Emoțiile copleșitoare ale trecutului apar neașteptat în calea ta, pertubându-ți șirul calm al gândurilor prin trăiri ce vin din orizontul unor vremuri ce demult au apus cândva. Este o stranie redare a unor întâmplări ce te marchează în continuare, deși încerci să le dai uitării, dar paradoxal, nu reușești. Și atunci nu îți rămâne decât să revii la starea primordială, când repausul se afla încă în viața ta, și cu o percepție senină și calmă să le dizolvi prin ascuțimea privirii în istoria ta, trecând de la înțelesul fragmentar din acea perioadă la cel plenar pe care-l experimentezi acum pe deplin avansând cu nădejde fermă către Cel fără de hotar.
Te aștepți uneori ca trecutul să dispară,
într-o clipă chiar sau măcar într-un ceas,
dar persistă încă o undă teribil de amară
ce-ți aduce aminte de tot ce a fost neîncetat.
Este o nostalgie ce treptat îți dărâmă,
cele mai nobile elanuri pe care în suflet le ai,
și te aruncă în mocirla cea fără de urmă,
unde prin cufundare încet dar sigur, tu dispari.
Dar nu te lași pradă acestor amăgiri deșarte,
ce din neantul firii deseori cu brutalitate apar,
ci te prinzi cu nădejde și cu o putere nestinsă
de Cel care toate le știe și te poate ajuta.
El este Cel dintâi în tot ce se întâmplă,
în orice colț sau loc din vastul univers,
și către tine El mâna cu prietenie Și-o întinde,
ca să te prindă cu puterea prin divinul Său har.
