Spiritul lumii și Spiritul lui Hristos se află în opoziție unul față de celălalt, însă depinde numai de tine pe care vrei să-l urmezi. Și aici se desfășoară o luptă acerbă între două tendințe ce nu se pot împăca în vreun fel, în ciuda celei mai temerare intenții. Și ai de ales între drumul care duce în sus, către cer, și cel care te aruncă în abisul fără fund al anihilării depline. Dar Omul Primordial merge alături de tine și te învață calea pe care trebuie să o urmezi pentru a ajunge în cele din urmă pe Noul Pământ, numit Ierusalimul ceresc.
Spiritul lumii te trage spre abis
încercând să-ți răpească întreaga vlagă,
prăbușindu-ți oricare nobil elan,
ce se află săpat adânc în tine.
Dar Spiritul lui Hristos te conduce spre înalt,
de unde pornesc raze strălucitoare
și unde este căminul tău ceresc
prin preschimbarea pământului în Paradis.
Și astfel, chipul lumii poate fi sluțit pe deplin
prin deschiderea Abisului nimicitor,
dar el poate fi în totalitate refăcut
prin venirea Ierusalimului Ceresc biruitor.
Chiar și în clipa de față tu stai la răscruce,
gândind pe care dintre căi să mai mergi,
pe drumul pe care zilnic îl faci neîncetat
posibil spre Abisul Pământ sau spre Pământul numit Cer.