Efortul de a merge înainte se susține prin credința fermă în destinul frumos ce ți-a fost dat de Dumnezeu. Nu trebuie să te temi fiindcă destinul ți se pare întunecat, fiindcă lumina Omului Primordial va străluci puternic înaintea ta de îndată ce sufletul tău se va deschide cu bucurie, speranță și iubire către Divinul Creator. De aici pornește puterea invincibilă a nemuririi ce va aduce o renaștere sigură în corp, minte și suflet, în această ordine.
De îndată ce lași ca întunericul să dispară
și lumina lui Dumnezeu să vină asupra ta,
totul se schimbă în culorile bucuriei de a fi,
care va aduce o sănătate deplină în trupul tău.
Imediat ce lumina lui Hristos vine în viața ta
totul se schimbă conform ordinii originale
până la o deplină contopire cu puterea minunată
a Divinului Creator turnată în corpul tău.
Din miraculoasa îmbinare a puterii divine
turnate în forma corp omenesc
se naște astfel nobilul efort
de a merge înainte și în sus cu elan.
Este mișcarea pe care întreaga natură o poartă
sub atingerea gingașă a primăverii,
când viața triumfă și scrie o nouă carte
în biblioteca infinită a Acelui Infinit și Neînțeles.