Atingerea. Ce înseamnă, de fapt o atingere? În primul rând, ea reprezintă un gest. Este un gest care nu înseamnă neapărat o acțiune, cât o intenție, o trăire. Așadar, atingerea exprimă o intenție a sufletului, a inimii, adică, a minții. Și puterea unei atingeri este mare. Printr-o simplă atingere se poate strica sau vindeca dispoziția interioară. Și atât atingerile voluntare, cât și cele involuntare, creează consecințe imediat asupra emoțiilor noastre. Însă, astăzi ne vom concentra pe un exercițiu care se referă la puterea atingerii. Și te oprești acolo unde te găsești, te destinzi muscular și mental, după care te gândești la cele ce urmează.
Te afli pe țărmul mării cu picioarele goale, stând pe nisip. Ce frumos este! Briza mării, în această dimineață în care te găsești, sau îți imaginezi că te afli, îți răcorește fața și te atinge cu o senzație de răcoare plăcută, stingând orice formă de tensiune interioară, așa cum sarea se topește în apa cea fără de sfârșit. Este și o aromă salină pe care o simți, ceea ce reprezintă un alt fel de atingere, dar prin miros. Este ca o adiere ce vine din adâncul mării. Și parcă distingi printre acele străfunduri nepătrunse. Vezi vietățile marine, rocile și tot ceea ce conține marea. Marea și marele mister pe care îl reprezintă.
Dar mai simți o atingere, a pământului, a nisipului de sub picioare. Forța gravitației modelează contactul tălpilor tale cu nisipul, ușor umed și puțin cam rece, dar totuși plăcut. Acest nisip poartă în el urmele scoicilor și ale nenumăratelor vietăți marine aduse la mal, ale căror cochilii, în cursul timpului, s-au fragmentat în bucăți tot mai mici. Și există multă rocă fărâmițată de fluxul mării care în permanență scoate ceva din adâncul ei pentru a sfărâma pe mal. Este o altă formă de atingere, care îți generează o senzație de stabilitate, dar și de impermanență, adică de trecere. Fiindcă picioarele sunt folosite pentru deplasare, oferind stabilitate în mișcare, care înseamnă tot o trecere, precum și o transformare, la fel ca unduirile mării.
Și soarele răsare încet pe cer. Începi să-i simți căldura, ce este o altă formă de atingere. Senzația de căldură îți învăluie treptat fața, mâinile și întregul corp. Este o atingere solară venită de dincolo de orizont, din adâncul spațiului nepătruns, ce este un alt fel de mare, o mare a cerului infinit. Și încă se mai observă stelele, deși ele dispar treptat de pe bolta albastră, pentru ca albastrul mării să îi ia locul, brăzdat fiind de jerbele de foc ale astrului zilei. Bineînțeles, nu poți să privești soarele, dar curcubeul format de razele sale, oferă un halou schițat în cele șapte culori fundamentale. Și este o altă formă de atingere, fiindcă până la urmă, și privirea reprezintă un act de atingere. Și ceea ce observi exterior te atinge interior, asemenea receptării sunetelor unei harpe, ale cărei coarde sunt atinse de mâinile unui artist, când lași ca impresiile naturii să-ți pătrundă sufletul.
Mai departe, pe măsură ce minutele trec, apar și alt gen de atingeri. Vin gânduri și emoții născute nu atât din percepție, cât din amintire. Sunt tot felul de trăiri ce amestecă bucuria cu frica, se exprimă contradictoriu prin speranță unită cu îndoiala. Și aceasta rezonează percepției multitonale ce rezultă din contactul cu realitatea fizică și imediată. Și se aseamănă contactului cu nisipul, cu briza, ba chiar cu apa mării, bineînțeles, dacă vei face câțiva pași și vei intra în apă, măcar până la genunchi.
Și dacă vei face acest lucru, vei simți adâncul mării cum se mișcă, cum freamătă, cum te trage și te împinge, concomitent sau alternat, asemenea gândurilor care se formează în mintea ta. Și aceste gânduri, ce vin, să zicem, din trecut, te ating cu putere, generând profunde reverberații interioare. Și anumite sensibilități lăuntrice rezonează cu putere. Imagini inedite apar înaintea ochilor tăi. Sunt imagini trecute, fie dureroase, fie pline de nostalgie. Te vezi, copil fiind, alergând pe țărmul mării. Te vezi într-o vacanță frumoasă alături de părinții tăți. Și cine știe ce mai observi? Fiindcă evenimente similare, trăite la vârste diferite, generează trăiri atât de felurite. Iar alteori te proiectezi în viitor. Normal, viitorul, dacă îl proiectezi prea departe, nu va fi nici clar și nici fericit.
Însă, toate aceste atingeri după un timp dispar și vine liniștea. Este i liniște profundă ce se așterne atât în jur, cât și în tine. Acestea sunt clipe magice. Sunt momente astrale, de care bine ai face să îți aduci aminte ulterior, când te vei mișca prin tumultul vieții. Și este un alt fel de gol, dar plăcut. Este o liniște deplină, fără gânduri, doar o percepție pură, și nimic mai mult. Auzi valurile mării izbindu-se de mal până când se liniștesc. Simți briza, dar și ea încetează devenind o formă de tăcere. Este tăcerea primordială, cea de dinainte de întocmirea întregului Univers.
Și în această tăcere, deodată, simți o reverberație puternică în interiorul tău, atât în corp, cât și în minte. Și simți o atingere, de data aceasta, la nivelul spiritului, nu al corpului și nici al minții, ci undeva, dincolo de ele. Și începi să vezi Lumina. Da, Lumina. Este Lumina care strălucește peste orice om venind în lume. Este Lumina primordială. Și după un timp Îl vei simți pe El, pe Cel Primordial că se apropie de tine. Îi simți Prezența sfântă în cele mai mici detalii. Și, simți iarăși bucuria copilului care se naște. Este o fericire ce se exprimă prin cele mai alese trăiri și prin cele mai frumoase cuvinte. Și realizezi că Tiparul Originar se afla de mult în tine, dar tu nu ai știut nimic despre aceasta. Nu ai știut și ai trăit în ignoranță deplină.
Dar ne întoarcem acum în realitatea imediată. Revenim acum în locul unde te găsești. Omul Primordial este atât alături de tine, cât și în ființa ta. Și îți doresc multă pace, fratele meu drag, în Hristos și în umanitate! Pace ție!
