A privi lumea din afara sinelui este întotdeauna o provocare, din cauza frământărilor care împrăștie totul în jurul tău. Adesea, pare că lumea se răstoarnă, iar haosul este pe cale să distrugă totul în calea sa. Însă, intrarea în câmpul contemplării îți readuce un sentiment profund de certitudine. Este ca și cum ai ridica un gard înalt în fața adversităților care par că se îndreaptă spre tine. Alteori, dorințe puternice izvorâte din adâncul ființei tale, te răscolesc în sus și-n jos, până la marginea disoluției emoționale. 

Și mai ales, pe fond de oboseală, ai tendința de a exagera fiecare experiență întâlnită. Este ca și cum ai fi sub influența unui drog puternic, care îți distorsionează simțul normal al echilibrului. 

Desigur, acestea sunt doar o senzații induse prin gânduri care se luptă pentru a-ți capta întreaga atenția. Însă, a rămâne nemișcat emoțional, asemenea unui munte, creează condițiile pentru o abordare favorabilă, în timp ce valurile schimbării par să afecteze tot ce se află în jur. Poate, cel mai mare beneficiu al acestui gen de experiență constă în reorientarea treptată a gândurilor de la materialitate la spiritualitate cu scopul de a nu mai rămâne blocat în fluxul aparent haotic al evenimentelor exterioare. 

Și din această perspectivă, începi acum să percepi informația încorporată în fiecare fragment de univers, într-un efort de nobilă căutare a sensului existenței tale. Și astfel, ființa ta, asemenea unui munte, va transmuta materia în energie și apoi într-o informație încărcată cu semnificațiile cele mai profunde. 

Iar locul și timpul tău în marea poveste a universului încep să se reveleze în fața unei percepții care nu cunoaște limite, ci doar o avansare la nesfârșit. Grandoarea unei lumi frumoase care treptat apare pe Pământ începe să-ți captiveze atenție, până la punctul în care îți vei găsi locul în templul sfânt al eternității.