Mintea edenică și mintea lumii se află într-o contradicție de nerezolvat, fiindcă numai prin întoarcerea la ordinea originară, universul își va regăsi liniștea și ordinea de la început. Fiindcă mintea lumii se ridică asemenea unor talazuri, ce uriaș se prăvălesc cu zgomot peste pământ, distrugând tot orizontul senin al cugetării. Dar mintea edenică te readuce acum, în calmul ce se manifesta plenar în zorii firii, când Omul Primordial plăsmuia prin cuvânt întreaga zare, printr-un atent efort de contemplare a fiecărui fragment din imensa creație ce se țesea aievea din sfintele Sale gânduri. O cugetare eternă se derula asemenea unei melodii astrale, pe portativul cadențat al timpului și spațiului la scara întregului cosmos, plămădind galaxii și constelații, pe întinsul necuprins al cerului. Și din adânca Sa iubire, această planetă a fost alcătuită, ca aici să fie Edenul cel sfânt, un templu sfânt la scară universală, drept sălaș pentru omul creat din imaculatul pământ.
Nu lăsa ca întristarea să-ți alunge bucuria
de a trăi cu sens pe acest pământ,
și nu permite ca talazurile învolburate ale lumii,
să-ți tulbure liniștea adâncă în care ai fost născut.
Dimpotrivă, să pășești având încredere mare,
pe drumul ce duce spre eternul răsărit,
unde noaptea sărută apariția dimineții,
iar asfințitul este doar un nou început.
Fiindcă la crepusculul din ordine și haos,
renaște Evul minunat de la început,
când Omul Primordial înveșmânta întreaga zare,
prin cuvintele Sale adânci și de neștiut.
A trăi înseamnă mai mult decât cunoașterea,
pe care lumea în zadar încearcă să o obțină,
fiindcă ea este o trăire simbolică și abisală
din care se naște în chip tainic bucuria de a fi.
