Când ești cu adevărat puternic? 

Nu știu, dar cu siguranță, puterea înseamnă să fii capabil să stai față în față cu tine însuți fără frică și fără părere de rău. Fiindcă este mai simplu să te ascunzi. Să fugi de tine, cu speranța, că Sinele nu te va ajunge din urmă. 

Și bântuit de această entitate fantomatică, numită Sine, alergi nebunește prin viață făcând tot ce este posibil să nu te întâlnești cu el. Sigur, crezi că el este cel mai mare dușman al tău fiindcă îți exprimă în mod nemijlocit propria neputință. 

Și alergi cât te țin puterile. Nu privești înapoi, ci doar înainte. Pui o distanță cât mai mare cu putință ziua, iar noapte te îndopi cu substanțe care să-ți asigure confortul uitării de Sine. 

Cu toate acestea, nu ești fericit. Puterile ți se sleiesc cu fiecare zi care trece. Și undeva, în viitor, știi bine că va trebui să te întâlnești inevitabil cu acest Sine. 

Din nefericire, nu îți aloci timp pentru a examina în ce constă el. Automat, procedezi la fel ca toată lumea, care uită de propriul Sine în dorința de a-și trăi nestingherit viața, după bunul plac. Deși acest Sine îți susține toate procesele vitale din corp, suflet și minte, ție nu îți pasă de el. 

Iar dacă îl ascuți puțin, te cuprinde frica și neputința. Toată groaza acumulată de această entitate pictată în culori negative de către ceilalți, apare de îndată ce te oprești să-l asculți. Nu este simplu. 

Amâni mereu clipa întâlnirii cu tine însuți. Nu acum, sunt copil. Nu acum, sunt prea tânăr, doresc să-mi trăiesc viața. Nu acum, am o profesie de onorat și o familie de întreținut. Nu acum, mai este timp. Nu acum, sunt prea bătrân. Nu acum, adică, niciodată. 

Și totuși, lipsa curajului de a te întâlni cu acest Sine, ce te definește pe deplin, în toate dimensiunile tale, se plătește amarnic atât prin stări emoționale negative, cât și prin deteriorarea sănătății. Urmând calea bătătorită a lumii, mergând pe drumul ignoranței, nu faci altceva decât să fii nefericit și să ratezi destinul pentru care exiști pe pământ. 

Cu toate acestea, dacă vei avea răbdare să te oprești din această stupidă alergare și să oferi un câmp de discuție cu acest Sine ce vine din necunoscut, vei descoperi treptat cât de profundă este înțelepciunea aflată în știința sa necuprinsă. 

Fiindcă acest Sine reprezintă un fragment de cer pus chiar în centrul ființei tale. Este o fărâmă din Cel Necuprins. Este o fereastră către nemărginit. Este o proiecție a Omului Primordial anume zămislită pentru tine. 

De unde știu toate acestea? Simplu, privește în sufletul tău și spune-mi dacă am dreptate sau nu! 

Și abia atunci, tăria înlocuiește slăbiciunea, viața ia locul morții, eroismul transfigurează din lașitate și Omul apare în sfârșit în tine! Abia atunci te naști din nou din foc ceresc și dintr-un pământ sfințit prin creația desăvârșită a Cuvântului.