Gânduri zgomotoase îi jucau cu voce tare prin minte în acea dimineață. În timp ce încerca să observe clipa prezentă, sugestii zgomotoase i-au invadat mintea ca niște nori întunecați, plini de fulgere, șocându-l cu șuierul lor. Nu era nicio cale de scăpare. Ele implorau cu voci plângătoare să le permită să se materializeze în realitate, făcând planuri seducătoare pentru ziua ce urma. Concentrarea îi scăzu drastic. Timpul s-a dilatat. Spațiul s-a contractat. O transă puternică era activă, gata să-i spulbere mintea, sfâșiind-o în bucăți. 

Dar a rămas calm, concentrându-se pe trăirea pe care o simțea în acea clipă, deși părea că aceasta s-ar fi aflat sub presiunea așteptării unei vești triste. Cu compasiune, s-a apropiat de această trăire tremurândă și îi șopti să rămână senină. Gândurile turbulente au început iarăși să-i ceară atenția. Sugestiile lor erau puternice. Mintea îi era plină de ele. Poveștile lor îi înconjurau din toate direcțiile. Îi spuneau că trăiește în zadar. Că viața este scurtă. Că doar împlinirea planurilor lor îi va aduce un destin luminos. Îl amenințau cu o condamnare veșnică. 

Focalizarea atenției sale era atât de slabă, încât cu greu mai puteam observa realitatea din jurul său și percepea senzațiile corpului său cu dificultate. Dar, ca o stâncă pe vârful unui munte, a continuat să rămână în nemișcare, permițându-le să plece, așa cum au sosit. 

Și deodată, după ce a adoptat această atitudine, toate aceste gânduri și emoții zgomotoase au dispărut. Liniștea a revenit în inima sa, în timp ce încheia sesiunea zilnică de contemplare a lumii.