Acasa > Elemente > Binecuvântarea >  




Volum: Regăsirea Tonurilor Fundamentale         Ediția 240 / 29 iunie 2022        Tot Volumul

Binecuvântarea lui Dumnezeu
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Binecuvântarea lui Dumnezeu este destinată să te înalțe în sferele cerești pentru a dobândi conștiința autentică asupra a ceea ce ești și asupra destinului pe care-l ai pe pământ. Acest dar minunat trebuie cerut cu insistență prin rugăciune, fiindcă numai astfel, vei putea să te bucuri de viață într-un mod în care să-ți aducă fericire și împlinire. Dimpotrivă, ignorarea binecuvântării divine constituie un blestem de care trebuie să te îndepărtezi, fiindcă aceasta va aduce numai nenorocire și suferință. Urmează, așadar, calea divină și respinge calea păcatului!  
 
Binecuvântarea lui Dumnezeu te înalță în sferele cerești  
și te scapă de influența nefastă a spiritului lumii,  
oferindu-ți ocazia de a trăi o viață sfântă  
de-a lungul fiecărei clipe în cuprinsul timpului.  
 
Este o descătușare de imaculată energie astrală,  
ce vine asupra ta din prezența Celui Infinit,  
de îndată ce lași să răsară inocența credinței,  
ce te aduce direct sub ocrotirea Celui Sfânt.  
 
Și binecuvântarea ce apare în calea ta astăzi,  
primește-o ca fiind cel mai de preț dar,  
o neasemuită comoară de bucurie și speranță,  
ce se transformă imediat în putere și har.  
 
Este o bucurie ce apare spontan în propriul suflet,  
printr-o renaștere miraculoasă sub puterea Duhului Sfânt,  
ce vindecă orice boală, suferință sau slăbiciune,  
și așază în loc nemurirea venită de la Cel Prea Înalt.  
 
 
 
  
Referinţă Bibliografică:
Binecuvântarea lui Dumnezeu / Regăsirea Tonurilor Fundamentale : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 240, Anul XII, 29 iunie 2022.

Datele volumului: Copyright © 2022 Regăsirea Tonurilor Fundamentale : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!