Tensiunile interioare apar ca o reacție la o viață caracterizată de schimbări abrupte, presărată cu conflicte, și de o dinamică ce te năucește prin viteza cu care se schimbă lumea înconjurătoare. Tensiunile interioare exprimă așadar o formă de protest, o reacție împotriva unei realități contondente, care te lovește în loc să te susțină. Este vorba atât despre lovituri fizice, cât și mentale, sau uneori chiar spirituale, la cel mai profund nivel sufletesc.
În esență, omul este alcătuit din emoții. Emoții pure. Partea mentală nu face altceva decât să transpună aceste emoții în gânduri, care se concretizează prin fapte și acțiuni. Sufletul, spiritul, este de fapt constituit dintr-o emoție pură, fundamentală, diferită însă, de la om la om. Și nu întâmplător, rănirea sufletească nu se poate vindeca nici prin tratarea corpului și nici a minții. De aceea, îți propun un exercițiu care să pună în valoare latura emoțională, rănită frecvent de către o lume, care fie nu te înțelege, fie nu-i pasă de tine, adică, de o realitate care îți este deseori ostilă și care pune obstacole dificile în calea ta.
Așadar, te oprești acolo unde te găsești și rămâi în repaus. Rămâi până când corpul tău se liniștește la o limită acceptabilă. După aceea, lași ca gândurile tale să se stingă și încetul cu încetul, după care îți imaginezi că te afli pe o pajiște verde, într-un anotimp călduros, totuși, nu prea fierbinte, undeva, între primăvară și vară. Cerul este de un albastru deschis, de o frumusețe ce nu poate fi descrisă prin cuvinte, având nuanțe sidefii și portocalii, de acolo de unde soarele vine, dinspre răsărit. Mai este și o poiană întinsă, în care stai doar tu, având câmpia în față și cerul larg deschis deasupra locului în care te găsești. Vântul adie liniștit, dar nu este ceva neplăcut.
Și, deodată, lași ca tensiunile interioare să se exprime. Iar ele se pot exprima sub diferite forme. De data aceasta, ele apar ca niște ființe, ca niște persoane, care încep să se strângă în jurul tău. Ele pleacă din tine și se materializează în diferite personaje, care se așază în fața ta, în spatele tău, în lateral, mai aproape sau mai departe de locul în care te găsești. Este o galerie de personaje felurite. Și tu le privești. Și începi să le dai câte nume. De exemplu, există o tensiune interioară care vine dintr-o perioadă de început a copilăriei și are forma unui copil care plânge. Vezi lacrimile în ochii săi, cum stă undeva, în fața ta. Vezi supărarea și suferința sa pe care nimeni nu i le alină. Mai departe observi un alt personaj, cu înfățișare de adolescent, din perioada ai trăit evenimente nefericite și ai fost singur. Discerni fața sa brăzdată de o profundă suferință, galbenă și uscată la înfățișare. Mai apare un personaj din perioada de început a maturității. Este o persoană este frământată de felurite suferințe, stând apatică și întunecată la față, privind pur și simplu în gol.
Apar personaje masculine și feminine. În special, apar cele care te-au agresat în vreun fel. Sunt mulți adulți care te-au rănit. Dar sunt și persoane apropiate care ți-au făcut mult rău. Sunt apropiați care fie nu te-au înțeles, fie nu te-au iubit. Și totul se populează pe acea pajiște cu personaje, multe, multe. Și pe măsură ce se materializează tensiunile interioare din sufletul tău, precum și din mintea și corpul tău, simți o profundă senzație de eliberare, ca și cum te-ai fi golit de ceva care te-a încărcat, ți-a încetinit și ți-a otrăvit viața. Simți o eliberare deplină. Privești acum la aceste tensiuni, nu ca și cum ar face parte din tine, ci din exteriorul tău. Și soarele devine mai puternic. Lumina sa strălucește peste această întinsă câmpie, care aproape că nu se mai termină, dacă ai încerca să îi estimezi cuprinsul. Și ești doar tu și aceste personaje. Și le lași să vorbească. Și ele vorbesc. Fiecare îți spune povestea sa. Sunt povești normal, triste, care nu îți oferă soluții. Sunt doar blocaje și nimic mai mult. Sunt blocaje ale sufletului. Sunt locuri în care sufletul tău s-a oprit din curgerea sa naturală și firească. Fiindcă sufletul tău este frumos și nobil, curat și luminos, dar s-a blocat în ceea ce nu a putut înțelege, în ceea ce i-a depășit capacitatea de cuprindere pe parcursul vieții. Este ca și cum ar fi fost îngrădită albia de curgere a unui râu, până când s-au creat acumulări de amărăciune. Dar orice acumulare, dacă nu curge mai departe, devine un loc murdar. Acestea nu sunt acumulări bune, ci toxice, împiedicând viața să se manifeste conform tiparului ei originar.
Și soarele devine mai puternic. Pe măsură ce razele sale se revarsă peste câmpie, observi cum aceste personaje încep treptat să-și piardă conturul. Și formele lor devin mai puțin delimitate în raport cu exteriorul și, deodată, dispar, ca și cum n-ar fi existat vreodată. Și rămâi singur. Până acum aveai zeci de personaje care te bântuiau și îți populau viața. Dar acum ești numai tu. Iar singurătatea este grea, dacă nu știi cum să o primești. Fiindcă paradoxal, uneori, rostul suferinței este acela de a nu te lăsa să te simți singur. Senzația de gol nu aduce fericirea. Așadar, trebuie ceva pus în loc. Și deodată, pe această câmpie, apar alte personaje în locul celor malefice, în locul celor care au fost materializate din portretul victimei care ai fost în diferitele ocazii ale vieții. Nu știi de unde vin, din tine sau din univers. Și observi chipul unui copil fericit, care râde plin de bucurie. Vezi chipul unei mame care te iubește. Distingi chipul unui adolescent plin de năzuințele nobile ale acelei vârste. Remarci statura unui adult încrezător. Și multe alte personaje pozitive, luminoase și bune, apar lângă tine. De unde au apărut? Nu știi, dar experiența este atât de minunată.
Aceste personaje îți adresează cuvinte frumoase, gânduri pline de încurajare și de dreptate. Dar nu după multă vreme, pe măsură ce soarele aleargă pe cer, ele încep să dispară din jurul tău, însă, apar în interiorul tău. Ele se manifestă acum prin trăsături frumoase și luminoase, prin gânduri curate, înălțătoare și nobile. Blocajele dispar ca prin farmec. Emoția fundamentală a sufletului începe să curgă din nou, liniștită și încântătoare, ca la început. Aceasta este natura ta, frumoasă și nobilă. Și deodată experimentezi ce înseamnă sentimentul plenar al fericirii. Este acea senzație blândă, calmă și liniștită, prin care simți că viața are sens, că destinul tău este frumos, că moartea nu există, că totul este numai viață, nimic altceva decât o trăire liniștită la nesfârșit. Și aceste trăsături luminoase le simți tot mai puternic în suflet, cum umplu fiecare gol pe care l-ai purtat în suflet. Sunt emoții frumoase, pozitive și nobile. Și stai în compania lor având cea mai frumoasă experiență posibilă, imposibil de descris prin cuvinte.
Și simți un fior lăuntric puternic, ca o rezonanță, iar în fața ta apare El, Omul Primordial. El te privește cu drag și cu iubire. Îți vorbește atât prin cuvinte, dar mai ales, prin gânduri și prin stări sufletești. Știi Cine este, deși n-ai putea să spui exact care este Numele Său. El te privește. Tu Îl privești. Și în această privire, sufletul tău se vindecă instantaneu. Se vindecă pe deplin. Privirea Sa, asemenea albastrului cerului și verdelui câmpiei, îți transmite în suflet o energie de viață invincibilă și o motivație fermă de a lupta pentru cauza vieții și de a învinge constant, la nesfârșit. Este o trăire pe care niciodată nu ai avut-o până în clipa de față. Și rămâi în această stare fundamentală, de comuniune tăcută cu El, până când îți dai seama că poți să te ridici pentru a începe o nouă zi.
Dar acum toată această imagine începe să se risipească. Cerul, câmpia și chiar El dispar. Dar este o dispariție numai pentru percepție, fiindcă în sufletul tău, toate aceste realități continuă să existe la nivelul emoției pure din care tu ai fost zămislit. Este o emoție de o puritate neasemuită, având culorile iubirii, compasiunii, credinței, curajului și hotărârii de nezdruncinat de a merge până la capăt și de a învinge orice obstacol îți apare în cale. Acesta este adevărul suprem al existenței tale. Și revii la realitatea imediată din jurul tău. Mintea ta începe să ți se miște spre sarcinile zilnice. Gândurile tale, aceste roți invizibile ale imaginației, revin la conexiunea cu realitatea înconjurătoare. Îți simți corpul pe deplin gata să meargă mai departe. A început o nouă zi, dar această experiență ți-a adus bucuria noului început.
Pace ție, dragul meu prieten, pace ție! Să mergi înainte împreună cu Cel fără de sfârșit! Amin.
