Vindecarea reprezintă un proces prin intermediul căruia corpul își redobândește funcțiile originale. Este o modalitate prin care el revine la scopul pentru care a fost construit prin diferitele sale funcții. Așadar, vindecarea nu reprezintă o acțiune de a redobândi anumite funcționalități ale organismului, sau ale unor anumite organe, ci mai mult decât atât, înseamnă restabilirea stării originare. Regenerarea reprezintă mecanismul fundamental prin care corpurile noastre își se întorc la starea lor inițială. În mod constant, în corpurile noastre au loc acțiuni de anihilare a anumitor celule și de regenerare a țesuturilor afectate. În jocul dinamic al contactului cu realitatea, corpul nostru își ajustează în permanență forma, adaptându-se la schimbările și transformările care au loc neîncetat în jur.
Dar partea de interes o reprezintă vindecarea, de data aceasta prin regenerare, nu prin intervenție externă, ci prin redobândirea stării inițiale, folosind resursele pe care le are. Și atunci vom trece la parcurgea următorului exercițiu. Te oprești acolo unde te găsești. Lași ca tensiunea din corp să se diminueze. Lași după aceea și tensiunile din minte să se reducă semnificativ. Și în această stare plăcută, simțindu-te din nou copil, începi să-ți imaginezi ceva inedit.
Și te vezi din nou copilul care erai în urmă cu ceva vreme. Contempli iarăși copilul care erai și te jucai când veneai de la școală. Simți din nou căldura casei în care ai locuit. Și deodată toate acestea devin realitate pentru tine. Ești din nou copil. În jur este casa în care ai locuit. Este cea mai frumoasă casă în care ai locuit, că poate au fost mai multe. Ai parte de părinți iubitori. Dacă ei n-au fost iubitori, apar acei părinți care ar fi trebuit să îi ai. Dacă ai avut părinți răi sau adulți care te-au agresat, ei dispar. Și apar adulții și părinții care ar fi trebuit să îi ai.
Și este o după-amiază plăcută, frumoasă. Ai venit de la școală și te-ai schimbat ca să ieși la joacă. Este o după-amiază plăcută de toamnă. Frunzele copacilor cad din copaci, se desprind din ramurile lor. Și ai ieșit afară, pe stradă. De data aceasta, însă, nu te vei întâlni cu alți prieteni, ci vei merge într-un parc din apropiere și te vei așeza pe o bancă. Parcurgi drumul până în acel loc, notezi casele și blocurile care sunt la dreapta și la stânga ta, observi dealurile, care este posibil să fie în zonă, dacă nu sunt sau dacă n-au fost, le imaginezi că există. Și ajuns la locul respectiv, te așezi pe o bancă.
Te așezi și privești copacii din jur. Privești oamenii, ești copil. Ești undeva într-o perioadă școlară, undeva între clasa întâi și clasa a opta. Alegi acea perioadă care ți-a plăcut cel mai mult. Te așezi pe bancă și privești în jur fețele oamenilor. Unele sunt vesele, altele sunt triste. Unele sunt cunoscute, altele nu. Ele trec pe dinaintea ta. Vezi fețele copiilor, siluetele lor. Unii sunt cunoscuți.
Ei îți fac din mână, te salută, și îți spun: „Salut! Ce mai faci?”
Iar tu răspunzi: „Foarte bine! Sunt fericit! Stau puțin pe bancă, după care vin să mă joc cu voi!”
„Vino! Vino când vrei!” îți răspund ei.
Dar tu rămâi pe bancă și simți acea stare de bine a copilăriei.
Corpul tău este puternic și plin de viață, ca un vlăstar, ca o mlădiță proaspăt ieșită din pământ, de un verde puternic, plină de vitalitate, așa ești și tu acum. Și simți acea stare de fericire în adâncul sufletului și undeva chiar și în corp. Simți un fior de bucurie, ca și cum ar urma cele mai frumoase lucruri din lumea aceasta pentru tine. Nu te gândești la viitor și ce vei deveni, ci guști prezentul. Prezentul de a fi copil.
Te gândești la chipul mamei tale, care are o mare iubire pentru tine, și al tatălui tău. În cazul în care experiențele nu au fost așa de fericite, îți imaginezi acele părți frumoase ale părinților tăi, dând la o parte pe cele negative. Simți căldura care te învăluie. Simți o căldură puternică când te gândești la grija părinților tăi și la amintirile frumoase pe care le-ai acumulat de-a lungul timpului în care ai fost alături de ei în acea copilărie fericită. Este poate un ideal. Da, un ideal. Dar de fapt, nu există ideal în această privință, ci o realitate așa cum ar fi trebuit să fie, adică o copilărie fără lacrimi și fără suferințe, o copilărie fericită.
Și simți cum acea căldură puternică a copilului se revarsă prin intermediul brațelor și picioarelor asupra a tot ce este în interior și în jur. Este o căldură care îți învăluie corpul și mintea. Și privești cerul deasupra ta atât de frumos și atât de albastru cum prefigurează un viitor promițător și plin de lucruri bune. Și te întrebi din acea perspectivă:
„Cine voi fi eu peste zeci de ani? Ce voi deveni când voi fi adult?”
Și ca un răspuns, auzi în adâncul sufletului tău o trăire care îți spune:
„Va fi frumos. Vei realiza tot ce-ți dorești. Vei avea o casă frumoasă, o familie frumoasă și vei duce mai departe atmosfera bucuriei pe care ai trăit-o de-a lungul copilăriei!”
Ești fericit de acest răspuns care vine de nicăieri și totuși de undeva, de la Cineva cunoscut.
Corpul îți este încă fraged, dar prinde robustețe. Nu este nicio urmă de boală sau de suferință. Organele funcționează corect. Și simți în corpul tău chiar acum acel puls al vieții la fel de puternic ca atunci când erai copil. Pe bancă nu este nimeni deocamdată, dar uite, vine un adult necunoscut, care totuși, ți se pare de undeva știut. El vine și se așează lângă tine. Îți zâmbește.
„De unde mă știe?”
El nu îți răspunde prin cuvinte, dar privind la tine, simți gândurile Sale care îți vorbesc astfel:
„Copilul meu drag, am fost mereu alături de tine și să știi că existența ta, Eu am gândit-o!"
„Cum, nu părinții mei?”
„Da, și părinții tăi, dar Eu sunt Cel care am hotărât ca ei să-și dorească acest copil care ești tu, un copil drag și minunat!”
„Dar Cine ești Tu?
„Nu pot să-ți spun Numele Meu acum, fiindcă nu L-ai înțelege. Consideră că sunt Părintele primordial, Cel care dă naștere la toate ființele. Sau spune-mi Omul primordial, ca să fie mai simplu pentru tine."
„Dar ce persoană ești Tu? Cine ești? Ești un străin?”
„Da, sunt într-un fel străin, deși sunt foarte cunoscut.”
Și pe măsură ce-ți vorbește, simți în adâncul sufletului tău că este adevărat tot ceea ce-ți spune acest aparent străin, deși toate prin El s-au făcut.
Te privește și îți spune: „Te cunosc de dinainte de a te naște. Și am fost cu tine mereu. Chiar și în cele mai dificile momente, am fost alături de tine, te-am ajutat și te-am sprijinit ca să mergi mai departe.”
Și îți aduce aminte de acele situații în care erai bolnav, așa cum se întâmplă cu toți copiii când sunt mici, și discerni chipul Său, nevăzut pentru adulți dar totuși, vizibil pentru ochii de copil. Da, într-adevăr, era vizibil, chiar a vorbit părinților tăi, dar ei nu și-au dat seama că este cineva lângă ei și te ajută. Fiindcă adulții nu-l pot vedea, decât dacă îți mențin inocența copilăriei.
La care Marele Anonim îți spune: „Așa este. Numai copiii pot să mă vadă, adulții, din păcate, nu.”
„Dar de ce oare se întâmplă aceasta?”
„Fiindcă oamenii când ajung mari consideră că nu au mai nevoie de sprijin și că sunt atotștiutori.”
„Și chiar sunt așa?”
„Nu, de fapt, sunt ignoranți. Dar eu continui să-i sprijin.”
„Dar atunci înseamnă că noi copiii vedem mai multe decât adulții!”
„Da, așa este. Copilul vede cel mai mult din realitatea lumii. Copilul simte străfundurile luminoase și frumoase ale acestui univers.”
Și deodată vezi cerul în detaliu, soarele și planetele ce se mișcă în jurul său. Vezi Pământul, o planetă care se învârte în jurul astrului luminos, și norii de stelele, care se întind de-a lungul Căii Lactee.
„Vai, ce frumoase sunt! Tu le-ai făcut?”
„Da, a fost un exercițiu de imaginație.”
„Dar cum le-ai făcut să apară în realitate?”
„Am început să mă gândesc la ele, să mi le imaginez, și am zis: „Fie să apară o stea.” Și când am zis să apară o stea, ea a apărut.”
„Atât de simplu?”
"Da, este foarte simplu să creezi, când știi ce vrei să realizezi!”
„Cum se poate așa ceva? Nu trebuie să faci ceva deosebit?”
„De ce să „faci”? Cuvintele sunt suficiente pentru a da contur realității.”
„Chiar și eu pot să fac asta?”
„Dacă vrei, da. Credința este suficientă. Spune ceva și va apărea.”
Și copilul care ești în adâncul ființei tale își pune o dorință și spune:
„Vreau să fiu puternic.”
„Fie așa cum spui!”
Și deodată simți o putere extraordinară în suflet și înaintea ta se deschide toată știința, toată arta, toată imaginația. Nimic nu rămâne ascuns.
„Vreau să fiu în vârful lumii. Nu știu dacă neapărat este cea mai bună dorință, totuși, vreau acest lucru!”
Și te vezi cel din vârf. În jurul tău se învârte lumea, dar ești singur.
„Vreau pe cineva alături de mine.”
„Așa să fie!”
Și apare lângă tine persoana pe care o îndrăgeai la acea dată.
Dar zici: „Suntem totuși, prea singuri aici în vârf.”
Și după aceea te gândești: „Nu, nu vreau să fiu cel din vârf. Vreau să fiu înconjurat de oameni, de prieteni, de persoane frumoase, nobile, de persoane bune! Vreau să fiu în mijlocul lumii!”
„Fie așa! Este o dorință mult mai înaltă și mai nobilă.”
Și deodată te vezi un om simplu și anonim în mijlocul lumii. Dar este o lume frumoasă, o lume în care oamenii se respectă și iubesc unii pe alții.
Și adaugi: „Nu vreau să mai existe moarte. Aceasta în primul rând. Și vreau ca oamenii să fie tineri și niciodată să nu cunoască boala.”
„Așa va fi, fiindcă dacă tu crezi aceste lucruri și dacă ele vor rămâne vii în sufletul tău, atunci când vei fi adult și vei fi uitat copilăria, vor fi ale tale pentru totdeauna!”
Dar acum, normal, toate aceste scene se risipesc încet, încet. Revii la realitatea înconjurătoare. Revii cel care ești în lumea prezentă, dar acel copil despre care am vorbit continuă să trăiască în tine și așteaptă să se renască. Iar acel copil are o conexiune directă cu Omul primordial, care are puterea de a-ți reda tinerețea, vitalitatea și nemurirea.
Și simți cum neputințele dispar din corpul tău. Simți cum se regenerează organele bolnave. Simți cum îți redobândești vitalitatea și devii iarăși tânăr, chiar copil. Și privirea ta mărturisește despre această renaștere tainică, interioară, dar și exterioară. Fiindcă Omul primordial continuă să fie alături de tine, la stânga și la dreapta ta, așa cum îți dorești. El este mereu acolo. A fost cu tine de la început și va fi cu tine până la capăt. Crede doar. Și rostește cuvinte care să reflecte această credință și așa va fi!
