Timpul este o convenție a percepției prin care succesiunea de evenimente pe care o trăiești este ordonată într-o secvență continuă din care să rezulte cu claritate povestea în care te găsești. De aici decurge neliniaritatea amintirii când te raportezi la scara vremii, trecutul dobândind deseori o importanță mai mare decât prezentul, iar alteori imaginația viitorului generând lumini și umbre care te împiedică să distingi cu claritate ceea ce este de ceea ce a fost. Fiindcă aici este o mare taină ce se înțelege doar în prezența Omului Primordial, când timpul, așa cum îl știi, încetează să te mai arunce în neliniaritatea unui ev contorsionat de episoade aparent lipsite de noimă, ce traversează caleidoscopic oglinda vremii fără de sfârșit, iar ființa ta își găsește reperul nemărginit.
Timpul vine către tine năvalnic,
prin trăiri ce te năucesc imediat,
la o simplă contemplare superficială,
ce nu îi distinge substratul lăuntric.
Dar viața se desfășoară calm și armonios,
prin ritmuri ce se succed cu încântare,
pe cărarea blândă a unui ev luminos,
în care sufletul tău găsește acum adăpost.
Iar aglomerarea de emoții și gânduri,
ce răsar haotic dintr-un ev amestecat,
se dispersează acum prin contemplarea atentă,
a Celui Veșnic și mereu Adevărat.
Fiindcă doar Omul Primordial este Acela,
care poate face ordine în cuprinsul infinit,
în care a zămislit o minunată taină,
a Creației derulându-se calm la nesfârșit.
