Orizontul lumii se oferă progresiv contemplării pe măsură ce ignori prejudecățile trecutului, iluziile prezentului și dorințele viitorului. Și astfel, descoperi o armonie încântătoare în tot ce te înconjoară până acolo încât, uitând de sine, ajungi să distingi iubitor și tainic chipul blând al Celui Atotputernic.
Orizontul lumii se desfășoară larg în fața ta
și privești uimit marginile sale,
ce se întind aparent la nesfârșit,
până la deplina contopire cu bolta cerească.
Și timpul se unește din componente disparate,
azvârlite de zarurile unei trăiri nebune,
prin distingerea armoniei ce sălășluiește
în toate ce sunt, au fost și vor mai fi.
Însă, totul se schimbă sub bagheta măiastră
a privirii ce cuprinde totul într-o clipă,
trăire suprafirească ce ți se arată de îndată
ce lași să cadă prejudecata și să dispară dorința nebună.
Și atunci nu mai rămâne decât propria-ți ființă
în care descoperi cu uimire adevăratu-ți sălaș
al trăirii profunde ce se prinde temeinic
de flacăra speranței ținută în mână de Cel Atotputernicul.
