Echilibrul dintre vorbire și auzire constituie o provocare pe care trebuie să o remediezi pentru a trăi o viață armonioasă pe pământ. Fiindcă prea multa vorbire astupă auzirea cuvintelor pe care alții ți le spun și nu mai distingi semnele pe care le întâlnești pe cale, anume pentru a alege drumul cel bun. Iar dintre cele două, să preferi tăcerea auzirii, care îți va deschide porțile către un univers de exprimare superior prin intermediul trăirii.
Vorbirea treptat se diminuează,
dar tăria ta se dezvoltă tot mai mult,
prin exercițiul stăpânirii de sine,
ce elimină orice lucru de prisos.
Fiindcă auzirea aduce înțelepciune,
și tăcerea adâncește priceperea,
până la șlefuirea diamantului
ce strălucește în sufletul tău.
Dar vorbirea multă este deșartă,
o capcană plină de pericole,
în a strâmba cărarea cea dreaptă
și în a uita cine ești pe pământ.
Însă trăirea supremă a exprimării,
ce trece de aparentele cuvinte,
exprimă bucuria Celui Necunoscut,
revărsată în sufletul celui neprihănit.
