Discuția a evoluat rapid într-o puternică controversă de idei. Trupul mi s-a încordat automat, ca și cum aș fi pășit printr-o junglă plină de primejdii. Atmosfera a devenit din ce în ce mai densă și apăsătoare. Timpul trecea accelerat, ca un tren care coboară în viteză la vale. Mintea încerca să urce panta stâncoasă a contradicțiilor aruncate anapoda de atâtea voci contradictorii. Confuzia și-a atins apogeul. Eram neputincios în fața ei. 

Perplexitatea, născută din noutatea situației, a fost rapid înlocuită de mânie, deznădejde și confuzie. Timpul brusc s-a contractat, în timp ce spațiul s-a dilatat. Stăteam în mijlocul nicăieriului, pe o stâncă singuratică, înconjurat de ocean. Valuri uriașe loveau temelia micii mele insule, încercând s-o acopere cu puterea irezistibilă a apei. Fără cuvinte, m-am retras în mine însumi și am pășit în fortăreața austeră a inimii mele. Era un loc în care mă întorceam adesea, mai ales când mediul din jur devenea prea aspru. Cu ochi întristați, priveam erupția haotică a sentimentelor neînfrânate de rațiune. Era ca în copilăria mea timpurie și, dacă îmi amintesc mai bine, ca în toată viața mea. 

Trupul meu a reacționat în mai multe puncte sensibile. O stranie durere acută mi-a invadat simțurile. Apoi, tot interiorul meu s-a revoltat, ca sub o grea povară. Crampe cumplite s-au răspândit pe suprafața lui, dându-mi senzația unei plinătăți gata să explodeze. Mușchii mâinilor mi s-au încordat, pregătiți să respingă o lovitură necunoscută, venită de undeva, de nicăieri. Picioarele îmi erau gata să fugă din acea adunare gălăgioasă și să pună distanță între mine și un loc plin de mânie, pasiune și nebunie. Imagini tulburi din trecut mi-au năvălit în minte. Simțiri din alte vremuri s-au suprapus peste cele din prezent, alcătuind o imagine haotică a unei furtuni pe mare. 

Însă, cu vorbe blânde am început un dialog lăuntric cu trăirile ivite din aceste răni emoționale. Cu o delicată atenție am atins părțile afectate cu intenția unei așteptări binevoitoare. Am stăruit să intru în contact cu toate regiunile critice ale ființei mele. Am urmat liniile de tensiune, care se răsuceau și se încolăceau necontenit. Rătăcit de atâtea cărări, ce apăreau și dispăreau la nesfârșit , am ales să le adun într-o imagine de ansamblu, asemenea unei hărți geografice care înfățișează forme naturale de relief. Apoi am pătruns în adâncul tensiunilor interioare și am simțit presiuni de tot felul, aparent venind de nicăieri. Era ca o durere fizică, dar cea psihologică o întrecea. Din toate direcțiile veneau forțe care împingeau sau trăgeau cu intensități schimbătoare, cu pante abrupte și viteze uimitoare. Am rămas acolo, creând o zonă-tampon de alinare. Apoi am inițiat un dialog plin de cuvinte de acceptare și încurajare. În scurt timp, încordările s-au diminuat simțitor, iar eu m-am întors în spațiul deschis din jur având cu o pace profundă, deasupra norilor de controversă, sub un cer frumos într-o zi luminoasă de vară. 

La sfârșitul acestei experiențe am înțeles că este esențială dobândirea puterii de a rămâne calm în mijlocul furtunii, fără a avea așteptări, doar privind forțele ce se ciocnesc în jurul meu. A evita contactul direct cu agresorii și a rămâne doar un martor tăcut al nebuniei oamenilor, constituie un instrument puternic pentru a străbate în siguranță porțiunile dificile din spațiu și timp ale vieții. Astfel de situații turbulente pot apărea oricând. Ele sunt generate de elementele haotice introduse în mintea umană de forțele întunericului. Prin urmare, ele constituie manifestarea unei proiecții mentale distorsionate în relațiile sociale ale multor oameni. În acest fel, fără a păstra gânduri de răzbunare și resentimente, poți deveni un martor al felului în care mintea omenească este sau nu capabilă să facă față contactului direct cu un mediu ce pare ostil. Interesant este, că obiectiv vorbind, natura se arată foarte blândă cu noi, însă, noi tindem să uităm acest simplu adevăr. Uitând cine suntem cu adevărat, copii ai Omului Primordial, generăm realități dure din fantezii întunecate, care nu aduc decât suferințe și relații frânte pe pământ. Adevărata sursă a angoasei pe care o trăim se află în inima omului, neputincioasă să vadă frumusețea unui univers plin de miracole ce se împlinesc la fiecare pas.