Există un moment în care prin abandonarea religiei se ajunge la spiritualitate. De fapt, religia este doar o școală intermediară, imperfectă, normal, ca orice școală, din care se poate ieși pe unde ai intrat, adică să revii în gândirea materialistă a lumii sau să o absolvi și să mergi mai departe, traversând-o și lăsând-o în urmă pentru viața reală în care modelele religioase oricum nu se potrivesc și în mijlocul căreia descoperi umanul și divinul într-o dialectică fără sfârșit. Aceasta se cheamă spiritualitate, dar este „următorul nivel” al dezvoltării interioare.
Religia lui Dumnezeu apare în suflet
de îndată ce te prinzi cu putere de Hristos
și lași ca lumea să dispară din tine
până când viața Sa eternă se reflectă în tine.
Religia divină te conduce spre viață,
anulând păcatul urât și murdar,
până când nemurirea cea sfântă
se așază deplin cu putere în tine.
Religia lui Hristos îți conferă bucurie,
pe măsură ce interiorul tău se schimbă,
până când imaginea divină a veșniciei
prinde chip în cuprinsul sufletului tău.
Religia cea sfântă se oferă mereu
să te călăuzească pe drumul cel drept
ce duce de la templul lui Dumnezeu din ceruri
pornind de la templul Său de pe pământ.
