Acasa > Atitudine > Apartenență >  




Volum: Școala Cuvântului Biblic         Ediția 1694 / 22 iunie 2026        Tot Volumul

Nestemate pe tărâmul neprihănirii
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când Sfântul Apostol Pavel grăiește, lumea se luminează de prezența Celui Neprihănit, Iisus Hristos. Este tărâmul curat al nemuririi, care coboară în sufletele celor care se apropie cu credință și recunoștință de taina descoperirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ. 
  
Și dacă vorbim despre epistolele trimise către corinteni, observăm această așezare a Împărăției Cerurilor în mijlocul lumii, drept mărturie și cale de acces pentru orice om către veacul nepieritor. Este o întocmire suprafirească, numită Biserica lui Hristos, care cheamă pe toți la părtășia nemuririi. 
  
Și nu întâmplător, apostolul Pavel spunea că așa ceva pare o nebunie pentru omul firesc, fiindcă doar cel duhovnicesc discerne alcătuirea indestructibilă a acestui miraculos așezământ. Fiindcă înțelepciunea tainică a Domnului a lucrat un templu sfânt pentru eternitate în care a chemat pe toți oamenii acestui pământ. 
  
Și unii au răspuns, dar alții nu au luat în seamă chemarea. Iar unii au venit, dar nu s-au curățit, pe când alții au îmbrăcat haina cea albă a neprihănirii. Și de aceea, încă o dată, marele Apostol enumeră și descoperă acele sfinte taine pe care a fost așezată biserica lui Hristos. 
  
Și distingem dispusă central împărtășirea cu trupul și sângele Domnului, din care se desprind toate celelalte sfinte taine ale bisericii - templu al lui Hristos. Și enumerăm darurile Duhului Sfânt, virtuțile desprinse din darul iubirii desăvârșite, taina învierii și translatării în nemurire, precum descoperirea venirii lui Hristos. Toate acestea sunt nestemate de mare preț pe tărâmul neprihănirii. 
  
Nu pregeta să te împărtășești cu ele! 
  
Referinţă Bibliografică:
Nestemate pe tărâmul neprihănirii / Școala Cuvântului Biblic : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 1694, Anul XVI, 22 iunie 2026.

Datele volumului: Copyright © 2026 Școala Cuvântului Biblic : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!