Zilele de iarnă conferă nostalgia revenirii la începuturile Minunatei Creații, când timpul abia se năștea, iar spațiul se desfășura maiestuos în cele patru zări, asemenea unui evantai multicolor întins de lumina razelor ce porneau din prezența Marelui Autor. Era un miracol ce se zămislea în acele clipe, când prima tresărire de Viață se transplanta inedit în cuprinsul nebuloasei din care se desprindeau treptat lumile, într-un șirag de perle strălucitor, învârtindu-se cu vioiciune în ritmurile dătătoare de nemurire. Iar gândirea ta fragmentată își reia cursul domol, sub impactul aducerii aminte a tot ce a fost odinioară, iar sufletul tău se odihnește liniștit privind mantia catifelată a zăpezii ce vine de dincolo de orizont, din înaltul albastrului de necuprins, având mesajul refacerii depline în nemărginire.
Albul imaculat al fulgilor de nea,
te readuce în orizontul drag al copilăriei,
zămislind forme ce scânteie luminos
pe albastrul zării plin de nemurire.
Este o redare a dorinței tale din suflet,
adânc săpată într-un ev necunoscut,
o chemare ce vine de departe de tine,
ce te readuce acum în Edenul cel sfânt.
Cu uimire privești în astfel de clipe,
când lumea dansează în culori de har,
pe măsură ce ritmul calm al veșniciei,
te poartă în nemărginirea fără de hotar.
Este o fericire ce înalță a ta fire,
către orizontul răsăritului de fericire,
în a-ți aduce încântarea deplină,
pentru tot ce a fost sau sigur va veni.
