Binele și răul constituie o dilemă de nedezlegat pe calea pură a logicii, dacă nu există intuiția credinței ce te călăuzește afară din labirint. Există o capcană în care ajungi de îndată ce treci pe tărâmul clasificării între bine și rău conform cu standardele rațiunii desprinse de sentiment. Deopotrivă, există o greșeală constantă în a lăsa ca percepția ta să ia locul judecății și pofta să îți domine dorința sub sclavia impresiilor de moment. Însă, darul încrederii depline în Cel Sfânt îți va aduce acea trăire clară ce te va îndruma negreșit pe drumul ce te poartă spre Edenul ceresc ca treptat renaște aici pe pământ.
Există o iubire ce vine de departe,
chiar de dincolo de orizontul pe care-l zărești,
ce te îndeamnă să mergi fără zăbavă înainte
și să nu te poticnești de ceea ce întâlnești pe pământ.
Există o chemare ce o auzi în suflet vorbindu-ți,
drept un ecou ce vine din înaltul nespus,
ce te învață trăirea cea sfântă și dreaptă
de a nu te abate de la drumul care te duce în sus.
Și tu avansezi pe cărarea încrederii depline
ce te conduce negreșit treptat spre absolut,
când imaculatul Eden minunat al originii tale
va reapărea pe neașteptate bazat pe cuvânt.
Este o zămislire a clipei din creația originară,
când Omul Primordial poruncea din ceruri sus
ca lumea din neant cu strălucire să apară
și orizontul luminii să fie fără de apus.
