Fericirea reprezintă cel mai de dorit sentiment pentru toți oamenii. Dar calea de a o dobândi ne rămâne deseori misterioasă. De aceea, vom trece la practicarea următorului exercițiu, care am speranța că ne va clarifica într-o măsură substanțială noțiunea de fericire.
Ca de obicei, te oprești acolo unde te găsești. Și lași ca tensiunea din corp să se diminueze treptat, treptat, până dispare cu totul. În același timp, lași ca orice preocupare a minții să se liniștească. Orice grijă, orice teamă, orice dorință de acțiune le lași să dispară din orizontul atenției tale.
Și acum îți închipui că te afli în urmă cu două mii de ani, în perioada când Omul Primordial era pe pământ. Îl știi, numele Său este Iisus. Și ai în față imaginea unui deal foarte înalt, ba chiar a unui munte. Și undeva, în vale, te afli alături de mulți alți oameni. Dar la o mică distanță de tine se află El vorbind mulțimii.
„Ferice de cei săraci, căci a lor este împărăția cerului! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!”
Aceste cuvinte le auzi acum pentru prima oară. Da, s-ar putea să le fi citit pe undeva, printr-o carte, dar niciodată nu le-ai auzit direct. N-ai auzit timbrul vocii Sale, care pătrunde până la izvorul celor mai adânci sentimente. Și-L privești. Și El te privește, fiindcă te zărește prin mulțime, în acea masă anonimă. El te observă. Te cunoaște. Îți știe tristețea, supărarea, neîmplinirea, dar și bucuria pe care uneori ai simțit-o de-a lungul vieții. Te vede de la începutul existenței tale și până în nemurire. Vede copilul din tine, adultul de mai târziu. Te vede așa cum ești.
Și deodată el vorbește doar pentru tine: „Ferice de tine, copilul Meu! Căci a ta este lumea lui Dumnezeu. Lumea aceea mare și frumoasă este a ta!”
Și observi cerul cum se deschide pentru tine și dintr-o dată, ai viziunea unei alte lumi, mai luminoasă și mai frumoasă, nespus mai bogată în trăiri și sentimente. Și totuși, lumea cerească se aseamănă cu a noastră, este similară cu ceea ce se află în jurul tău, dar este transfigurată, așa cum ar fi trebuit să fie de la început.
„Lumea aceasta este a ta!", îți spune El.
„Ferice de tine, chiar dacă plângi!"
Și observi suferința sufletului tău, zdrobit în multe împrejurări. Deopotrivă, distingi cum sentimentul neputinței este înlocuit treptat de o mângâiere profundă, care înlătură orice tensiune aflată în minte, orice durere din corp și orice întuneric din suflet. Simți o stare de profundă bucurie cum te cuprinde la auzirea cuvântului „mângâiere”.
„Mângâierea, ce este ea? Cine îți poate oferi adevărata mângâiere? Cine?”
Cei din jur te dezamăgesc sau te-au uitat. Răspunsul la suferință este mângâierea Sa. Și când pronunță aceste cuvinte, El se uită către tine. Și tu vii mai aproape de El ca să Îl privești mai bine. Și El te privește și își întinde mâna către Tine.
„Vei fi mângâiat! Ești mângâiat!”
Și pe dinaintea ta trec toate momentele vieții în care ai fost lovit fără milă de adulți răi, de așa-ziși prieteni sau chiar de persoane la care nici nu te-ai fi așteptat vreodată să facă așa ceva, fără să mai vorbesc despre dușmani. Observi suferințele care ți-au marcat viața în interiorul corpului. Și când El pronunță cuvântul „mângâiere”, constați cum aceste cicatrici se vindecă și cum dispar urmele loviturilor pe care le-ai încasat în trecerea prin această lume a confuziei.
„Vei fi mângâiat!”
„Ferice de tine, tu care ești blând, fiindcă vei moșteni pământul. Pământul acesta va fi al tău. Nu doar lumea cerească, ci și lumea terestră!”
Și lași ca blândețea din cuvintele Sale să se transpună în interiorul tău, astfel încât, orice asprime din suflet să dispară, orice urmă de violență, a ta sau altora, să nu mai fie. Și rămâne doar blândețea eternă. O blândețe pe care o simți că vine din adâncurile ființei tale.
Și exclami: „Doamne, dar cine sunt eu de fapt?”
Și El privind către tine îți răspunde: „Ești copilul Meu iubit, care în sfârșit s-a întors la Mine!”
„Ferice de tine, tu care ai milă! Fiindcă mila îți va fi răsplătită! Compasiunea Mea va fi cu tine! Iubirea Mea te va îmbrățișa!”
„Dar eu sunt violent!”
„Nu, nu ești! Tu nu știi cât de bun este sufletul tău!”
„De unde să știu, Doamne? Nimeni nu mi-a spus aceasta până în clipa de față!”
„Nu este nimic, îți spun Eu. Și am încercat să-ți spun de multe ori acest lucru, dar nu M-ai ascultat. Ești un om bun, frumos și luminos. Ești copilul meu, iar copiii Mei sunt la fel ca Mine!”
„Ferice de tine, fiindcă ai o inimă curată și Îl vezi pe Dumnezeu!”
„Dar de unde știi, Doamne, că am o inimă curată?”
„Fiindcă Eu știu mai multe despre tine decât îți poți da seama. Și mai mult decât ți-ai putea imagina. Uită-te la sufletul tău și vei distinge, dincolo de întunericul care îl împresoară, lumina care vine din adâncul ființei tale!”
Și îți privești viața începând cu perioada de început. Și te vezi copil în primele luni de existență.
„Ce poate fi rău la un copil nou-născut aflat în prima perioadă a vieții? Poate fi ceva rău în el? Sigur că nu! Răul se adaugă. Tot astfel, în sufletul tău, lumina există, dar nu ești conștient de aceasta, așa cum nu-l mai ții minte pe copilul care ai fost. Toți oamenii sunt buni, dar ei uită acest lucru, din păcate, destul de repede!”, spuse El.
„Ferice de tine, fiindcă dai dovadă de pace, fiindcă vrei să te armonizezi cu ceilalți și ești capabil de iertare și milă. Fiindcă ești copil al lui Dumnezeu, ai această capacitate de iertare în suflet, și din ea se naște fericirea!", spuse El.
„Cum, Doamne? Cum?”
„Pur și simplu! Așa cum dintr-o sămânță bună se naște o plantă frumoasă, similar, sămânța care se află în tine, și în toți oamenii, este divină, frumoasă și nobilă. Să nu-ți fie teamă să o lași să rodească. Frumusețea ei este neasemuită. Dă voie să o vadă toți ceilalți printr-un parfum binemirositor și printr-un comportament care încântă ochiul și care aduce viață prin influența prezenței tale!”
„Cum adică influența prezenței mele, Doamne?”
„Pur și simplu! Fiindcă această influență nu se poate explica prin cuvinte. Dar tot ce este bun are o influență înălțătoare. Și așa vei fi și tu de acum înainte!”
Și deodată simți cum se transformă lumea ta interioară. Vezi Universul prin ochi de copil. Simți acea bucurie spontană din primii ani de viață. Este bucuria de a trăi. Mintea îți redevine clară și limpede, descătușată de îngrijorare și frică. Iar corpul tău devine puternic, tânăr și viguros. Orice urmă de boală dispare. Ești născut din nou.
Dar acum la ca toată această imagine să se risipească încet, încet. Revii în lumea prezentului, far partea spirituală rămâne alături de tine. Omul Primordial, chiar nevăzut pentru alții, se află acum cu tine, lângă tine și mai ales, în inima ta.
Acum lași ca mintea ta să se armonizeze cu ce se află în jur și te poți mișca în voie.
Dar nu uita, ai fost pe Muntele Fericirilor și este bine să oferi și altora bucuria în dar!
Pacea să fie cu tine. Pacea lui Dumnezeu să vină peste tine. Amin.
