La finalul unei mese de dimineață, s-ar putea să simți tentația de a continua să mănânci la întâmplare, atras de diferite alimente care îți stârnesc pofta. Și adesea, există o dorință puternică de a compensa o frustrare emoțională prin mâncare, chiar dacă nu îți este clar de unde provine acest straniu sentiment. Nevoia de a te îmbuiba, în special cu dulciuri precum batoanele de ciocolată, poate deveni copleșitoare. Voința ta poate părea lipsită de putere în fața unei astfel de dorințe, care îți străbate întregul corp fără a-ți da pace până la deplina satisfacere a unui apetit scăpat de sub control. Trăirea dominantă poate fi o combinație toxică de disperare amestecată cu multă depresie și neliniște. 

Alteori, această poftă îți evocă amintiri dureroase din trecut, momente în care ai fost poate nevoit să rabzi de foame într-un mediu restrictiv și privat de cea mai elementară grijă. Imagini din acea perioadă pot reapărea cu forță în amintirea ta, provocând valuri de teamă și panică, care se transformă în final în disperare ce te împinge spre a mânca fără să mai gândești. Pot reveni și momente de tristețe profundă, cum ar fi divorțul părinților tăi, care te-a lăsat fără un cămin stabil. Poate fi vorba de străini care și-au invadat viața ca noi parteneri ai mamei și tatălui tău, un lucru pe care l-ai urât din tot sufletul. 

Și simți cum depresia se localizează adânc în interiorul corpului tău, undeva, în organele care compun delicata structură a ființei tale. Disperarea poate răsuna similar în altă parte. Tristețea îți poate cuprinde un alt organ, concentrându-se pe o parte sensibilă a trupului tău. Iar panica se poate învârti în gândirea ta cu senzația unui gol dureros ce nu se liniștește defel. Și nu în ultimul rând, teama te poate lovi în față cu o intensitate neobișnuită. 

Iar când îți îndrepți atenția către aceste zone afectate ale ființei tale, poți observa cum părți mari din corpul tău încă poartă răni emoționale, deschise și dureroase, rămase din traume petrecute cu zeci de ani în urmă. Și atunci, începi să li te adresezi cu blândețe. Urmărești acum cu răbdare tensiunile ce au fost încorporate în fiecare organ afectat. În imaginația ta, le acorzi atenție unul câte unul. Și pe măsură ce percepi cu atenție mesajele venite prin canalele interioare ale sufletului, începi să trimiți înapoi mesaje pline de calm, compasiune, blândețe și acceptare. 

Nu este cazul să respingi sentimentele care ți se împotrivesc. În schimb, permite-le să se înfățișeze înaintea ta. Invită-le să iasă din locurile în care s-au ascuns și să își dezvăluie taina. Spune-le că acum totul este în siguranță, rostind, poate, ceva de genul: 

„Nu mai este nevoie să rămâneți în întuneric. Vă accept ca o parte din mine. Vă recunosc ca aparținând persoanei care am fost cândva. Vă rog, nu vă mai ascundeți. Veniți în miracolul timpului prezent!” 

Iar acest dialog interior le va convinge să iasă la suprafață. Iar când o vor face, corpul tău se va liniști și se va elibera de durerea pe care a reținut-o, oferindu-ți o profundă eliberare. Și astfel, vei înțelege că fiecare experiență dificilă poartă în sine o parte din tine care a fost obligată să se refugieze în adâncul ființei tale. Însă, în acele ascunzișuri, trupul tău plânge și suferă, provocând daune funcționării organelor sale. Deși nu există rele intenții, tensiunea trăită ei este reală și se transmite către țesuturi, dereglând funcțiile acestora și slăbind apărarea organismului. Astfel de traume emoționale creează breșe în relația dintre minte și corp, subminând starea de bine. 

Însă, când te reconectezi cu aceste versiuni pierdute ale sinelui tău, îți reconstruiești încrederea în propria-ți ființă. Și începi să reunești toate piesele care te compun într-o unitate deplină. Aceasta este adevărata esență a vindecării depline și anume, să strângi cu blândețe acele părți din tine care au fost înstrăinate în vremurile grele. 

Fiindcă adesea, în spatele unui impulsului de a mânca compulsiv, se poate ascunde un complex de disperare, depresie, teamă și tristețe. Aceste trăiri nu îți sunt dușmani. Ele așteaptă doar să le convertești în forma lor originară, frumoasă, nobilă și bună. Totul depinde însă de dispoziția pe care o ai de a le atinge și de a le primi cu blândețe venind din locurile în care s-au ascuns sub imperiul neputinței.