Chemarea divinului aduce bucurie în suflet, calm în minte și sănătate în trup fiind marele secret al vieții. Și această sfântă invocare te aduce imediat în armonie cu Omul Primordial, care va transpune în sufletul tău cele mai alese trăiri până când întreaga ta ființă va deveni fermecătoare, fericită și plină de gustul inconfundabil al veșniciei. Elixirul nemuririi se află în această căutare ferventă a eternului Creator, care zămislește lucruri noi din cele vechi și preface necontenit tot ce există printr-o rafinare continuă ce nu încetează vreodată, plămădind continuu trupul tău pentru a permite spiritului tău o existență fără de sfârșit.
Numele Domnului este sfânt și drag
celui care Îl cheamă având credință în suflet,
fiindcă el îți conferă o sănătate deplină
în trupul tău și deopotrivă, în minte.
Numele Domnului acționează direct
asupra suferințelor pe care le porți în interior
și vindecă imediat tot ce este rău
prin sfânta regenerare a întregii tale ființe.
Și deodată înțelegi că întreaga ta viață
pornește, evoluează și se întoarce necontenit
către Omul Primordial, Cel sfânt și nepătat,
care transpune în tine propriul Său chip.
Iar lumea cântă prin tonuri nesfârșite de culoare
ce se întretaie admirabil cu orice trăire
ce răsare spontan în sufletul tău
printr-o rezonanță profundă și plină de farmec.