Echilibrul reprezintă arta de a menține în armonie mai multe elemente disparate. De exemplu, dacă vrei să traversezi o punte și ea este îngustă, fără parapet, trebuie să ai un bun echilibru și să ți-l menții pe măsură ce pășești de-a lungul ei. Similar, parcurgerea drumului vieții presupune atingerea echilibrului și trăirea propriului destin, fapt care presupune atingerea unei profunde stări de armonie interioară. Fiindcă există multe tendințe care încearcă să ne abată la stânga sau la dreapta, dar noi trebuie să ne menținem, să revenim pe, calea cea dreaptă. 

Dar pentru a ne menține calea, trebuie realizat un efort de voință. Însă, și acest efort poate fi rapid epuizat dacă este doar voință și nimic mai mult. Voința pură se aseamănă alergării pe o distanță scurtă cu viteza maximă. Alergarea pe o sută de metri, de exemplu, cum este la competițiile sportive, presupune o astfel de concentrare a efortului pe un timp foarte scurt. Și putem să sprintăm pe distanțe scurte, dar când este vorba despre alergarea pe drumul vieții, care se aseamănă cu un maraton pe multe zeci de kilometri,, atunci, în mod sigur, nu ne vom putea baza doar pe acest stil și doar pe voință. 

Un ajutor sau un dușman pe care îl ai în viață este emoția, sau trăirea, adică, partea sentimentală. Emoția ne motivează sau ne deprimă. Ea ne creează stări de bucurie sau de suferință, independent de ceea ce gândim. Gândurile noastre nu sunt întotdeauna în concordanță cu ce simte sufletul. Și mai mult decât emoția, este importantă dispoziția interioară. Ea este și mai profundă decât emoția, fiindcă de aici pleacă flacăra vieții. Dispoziția interioară este proiecția spiritului, sau a sufletului în materie, manifestându-se mai întâi în minte și apoi în corp. Iar dispoziția interioară nu poate fi stăpânită. Ea trebuie câștigată, sau cucerită, cu multă răbdare și atenție. Cucerită nu în sensul războinic, ci în sensul ajungerii la un acord interior, adică atingerii armoniei dintre rațiune și simțire. 

Dispoziția interioară ne semnalează dacă suntem sau nu pe firul corect al vieții, conform destinului pe care îl avem. Dacă ne așezăm pe firul vieții așa cum trebuie, dispoziția va fi pozitivă. Chiar dacă uneori anumite emoții vor fi negative și gândurile vor fi tulburi, dispoziția interioară îți va arăta drumul corect. Iar după aceea, vei putea păși folosind voința, precum și vântul prielnic al emoțiilor pozitive. Dar și emoțiile negative pot fi folosite pentru a avansa pe drumul vieții. Astfel, cele pozitive sunt ca și cum te-ai prinde de ceva și te-ai trage ca să avansezi. Iar cele negative sunt ca și cum ai împinge în ceva, care rămâne în urma ta, ca să avansezi. Prin emoția pozitivă, anticipezi viitorul. Prin emoția negativă, urăști trecutul. Dacă orientezi în felul acesta busola emoțiilor, motorul motivațiilor interioare va funcționa negreșit așa cum trebuie, conform cu împlinirea propriului destin. 

Emoția este ca o pânză în care bat vânturile trăirilor interioare. Este asemenea pânzei de corabie, care, când bate vântul, poate purta corabia în direcția cea bună sau nu. Când nu este direcția cea bună, se strâng pânzele. Când vine vântul din direcția cea bună, atunci se ridică pânzele. Și atunci când vântul emoțiilor este negativ, trebuie să ne oprim. Este momentul de popas. Chiar și oboseala este o emoție negativă care ne semnalează faptul că trebuie să ne oprim. Iar oprirea face parte din drumul vieții. Nu putem doar alerga. Nu putem doar merge. Trebuie să ne și oprim. Trebuie să ne și refacem. Trebuie să și așteptăm. Și aici este iarăși principiul găsirii echilibrului vieții. 

Iar când dispoziția interioară se schimbă, iarăși, trebuie să ne oprim și să ne reorientăm. Este ca și cum am fi mers într-o direcție greșită și GPS-ul interior ne-ar spune că ne-am îndepărtat de traseu. Ne oprim. Ne reorientăm. Și revenim pe traseu. Traseul vieții diferă de la om la om. Fiecare om are calea sa. Putem spune principii generale despre ce înseamnă să urmezi traseul propriului destin, dar și aici trebuie să acceptăm sfaturile cu prudență. Drumul vieții nu se face cunoscut decât fiecăruia în parte. Este o taină pe care o descoperi pe măsură ce mergi. Și nu prea poate fi împărtășit altuia, decât fragmentar, ca un schimb de experiență și nimic mai mult. Iar ce anume trebuie să faci în viață este problema  ta și numai a ta, nu și a altora. De aceea  nu trebuie să-i împovărezi pe ceilalți cu această sarcină. Da, când ești copil, părinții și adulții încearcă să te orienteze într-un anumit fel. Dar pe măsură ce mintea ta se formează și se maturizează, îți vei dai seama că drumul vieții îți aparține pe deplin. Până la un anumit punct te conduce familia și societatea, după care tu alegi ce vrei să fii. Și acest element, al alegerii personale, se menține până la capăt. Ești ceea ce vei alege să fii. 

Dar și alegerea aceasta nu este ceva hazardat, fiindcă în tine există o busolă interioară numită destin. De fapt este o hartă, numită „harta destinului”. Și în mintea ta există un traseu bine definit numit „destin”. Și mai există o dispoziție interioară care semnalează direcția cea bună asemenea acului unei busole, sau mai nou, al unui GPS performant. Iar a-ți asculta inima înseamnă de fapt să dai atenție dispoziției interioare și să urmărești proiecțiile în viitor ale deciziilor pe care intenționezi să le iei. Dacă proiecția este negativă, ceva nu este bun și te oprești pentru a determina direcția cea bună. Dacă proiecția este pozitivă, atunci înaintezi. Curaj! Viața este o aventură plăcută! 

Dar și dispoziția interioară poate fi stricată și distorsionată. Ea, în mod natural, este o busolă infailibilă, dar noi o putem deteriora. Și, din păcate, mijloacele de a defecta busola interioară sunt nenumărate. O metodă sigură de a-ți strica dispoziția interioară este atât mâncatul peste măsură, cât și consumul de alimente care nu sunt potrivite corpului și minții tale. De asemenea, băuturile alcoolice vor defecta busola interioară. Ele vor strica trupul și mintea. Munca peste măsură constituie o altă metodă de a distorsiona indicațiile busolei interioare. Statul în neștire în mediul online, la calculator, telefon sau televizor, sau orice altă activitate în care uităm de noi înșine, vor afecta busola vieții. De asemenea, dispoziția interioară trebuie curățată din când în când și aceasta se întâmplă când stai liniștit, când oprești fizic, te relaxezi mental și aștepți. Aștepți să se facă liniște în corp, în minte și în suflet. Și deodată, busola va începe să funcționeze din nou și îți va arăta direcția pe care trebuie să mergi. O vei simți iarăși. Se va produce o clarificare, o iluminare și o descoperire inedită. Nu trebuie să fii profet ca să experimentezi acest lucru, deși, în orice om există un profet care așteaptă să fie descoperit. În orice om există un canal de legătură cu nevăzutul, cu Dumnezeu, de unde ți se transmite descoperirea a ceea ce trebuie să faci în viață cu adevărat. 

Echilibrul presupune și o echilibrare adecvată a celor trei componente ale timpului, așa cum îl percepem noi: trecutul, prezentul și viitorul. Prezentul se află acolo unde te găsești. Trecutul este în spatele nostru. Viitorul se află în față. Și trebuie să te echilibrezi interior. Dacă este prea mare povara trecutului, vei cădea pe spate. Dacă este prea mare grija viitorului, vei cădea în față. Dacă amândouă sunt prea grele, nu vei mai putea avansa, fiindcă deja povara va fi mult prea mare pentru a mai putea păși. Și astfel, trebuie să înțelegi că trebuie să te echilibrezi interior. Trecutul reprezintă tot ce a fost. Viitorul este tot ceea ce crezi că va fi. Iar prezentul este ceea ce percepi că există în clipa de față. Și trebuie să fii puternic ancorat în timpul prezent. Trebuie să dobândești capacitatea de a sta ferm pe picioarele tale în timpul de față, în locul în care te găsești, oriunde ai fi și oricând te-ai regăsi. Și aceasta constituie o altă parte a marii arte a vieții. Iar aceasta înseamnă promovarea echilibrului verticalității. Stai drept și demn, dar nu încordat. Încordarea nu face bine. Însă, îmbinarea dintre blândețe și fermitate constituie și ea o artă fină a echilibrului verticalității, alături de echilibrul orizontalității pe axa nesfârșită a timpului. 

Mai este necesar echilibrul și în relațiile cu ceilalți, deopotrivă în relația cu tine însuți. Nu trebuie să fii prea mult atașat de relațiile exterioare, fiindcă vei păgubi relația interioară cu sinele tău. Și reciproc. Nu trebuie să fii prea introspectiv și detașat de trăirea în lumea înconjurătoare. Echilibru între trăirea în lumea exterioară și în cea lumea interioară este mai mult decât necesar. Între relațiile din afara ființei tale și cele care se stabilesc în interiorul ființei tale trebuie să fie armonie. Fiindcă ai nevoie de un autentic și sincer dialog interior ca să poți progresa, mai mult decât orice altceva. Și nu trebuie neapărat să îl destăinui altora. Este suficient să vorbești cu tine și atât. Unele lucruri nu trebuie să le cunoască decât sufletul tău. Ele sunt taina ta. Și nu trebuie să te expui judecății altora asupra ceea ce constituie comoara sufletului tău. Nu. Există o taină pe care fiecare om o poartă și trebuie să rămână acolo. O taină pe care o știi numai tu și Dumnezeu. 

Echilibrul presupune să nu muncești prea mult, dar nici prea puțin. Să nu vorbești prea mult, dar nici prea puțin. Și multe altele de felul acesta. Și astfel, pe măsură ce avansezi pe drumul vieții în direcția destinului tău, vei descoperi multe alte lucruri, iar experiența ta se va îmbogăți. Dacă nu știi în ce constă destinul tău, caută-l. Nu te lăsa până nu  clarifici acest aspect. Iar atunci vei trăi experiența plenară de a fi om, un om după chipul lui Dumnezeu. 

Îți mulțumesc dacă m-ai ascultat și-ți doresc astăzi o experiență binecuvântată în a menține în echilibru toate obiectele realității și imaginației care compun, într-un mozaic de o frumusețe neasemuită, propria ta viață. Echilibrul așadar, înseamnă a pune cap la cap, în mod armonios, toate fragmentele disparate ale vieții! Îți mulțumesc că m-ai ascultat. Numai bine!