Vremea rece este inconfortabilă atunci când durează zile în șir. Astăzi am observat temperatura scăzută atât afară, cât și în clădirea în care locuiam. Aceasta mi-a trezit amintiri interesante din copilărie, când eram nevoit să trăiesc în clădiri reci, fără o încălzire adecvată. 

Rămânând în cameră, am observat tremurul subtil al corpului în efortul de a contracara senzația de frig. Semăna cu mișcarea frunzelor în bătaia vântului, mișcându-se de-a lungul brațelor, picioarelor și umerilor. 

Mi-am concentrat atenția asupra părților calde ale corpului, în special asupra mâinilor, și am urmărit pulsul în diferitele părți ale corpului. Mi-am imaginat ramurile unui copac care poartă substanțe hrănitoare către frunze și se întorc cu seva prețioasă a energiei solare, după misterioasa fotosinteză. 

Punând aceste două experiențe pe talerele unei balanțe imaginare, am observat cum atenția mea oscila între ele, până când, în scurt timp, a fost atinsă calea de mijloc. Din această perspectivă, am înțeles că ambele aspecte sunt fațete ale aceleiași monede, și anume, realitatea de a fi viu într-un univers dinamic și schimbător. 

Și treptat, corpul a acceptat ideea condițiilor meteorologice reflectate în propria lui stare. Mintea s-a întors să se odihnească în contemplarea momentului prezent. Emoțiile s-au relaxat, găsind ceva interesant în ceea ce altădată părea neplăcut. Astfel, în loc să evit realitatea lumii, am îmbrățișat cu pasiune și dor ambele experiențe evidențiate prin contemplare, cu toată căldura interioară a trupului meu.