Repausul constituie starea fundamentală din care toate formele au apărut. Prin urmare, mișcarea nu constituie altceva decât răgazul dintre două momente succesive de oprire în care timpul și spațiul fuzionează pentru a genera matricea fără de sfârșit a posibilităților din care este țesută pânza fină a existenței. Destinderea interioară ce rezultă astfel, mă pregătește să percep universul sublim de simboluri în care universul este înveșmântat, drept punte sigură de comunicare peste abisul ce desparte lumea de aici de tărâmul ceresc. Și iarăși mă întorc spre locul de origine al propriei mele ființe pentru a rămâne fermecat de bogăția de sensuri ce se desprind la fiecare atingere a portativului de sentimente din care amintirea mea a zămislit cele mai alese trăiri ale acestui moment. Iar extazul fericirii înlătură imediat norii de întuneric, prin care iluzia încearcă să-mi estompeze lumina curată ce vine de la Omul Ceresc, Cel care în marea Sa îndurare și iubire a conceput acest templu uriaș al slavei, extins la scara întregului pământ.
Fericirea nu are un hotar precis,
pe tabla de șah pestriță a lumii,
și nimeni nu poate identifica locul,
din care ea răsare pe calea destinului meu.
Sunt un copil al cerului infinit,
născut pe tărâmul acestui pământ,
pentru a aduce iubirea și compasiunea,
în lumea cea născută din adânc.
Omul Primordial îmi este Maestru și Tată,
iar eu merg pe un drum fără de egal,
în care fiecare clipă cu bucurie mă așteaptă,
pentru a-mi oferi împlinirea în dar.
Și las ca amintirea ce încă mă doare,
să dispară în continuumul fără de egal,
al spațiului ce se întinde peste zare,
de unde un Nou Ev chiar acum apare.
