Să parcurgem prima etapă în a deveni apostol, sau mesager, al lui Iisus Hristos:  

 

„Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viața veșnică. Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea, care se coboară din cer, este de așa fel, încât oricine mănâncă din ea să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care a venit din cer! Dacă mănâncă cineva pâinea aceasta, va deveni nemuritor! Pâinea pe care i-o dau Eu, este trupul Meu, pe care îl voi jertfi în schimbul vieții lumii.” — Ioan 6.47-51  

 

Cum înțelegem această chemare de a mânca din „trupul” lui Iisus Hristos? Este vorba de o înțelegere literală, așa cum s-au gândit iudeii, adică să mănânci trupul unui om?  

 

Limbajul direct al Salvatorului a surprins pe cei cărora le-a fost adresat acest cuvânt, așa încât ei s-au gândit la o aplicație literală în felul în care Nicodim se întreba cum ar putea un om să intre din nou în pântecele mamei pentru a fi renăscut. Bineînțeles, limbajul este metaforic și figurativ, făcând trimitere la necesitatea de a ne împărtăși din viața pe care Iisus Hristos a oferit-o pentru salvarea noastră de sub condamnarea Legii divine.  

 

Așadar, iudeii nu au reușit să înțeleagă mesajul ce le-a fost adresat. Dar atunci, de ce Domnul le-a vorbit, să spunem așa, „în pilde”? De ce să te adresezi cu un limbaj figurativ unor oameni pe care dorești să-i aduci la conștiința adevărului?  

 

Problema era că acești iudei nu erau dispuși să primească revelația adevărului. De aceea, prejudecata pe care o aveau în legătură cu Mesia îi determina să nu accepte ideea că înaintea lor stătea Trimisul lui Dumnezeu. În Iisus Hristos ei nu vedeau decât un vindecător și o persoană dotată cu darul vorbirii, dar nimic mai mult. De aceea, folosind o metodă des întâlnită în cărțile profeților Vechiului Testament, Iisus Hristos le-a vorbit „în pilde” pentru ca doar căutătorii adevărului să îl înțeleagă.  

 

Revenind la primul subiect, ce înseamnă să mănânci „trupul” Domnului? Cum să ne hrănim cu viața lui Iisus Hristos? Este vorba doar de actul de a ne împărtăși din Sfânta Euharistie?  

 

Sfânta Euharistie conține învățături importante pentru experiența noastră. Astfel, a mânca trupul Domnului înseamnă să crezi în faptul că Iisus din Nazaret este trimisul divin pentru salvarea noastră. Cheia ne-o oferă afirmația din versetul 47.  

 

— Adevărat, adevărat, vă spun: Cine crede în Mine, are viața veșnică!  

 

Cu alte cuvinte, a crede înseamnă de fapt „a mânca”, adică a te împărtăși din viața lui Iisus Hristos. Pe baza promisiunilor divine și a lucrării lui Iisus Hristos la Golgota și în cer, noi devenim părtași vieții Sale. Acest concept este cunoscut sub numele mai tehnic, după terminologia lui Pavel, de „a deveni nevinovat prin credință”, cu echivalentul „iertării pe baza credinței”.  

 

Acest concept, „al acordării nevinovăției prin credință”, pare misterios. La ce se referă el de fapt?  

 

În condiția în care ne aflăm, ca oameni păcătoși ai acestui pământ, noi nu primim decât condamnare în lumina poruncilor divine, adică a Legii lui Dumnezeu. Din această cauză, niciun om nu se poate salva pe sine și nicio învățătură nu poate da viața. Pe de altă parte, pe cât suntem de păcătoși, pe atât, și chiar infinit mai mult, viața lui Iisus Hristos are o natură nevinovată, sfântă și separată de păcat. Prin actul jertfirii de pe Golgota, s-a realizat o schimbare a condiției noastre, deoarece această viață sfântă și fără pată a fost pusă la dispoziția noastră ca să o primim prin intermediul credinței având la bază ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi.  

 

Înțelegem de fapt, că iudeii nu acceptau sacrificiul lui Mesia pentru păcatele lor, fiindcă în primul rând ei, se considerau fără păcat?  

 

Din nefericire, în concepția lor păcatul era ceva exterior, adică o problemă ce se rezolva printr-un comportament moral și pe baza unor practici religioase cum ar fi sacrificiile și conformarea cu tradiția rabinică. De aceea, ei nu erau conștienți de nevoia de a fi iertați și separați de păcat prin intermediul jertfei lui Mesia.  

 

Să urmărim acum al doilea apel pe care Domnul L-a făcut cu acea ocazie celor ce erau de față:  

 

„La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei și ziceau:  

 

— Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?  

 

Iisus Hristos le-a zis:  

 

— Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este adevărata hrană și sângele Meu este adevărata băutură. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne în Mine și Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine. Astfel este pâinea, care s-a coborât din cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinții voștri și au murit: Cine mănâncă pâinea aceasta, va deveni nemuritor!”  

 

Cuvintele spuse de Iisus Hristos sunt impresionante. Chiar la o distanță așa de mare de timp, ele au o putere extraordinară. Ce înseamnă „să bei” sângele lui Iisus Hristos?  

 

„Să bei” sângele lui Iisus Hristos înseamnă să ai viața Sa în tine, adică în experiența ta, clipă de clipă și ceas de ceas. Nimic nu se compară cu darul vieții ce se revarsă de la Dumnezeu prin Iisus Hristos. Vorbim mult despre morala superioară în raport cu alte religii a creștinismului și despre forma de organizare superioară a bisericii creștine. Dacă ne oprim doar la acestea, rămânem departe de viața divină de care se face părtaș cel care crede în Iisus Hristos. Creștinismul este mai mult decât o religie, un crez, sau un cod moral. El este expresia dăruirii vieții Fiului lui Dumnezeu în favoarea celui căzut. Astfel ajungem la al doilea mare concept al salvării: „sfințirea prin credință”.  

 

Pare demodat să vorbim despre sfințire în acest timp al bunului plac și satisfacerii dorințelor fără restricție. Totuși, la ce se referă această „sfințire prin credință”?  

 

Anterior am discutat despre rolul sacrificiului lui Iisus Hristos în a fi absolviți de vinovăție, ceea ce înseamnă că toată pedeapsa ce trebuia să vină asupra noastră a fost pusă asupra lui Iisus Hristos. În continuare, credinciosul nu urmează să ducă o viață a bunului plac, întrucât Iisus Hristos îi acoperă păcatele, ci el trebuie să fie transformat pentru a reflecta slava lui Dumnezeu. Aceasta se numește sfințirea vieții ce presupune asimilarea modelului lui Iisus Hristos în propria noastră experiență.  

 

Înțelegem că un mesager al lui Dumnezeu va experimenta deopotrivă absolvirea de vinovăție și transformarea după modelul lui Iisus Hristos?  

 

Cu certitudine, acestea sunt condiții obligatorii pentru orice om care cheamă numele lui Iisus Hristos. Cu atât mai mult acestea devin valabile pentru cel care este mesager al Său, chemat să prezinte înaintea celorlalți adevărul salvării prin credință! Nu putem să așezăm un standard pentru ceilalți cât timp noi nu îl trăim. Așadar, a te hrăni cu „trupul și sângele” Domnului înseamnă să fii părtaș experienței salvării cauzată de iertarea, exprimată prin cuvintele vameșului: „Doamne, ai milă de mine păcătos!”, și prin transformarea, ce spune: „Doamne, dă-mi putere să nu păcătuiesc și să trăiesc o viață sfântă!”