Te întrebai de ce trebuie să suporți o conversații lungă și plictisitoare cu o persoană cu care nu aveai nimic în comun. Tensiunea se acumula în corpul tău. Pumnii ți se strângeau instinctiv într-o exprimare a neputinței. Transpirația curgea pe sub cămașă, făcându-te să te simți profund iritat. 

Dar privind cu atenție în jur, deodată ai realizat că universul rămânea același, cu sau fără acea persoană care te enerva. Sunetele din jur ți se păreau interesante. Soarele strălucea puternic într-o frumoasă dimineață de primăvară. Și deodată, ai simțit ca și cum te-ai fi aflat pe un deal, la poalele unui munte înalt, plimbându-te bucuros și liber sub albastrul cerului larg deschis deasupra ta. 

Și întorcându-te către prezent, ai început să privești acea persoană zgomotoasă cu compasiune. Din păcate, nu ai reușit să aduci discuția într-o direcție mai plăcută și mai bună. Prin urmare, te-ai limitat doar la a observa cadența vocii sale, în timp ce continua să vorbească, până când, cu o hotărâre fermă, ai decis să spui că trebuie să pleci în altă parte. De îndată ai simțit o ușurare profundă cuprinzându-ți întreaga ființă. 

Într-adevăr, este dificil să găsești un echilibru între politețe și stresul de a suporta o conversație inutilă. A evada din norul mental pe care o astfel de situație îl creează, ar fi minunat, dacă ar fi posibil. Însă, prin contemplarea realității din jurul nostru, vei reveni la un adevăr de bază, și anume, că suntem ființe fizice, trăind într-un univers frumos și încântător, iar limbajul rareori reușește să exprime sensurile profunde ce sunt ascunse în tot ce ne înconjoară.