Dialogul la crepusculul dintre lumi îți oferă ocazia de a contempla trecutul, prezentul și viitorul desfășurării firului istoric al poveștii în care te găsești. Într-adevăr, există un orizont care apune, dar altul răsare cu intensitatea creației din zorii dimineții lumii, când bolta cerească se umplea de stelele cerului, prin grăirea numai a unui simplu cuvânt. Și te umpli acum de bucurie în fața extazului vieții fără de sfârșit, care nu se oprește din drum, în ciuda obstacolelor care inerent îi apar în cale. Este asemenea curgerii unui mare râu, care trece peste pietre și peste zăgazuri, pentru a continua devenirea unui ev care tocmai apune înspre cel care în curând va răsări. Și da, o nouă lume va prinde chip aievea în jurul tău, dincolo de cenușa întunecoasă a evenimentelor din prezent, ca Omul Primordial chiar acum să revină, în cuprinsul minunatei Sale planete Pământ.
Iar orizontul întunecat acum dispare,
cu poluarea care te împiedică să mai distingi,
strălucirea maiestuoasă a cuprinsului de stele,
pe bolta cerească ce nu are vreun sfârșit.
Dar evul minunat care acum răsare,
înlătură vălul dens de pe pământ,
înveșmântând maiestos întreaga zare,
prin curcubeului eternului infinit.
Iar ființa ta acum se transformă,
sub impactul luminii ce vine de sus,
pentru ca nemurirea în trupul tău să apară,
iar ființa să-ți trăiască mereu, la nesfârșit.
Fiindcă vindecarea stă acum să înceapă,
pentru tot cuprinsul planetei Pământ,
încât o lume nou acum să răsară,
cum oameni sfinți locuind sub cerul de azur.
