Scanarea corpului pare plictisitoare dacă nu descoperi ceva nou de fiecare dată când o practici. Desigur, încerci mereu să integrezi părți disparate din tine însuți, dar acest lucru nu este posibil dacă nu identifici senzații noi, atrăgătoare, pentru atenția ta. Aici latura analitică a atenției este chemată să acționeze diferit. 

De pildă, astăzi am început să caut senzații neobișnuite în corpul meu. Nu a fost greu. Existau multe puncte de tensiune care strigau cu voce tare ca să fie auzite. Ciudat, înțelegeam că adesea încercăm să le spunem altora despre emoțiile noastre dureroase doar din nevoia de a fi ascultați. Dar cel mai bun ascultător al corpului tău este, desigur, mintea ta, sau cel puțin așa ar trebui să fie, dacă nu ar fi distrasă de alte activități „mai importante”. 

Și am remarcat o tensiune puternică într-o anumită parte a corpului. Fără motiv aparent, acel punct de pâlpâia ca o mică lumină în întuneric, chemându-mi atenția. Cu compasiune, am început să-l explorez, abordându-l cu delicatețea cu care atingi o floare fragilă. Am încercat să-i transmit senzații de alinare, asemenea unei mame grijulii. 

Și deodată am realizat că trupul meu a avut mereu nevoie de această tandrețe blândă și reconfortantă. Cu uimire mi-am spus: „Mintea trebuie să aibă grijă de trup ca o mamă de copilul ei!” 

Și a fost uluitor să recunosc această nevoie fundamentală a trupului meu, forțat de atâtea ori să-și depășească limitele prin dorințe despotice. De fapt, corpul a avut mereu nevoie de ambianța copilăriei, doar că unele părți au îmbătrânit și, desigur, s-au modificat în formă sau volum, însă, structura a rămas aceeași de-a lungul timpului. De aceea, cu bucurie mi-am acceptat trupul ca pe un copil iubit, năzdrăvan poate, dar adânc prețuit, indiferent de împrejurări. Și numai astfel, vindecarea va prinde chip în ființa ta pentru a reveni la forma sa originară conform cu planul Omului Primordial.