Portretul unei flori se creionează treptat în măsura în care lași să se îndepărteze perdeaua de gânduri deșarte și observi detaliile minunat exprimate în fiecare petală. Din această artă fină a contemplației se naște treptat un calm interior ce îți va călăuzi infailibil drumul vieții, asemenea unui busole care indică în mod precis Polul Nord și nimic altceva. Fiindcă numai astfel devine posibilă înțelegerea sensului pentru care exiști și asumarea destinului ce ți-a fost încredințat de Marele Creator.
Drumul tău este unic și de neschimbat,
indiferent de evenimentele pe care le întâlnești,
și rămâne doar să înțelegi că portretul florilor
îți zâmbește felurit, indiferent de unghiul tău de percepție.
Și astfel, se țese povestea unei vieți frumoase,
trăite în armonie cu lumea cerească,
ca preambul pentru acea eră maiestuoasă,
ce va începe în curând aici, pe pământ.
Detaliile fiecărei petale se așază treptat,
drept note dispuse pe un portativ de înțelesuri,
ce se cer descifrate cu o răbdare atentă,
până la deplina însușire a calmului răspuns.
Fiindcă oricine se naște sub semnul unei întrebări,
ce se cere atinsă cu o delicată intenție,
de a se apropia de marea taină ce învăluie totul,
chiar fiecare aspect al istoriei ce se scrie acum.