Liniștea interioară se dobândește atunci când rămâi în repaus suficient de mult timp pentru a începe să percepi reverberațiile lumii exterioare și ale celei interioare. De fapt, conștiința ta trăiește la granița dintre aceste două lumi, fascinante și frumoase, fiecare dintre ele. La această graniță între lumea exterioară și cea interioară a fost semănată sămânța conștiinței, a acelui ceva greu de descris în cuvinte, care ne definește în tot ceea ce suntem, în tot ceea ce ne dorim și în modul în care percepem deopotrivă realitatea și imaginația.
Realul și imaginarul sunt categorii complementare, ceea ce este realitate, inițial a fost imaginație. Ceea ce este imaginație, este la rândul ei, un rezultat al experienței realului. Și undeva, poate că realitatea nu este altceva decât un vis, o imaginație a unei entități minunate pe care o numim, în lipsă de alte cuvinte, Dumnezeu. Dar aici mă întorc către un alt concept. Credința. Credința constituie izvorul liniștii și armoniei interioare. Este izvorul acelei conștiințe curate fără de care nu este posibil să ai acea liniște pe care ți-o dorești în adâncul sufletului, deși poate, nu-ți dai seama în clipa de față.
Și acum trecem la un exercițiu. Este o dimineață ploioasă. Te afli pe aleile sau pe străzile unui mare oraș. Este mult zgomot în jurul tău. Este multă agitație, oameni grăbiți. Sunt multe autovehicule, se aude un zgomot infernal, un zumzăit continuu. Noxe sunt cât cuprinde zarea. Simți mirosul gazelor de eșapament. Și deasupra acestor impresii se află un cer mohorât, plin de nori, care plouă, dar nu foarte tare, dar cât să-ți strice buna dispoziție. Plouă cu picuri mărunți, în rafale care îți lovesc fața. Este o dimineață în care oamenii se grăbesc către locurile de muncă. Este o zi în care toți trec unii pe lângă alții fără să-și arunce o privire, fiind prinși în firul poveștii fiecăruia ca și cum nu ar exista decât fiecare om, dar nu o colectivitate care să asambleze totul.
Și tu mergi, simți tensiunea interioară puternică, ai și tu planurile tale, ai și tu o datorie pe care trebuie să o împlinești. Clădirile sunt înalte, vegetația puțină. Cum să meditezi? Și mergi pe stradă. Pașii tăi se pierd printre cei ai mulțimii care se îmbulzește haotic în jurul tău. Însă deodată, în jurul tău se creează o oază de liniște. Și îți gândești că te afli într-un fel de cilindru în care ești protejat de influențele care vin din jur. Însă acest cilindru îți reflectă puternic tensiuni interioare. Dar lași ca gândurile să se oprească. Îți urmezi drumul, dar la un pas tot mai relaxat fiindcă nu este cazul să te grăbești. Este suficient să privești lumea din jur și lumea din tine.
Simți tumultul gândurilor care plănuiesc și se luptă între ele pentru supremație. Simți grijile zilei de astăzi și de mâine. Amintirile trecutului vin și ele asupra ta. O senzație teribilă de neputință pune stăpânire pe tine. Privești cerul întunecat, clădirile mohorâte și simți o apăsare puternică împreună cu o tensiune care devine aproape de nesuportat. Dar în acele clipe, deodată, o reverberație lăuntrică începe să se manifeste în tine, ca o rezonanță puternică ce ulterior se extinde în toate direcțiile posibile.
Este o reverberație pe care o știai de când erai copil și abia așteptai să mergi la locul de joacă. Sau când așteptai cu nerăbdare să te întâlnești cu jucăriile preferate și cu prietenii. Simți bucuria zilelor de vacanță în care nu erai silit să mergi la grădiniță sau la școală și te bucurai de o zi liberă și te plimbai pe străzile dimprejur într-un ritm liniștit, zâmbind și fiind fericit, chiar și când ploua. Și simți mai departe cum acea reverberație lăuntrică se amplifică, devine tot mai luminoasă, stingând întunericul din jurul tău, umplând acel cilindru cu bucurie.
Și cerul devine frumos. Formele norilor devin așa de frumoase. Și din când în când apare albastrul curat al cerului, fiindcă norii se mișcă repede către alte zări cu formele dintre cele mai frumoase. Picături mici de ploaie vin asupra ta, dar de fapt, sunt doar variații ale unei muzici cosmice plăcute. Este mângâierea cerului care îți oferă lacrimi de bucurie. Este fericirea vieții exprimată prin apa care vine din cer. Tot ce înainte se mișca haotic se preschimbă. Și ești uimit de neștiința celor care nu-și dau seama cât de frumoasă este lumea. Iar clădirile din jur, unele din ele ridicate în vremuri de mult apuse, îți povestesc fiecare dina taina lor, din acea istorie care vine de demult. Și sunt atât de multe lucruri de spus și atât de multe învățături de însușit. Și vezi pe oamenii care au locuit în acele clădiri și în acele blocuri. Unii dintre ei au fost oameni înțelepți, cunoscători ai multor lucruri. Și simți existențele vieții lor și atmosfera altor veacuri. Și deodată îți dai seama că există un rost, există un plan, există o armonie universală în tot ce te înconjoară.
„Dar cine a creat-o? De unde vine ea? De unde își are obârșia?”
Și în fața ta apare El. Nu are nume. Dacă vrei, este Marele Anonim. Este Marele Necunoscut care a creat acest joc cosmic nu pentru a chinui niște ființe nevinovate, ci pentru a le dezvolta și a le crește într-o lume care va deveni tot mai bună, tot mai frumoasă, conform cu ordinea de la început. El are chip de om, și noi avem chipul său, fiindcă El nu este doar un creator, ci El este și Omul Primordial, Omul prin definiție, Omul cel sfânt, Omul creator, Omul - Dumnezeu, dacă vrei, Omul minunat. El este și Om și Dumnezeu. Și El te privește și îți zâmbește. Este îmbrăcat la fel ca tine. Se acomodează fiecărei epoci. Nu trebuie să te gândești că apare îmbrăcat într-o mantie, ca acum 2000 de ani, când a venit pe Pământ într-un mod special. Este îmbrăcat ca tine. Este de vârsta ta, deși, El nu are vârstă.
Și El te privește cu bunăvoință și îți spune:
„Dragul meu, să știi un lucru. Lumea aceasta nu este un bâlci al deșertăciunilor și un joc al iluziei. Nu. Este o lume frumoasă cu o poveste minunată pe care am țesut-o de dinainte de nașterea timpului. Este o istorie care are și coborâșuri, dar întotdeauna există o nouă înălțime pe care poți să o traversezi, dincolo de care se vede întinsul necuprins al veșniciei.
Dar nu este o veșnicie abstractă, ci o eternitate concretă, a unei lumi mult mai bune, mai frumoase, mai puternice și mai sănătoasă. Este un orizont al tuturor dorințelor împlinite, ei bine, al dorințele frumoase, bineînțeles. Și în această lume frumoasă se află câmpii și munți, precum și un orizontul nesfârșit în care sunt păduri, ape, orașe și tot ce vrei și tot ce știi și nu știi, și multe altele. Acesta este un loc care te însoțește mereu. Și mergând pe drumul acestei vieți, să știi că lumea nu este urâtă, ci deosebit de frumoasă!
Uite, vezi clădirile acestea pe lângă ceilalți trec nepăsător? Ele, dacă vei privi cu atenție, reflectă multă înțelepciune prin modul în care au fost construite și prin istoria care este încorporată în ele. În plus, există o știință aparte care stă la baza ridicării oricărui bloc, indiferent de înfățișarea sa din punct de vedere estetic. Este multă știință să ridici o astfel de construcție. Mii de ani oamenii oamenii nu au știut să întocmească așa ceva. Câtă știință este să creezi oțelul din care sunt realizate grinzile de susținere? Câtă cunoștință trebuie să ai ca să amesteci elementele de construcție care stau la baza acestor clădiri? Câtă inteligență este cuprinsă în calculatoare și în toate obiectele electronice? Toate acestea necesită multă știință, mult studiu și mult sacrificiu. Da. Nu privi lumea aceasta într-un mod deformat, ci privește-o frumos, prin ochii copilului care ai fost și care, surprinzător, ești încă.
Fii copil când privești lumea! Fii copil când privești cerul! Lasă ca universul curat al copilăriei să te cuprindă și privește frumos pe toți oamenii și, nu în ultimul rând, pe tine. Ai compasiune față de ceilalți. Ai milă de tine. Ai credință. Credință în Mine și credință în faptul că lumea este frumoasă, că destinul tău este luminos și că într-o zi tot universul înconjurător va intra într-o altă eră, mai bogată, mai înaltă, mai frumoasă!”
După care Cel primordial îți ia mâna și te conduce pe drumurile zilnice, spunându-ți multe alte lucruri despre rostul lumii și despre destinul tău în această lume.
Dar în aceste clipe revii în atmosfera cotidiană, acolo unde te găsești. Și lași să se risipească această imagine din realitatea înconjurătoare, dar ea va continua să subziste la un nivel numai de tine știut. Fiindcă dincolo de ceea ce văd alții, există o realitate pe care tu numai tu o vezi și o percepi de acum înainte. Tu o vezi. Nu contează ce observă ceilalți. Fiindcă aceasta înseamnă să ai credință. Da, credința înseamnă să privești prin ochi de copil lumea și să pornește de la premisa că lumea este frumoasă și bună, că oamenii sunt nobili și minunați, și că Omul Primordial este alături de tine, în inima ta, la nesfârșit.
Cu aceasta am încheiat exercițiul de imaginație. Îți doresc un parcurs frumos în această zi!
Pace ție, dragul meu prieten! Pace ție, dragul meu frate în Hristos și în umanitate! Pace ție!
