Contemplarea se reflectă prin oglindirea feerică a realității într-o simbioză perfectă cu imaginația, până la percepția clară a Edenului, în forma sa de la început. Este o renaștere în condiția originară, când Omul Primordial a zămislit întreaga lume. Și Templul ceresc apare din nou pe pământ, aducând gloria vremurilor de odinioară, când armonia domnea peste întregul cuprins, în freamătul veșnic al nemuririi. Iar ființa ta se întocmește din nou, după tiparul desăvârșit, anume țesut după imaginea Celui Nemărginit.
Ești un copil al Celui Neprihănit,
iar trupul tău se preschimbă acum,
după tiparul întocmirii de la început,
aducând la lumină nemărginirea.
Ești o ființă zămislită din iubirea,
ce se revarsă de la Cel Prea Sfânt,
reverberând grația deplinei eliberări,
din strânsorile aspre ale mărginirii.
Contemplarea viitorului te întoarce astfel,
spre tot ce a fost bun de la început,
când Omul Primordial zămislea Creația,
din al cărei cuprins ai fost anume întocmit.
Iar trupul tău vibrează luminos,
prin atingerea supremă a fericirii,
de a renaște în orizontul glorios,
al slavei timpului fără de sfârșit.
