A observa energiile ce se manifestă în exteriorul tău, fără a le atrage, constituie un mod interesant de a întâmpina provocările unei noi zile. Și astfel, fluxul evenimentelor te învăluie, încercând să te atragă în dansul ritmic al vieții cotidiene. De regulă, reacționezi împotriva a tot ce încearcă să pătrundă în ființa ta pentru a te abate de la ceea ce ți-ai propus. Orice intruziune neplăcută trebuie să fie respinsă cu promptitudine, indiferent de natura ei. 

Însă, dacă vei acționa precum suprafața unui lac, lăsând perturbațiile să treacă pe lângă tine, fără a le respinge și fără a le urma, atunci ele nu vor mai afecta structura ta lăuntrică. Și spre deosebire de un munte înalt, erodat sistematic de forțele naturii, imaginea neschimbătoare a lacului, ce revine la forma inițială de îndată ce vântul a trecut, îți va oferi un model demn de urmat. Fiindcă lacul are capacitatea de a-și schimba înfățișarea pe moment, părând să se supună influențelor exterioare, doar pentru a-și afișa adevărata stare, de îndată ce încetează acțiunea asupra lui. Și astfel, ai modelul unui echilibru natural, menținut la nesfârșit. 

Și când deschizi larg ferestrele percepției către întregul spectru de senzații, vei descoperi negreșit frumusețea imaculată a lumii. Și atunci, confuzia va dispărea, pentru a dobândi poate pentru prima dată calmul Chipului tău Originar. 

Unde mai este părerea de rău asemenea unui vânt întunecat? Unde mai este sentimentul că lumea pare că nu are are nicio regulă și totul reprezint un hazard? Unde este trăirea de victimă în fața unei realități aparent brutale și nedrepte? Unde se află sentiment rănit, care cere dreptate în fața aparentelor nedreptăți ale vieții? Unde? 

Iar calmul percepției, care notează întrebările fără a oferi un răspuns imediat, te va conduce la integrarea fragmentelor de viață, într-un dialog tainic, ce trece dincolo de cuvinte, prin care se reconstruiește structura trupului tău după Chipul Originar. Tot ce a provocat durere dispare. Frica nu mai există. Neliniștea nu mai agită adâncul ființei tale. Disoluția nu mai există, ci doar o contemplare luminoasă a nemuririi. 

Ființe fantomatice, plăsmuite de mintea ta, care îți întunecau emoția și simțirea, se risipesc dintr-o dată, dându-ți voie, poate pentru prima dată, să privești cu mintea limpede frumusețea neasemuită a a acestei lumi. Fiindcă, într-adevăr, te afli într-un univers de o strălucire inegalabilă, în care vibrează plenar undele vieții, ce se revarsă din prezența Celui Primordial, învingând orice obstacol și aducând nemurirea pentru cel care știe să primească darul neasemuit al transfigurării prin sentimentul suprafiresc și plenar al fericirii.