tainică. Este un loc secret. Știi doar tu de el. Și aici, din timp în timp, vii pentru a adăuga sau scoate anumite obiecte care nu mai corespund realității pe care o traversezi. Și mai există, bineînțeles, și alte elemente care pot fi adăugate, cum ar fi, comorile sufletului, sau valorile inestimabile ale dorințelor și ale aspirațiilor, care cu adevărat, își merită acest nume. Dezamăgirile le arunci, nu le ții la tine. Sau, dacă poți scoate din ele ceva pozitiv, doar acel „pozitiv” îl vei lua cu tine în această cameră.
Aceasta este o construcție mentală utilă, indiferent de ceea ce se întâmplă cu tine sau în jurul tău. Și fiecare om poate avea o cameră, sau o grădină, secretă. Altădată voi folosi metafora „grădinii”., dar acum am preferat-o pe cea a „camerei”. Fiindcă trăim într-o perioadă în care mai toți oamenii locuiesc în camere, și nu în grădini, și mai puțin, în case. Și atunci când vine tumultul, când apare furtuna, vei intra în siguranță în acest loc sfânt. Și te vei ruga, vei privi către Dumnezeu, vei contempla lumea, filtrând cu atenție trăirile pe care le experimentezi. Și vei examina obiectele pe care le-ai strâns de-a lungul vieții și care te-au ajutat să progresezi în cursul timpului. Și vei simți ce înseamnă odihna de a trăi. Și vei lăsa orice alt gând să dispară, până când totul în jur și în tine va deveni „fericire”.
Avem un destin luminos și frumos, plănuit de Dumnezeu, jalonat de El în cele mai mici detalii și călăuzit de îngerii sfinți. Avem o cale minunată care ne așteaptă să o parcurgem pas cu pas. Să avem încredere și să mergem înainte! Tot ce este mai bun va urma! A Creatorului nostru să fie slava în veacurile nesfârșite! Amin.
