A sta față în față cu tine însuți reprezintă o provocare ce trebuie asumată indiferent de circumstanțele vieții. A nu fugi de propria ta ființă, constituie o obligație ce se cere achitată la fiecare pas. Așadar, nu există un alt drum decât acela care solicită acordul naturii tale interioare pentru tot ce decizi ca să faci. Așa este corect, dar și înțelept, dacă dorești să trăiești în armonie cu legile care guvernează universul în care te găsești. Și surprinzător, sau nu, pe această cale te vei întâlni cu forma ta originară, așa cum ar fi trebuit să fii, dacă nu ar fi existat amăgirea distrugătoare a iluziei și dacă ai fi ascultat mereu de glasul Omului Primordial, călăuzindu-te blând către destinul luminos al existenței tale.
Ești fericit de fiecare dată când privești,
cu drag față de propria ta ființă,
și acționezi întotdeauna cu respect,
față de trupul ce te ajută să mergi înainte.
Și astfel, te întorci spre Cel Nemărginit,
care te-a zămislit prin căldura iubirii,
pentru a fi un om adevărat necontenit,
urmând neabătut pe calea nemuririi.
Fiindcă destinul tău se înalță maiestuos,
conform modelului de la început alcătuit,
ca în ființa ta armonios să se reflecte,
chipul luminos și blând al Celui Neștiut.
Iar drumul tău devine tot mai lin de îndată,
ce lași ca glasul iluziei să dispară treptat,
din orizontul dorinței ce acum se îndreaptă,
spre Cel ce este sfânt, necuprins și imaculat.
