Nu risipi darul care se află în tine. Nu lăsa să plece de la tine bucuria de a trăi. Trecând dincolo de obstacole, reale sau aparente, deodată, vei simți cum viața capătă sens, iar iubirea lui Dumnezeu te va învălui în mantia calmă a păcii. Din acel moment realitatea va deveni plăcută. Experiența cotidiană te va captiva cu frumusețea ei. Sufletul tău va cânta de fericire. Nu este acesta cel mai frumos peisaj cu putință de imaginat și trăit?
Păstrează doar cât ai nevoie
pentru ziua de azi și pentru clipa prezentă
și lasă harul divin să te hrănească
din abundență la momentul potrivit.
Uită de lupta pentru existență
și uită de tine neîncetat
până când lumea din jur va deveni pentru tine
un paradis verde și îmbelșugat.
Nu-ți fie teamă de ceea ce este
și nici de orice va urma
fiindcă asupra ta continuu veghează
cu iubitoare grijă chiar Prezența Sa.
Darul prețios ce se află în tine
să-l protejezi cu atenție mereu
și să nu-l lași să plece de la tine
ca întotdeauna să fii binecuvântat de Dumnezeu.
https://anchor.fm/jurnalstudiu/episodes/Folosete-doar-strict-ct-ai-nevoie-e19oofk