Universul copilului și cel al adultului sunt diametral opuse, cel din urmă fiind inferior primului în percepția reală a lumii. Și astfel, te apropii de izvorul vieții ce se află în intențiile inocente ce se nasc dintr-un suflet curat, neatins de murdăria adulților lumii, care nu fac altceva decât să arunce în mizerie cele mai calde și mai profunde aspirații ale sufletului omenesc. Și deodată, intri în lumea extraordinară a Omului Primordial, unde orice miracol este posibil și orice nobilă dorință devine realitate printr-o materializare imediată în concretul existenței înconjurătoare, și mai ales, în tine.
Te naști copil în universul lumii
și pășești având nobile trăiri
în cuprinsul ce te înconjoară,
având bucuria eternului început.
Ești înconjurat de slava originară,
ce se desprinde din sfera necuprinsă
a Celui sfânt și fără de început
ținându-te în brațe drept copil al Său.
Dar orizontul murdar al adultului apare
cu tentații josnice năucitoare în joc,
ce te nedumeresc și nedrept te lovesc
prin cruzimea și nedreptatea puse la un loc.
Dar există o cale de scăpare din neantul pierzaniei
deschis de Cel veșnic prezent,
Omul Primordial născut în cer și pe pământ,
ce te înapoi aduce la gloria originală.