Să urmărim acum o altă cerință pentru a deveni mesager al lui Iisus Hristos și pentru aceasta vom citi următoarele versete:  

 

„După șase zile, Iisus Hristos a luat cu El pe Petru, Iacob și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la față înaintea lor. Fața Lui a strălucit ca soarele. Hainele I s-au făcut albe ca lumina. Și iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea:  

 

— Acesta este Fiul Meu iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea. De El să ascultați!”  

 

Ce înseamnă să vezi slava lui Dumnezeu pe fața lui Iisus Hristos? Mai precis, ce rol a avut această revelație pentru apostoli?  

 

De îndată ce am pus bazele salvării prin credință, acordarea nevinovăției și transformarea vieții, suntem gata să trecem la o altă experiență, rezervată celor ce își dedică viața lui Dumnezeu având credință în Iisus Hristos. Este ceea ce se numește „teofanie”, sau revelația lui Dumnezeu, care se realizează prin înțelegerea profundă a faptului că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, întruparea Celui Atotputernic pe pământ, Cel care va judeca vii și morții la a doua Sa venire. De fapt, vorbim despre dobândirea conștiinței lui Iisus din Nazaret, Dumnezeu întrupat.  

 

Este posibil să avem o credință ce se limitează doar la aspectul iertării divine fără a se extinde la primirea conștiinței lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu?  

 

O anumită credință că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu este specifică oricărui om care dorește iertarea divină. Dar aici este vorba de mai mult, și anume despre revelația planului divin privind evenimentele viitoare, mai precis finalitatea istorică a tot ce se întâmplă pe pământ. Prin transfigurarea lui Iisus Hristos pe muntele Tabor, apostolii au dobândit certitudinea prezentării credinței lor și au văzut finalitatea istoriei pământului prin venirea Împărăției cerului, al cărui Domn este Iisus Hristos.  

 

Există vreo legătură între experiența schimbării la față a lui Iisus Hristos și revelația evenimentelor viitoare?  

 

Să nu uităm că în altă parte a Bibliei, adică în Apocalips, se spune că mărturia lui Iisus Hristos este „Duhul profeției”, sau „Spiritul Profetic”. Cu certitudine, această revelație a lui Iisus Hristos se află într-o strânsă legătură cu manifestarea Spiritului Profetic, ce te conduce la finalul istoriei și la întâlnirea în slavă cu Iisus Hristos. Un mesager al Domnului, așadar, va trăi experiența salvării prin credință. Deopotrivă, el va avea revelația evenimentelor viitoare până la întâlnirea cu Domnul, dobândind conștiința că Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu, mai precis, că El este acel Salvator ce intervine activ în favoarea celor ce au încredere în El.  

 

Prin urmare, un mesager al Domnului va dobândi o astfel de viziune prin revelație, adică printr-o experiență, să zicem, supranaturală?  

 

Nu doresc să precizez calea pe care lucrează Dumnezeu, dar afirm cu certitudine, această revelație a slavei lui Dumnezeu se va realiza prin înțelegerea completă a Bibliei, rezultat al studiului și rugăciunii. Nu există, o revelație mai mare decât cea obținută printr-o investigație directă a celui animat de dorința sinceră de a cunoaște pe Dumnezeu. Multe persoane cred că trebuie să aștepte viziuni și semne, dar iată, viziunea și semnul care ne stau la dispoziție indiferent de timp: Biblia. Multe lucruri dorește Dumnezeu să ne comunice prin intermediul ei, dar noi nu avem timp sau suntem superficiali în studiul nostru. Dacă am investi mai mult, atunci am avea o experiență binecuvântată ce ne-ar face să stăm neclintiți pe adevărul veșnic.  

 

Să urmărim în continuare reacția apostolilor la viziunea primită și ce anume a urmat:  

 

„Când au auzit ucenicii acel glas, au căzut cu fețele la pământ și s-au înspăimântat foarte tare. Dar Iisus Hristos S-a apropiat, S-a atins de ei și le-a zis:  

 

— Ridicați-vă, nu vă temeți!  

 

Ei și-au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni altul decât pe Iisus Hristos singur.”  

 

De ce credeți că s-au speriat apostolii? În fond, Domnul dorea să îi binecuvânteze, nu să le facă rău, nu-i așa?  

 

Conștiința că lângă tine se află Dumnezeu și Fiul Său întrupat în om te determină să te pleci la pământ ca să îți recunoști nevrednicia pentru o onoare așa de mare. Noi suntem superficiali în credința noastră, banalizând chiar și cele mai sublime adevăruri morale. Dacă am fi conștienți de greutatea afirmațiilor Bibliei, mai ales când se vorbește despre venirea lui Iisus Hristos și lucrarea Sa, atunci am cădea la pământ și am fi zdrobiți de adevărurile profunde ce izvorăsc din Biblie. Insensibilitatea pe care o avem datorită păcatului, adică „inima de piatră” cum îi spune Biblia, ne face să fim nepăsători în fața adevărurilor cutremurătoare ce stau la baza salvării noastre.  

 

Așadar, dacă am studia Biblia într-un spirit de adevărată umilință și credință, am avea și noi o reacție asemănătoare cu a apostolilor?  

 

Așa ar fi, din cauză că s-ar îndeplini afirmația „cine va cădea peste această piatră va fi zdrobit”, mai precis conștiința afirmațiilor Bibliei ar căpăta dimensiunilor ei reală în mintea noastră, ceea ce ar produce un sentiment copleșitor de adorare, recunoștință, bucurie și umilință înainte lui Dumnezeu. Atunci am avea o pregustare a valorii darului primit prin Iisus Hristos și o viziune lămurită asupra costului care l-a presupus. Deopotrivă, am dobândi simțul lucrurilor viitoare, văzând slava lui Dumnezeu înveșmântându-l pe Cel ce a suferit și a fost batjocorit pe Golgota, adică pe Cel care nu merita moartea și totuși, a ales să-și dea viața pentru noi ca răscumpărare.  

 

Adică ar fi o reînsuflețire a studiului Bibliei, o ridicare a „vălului” ignoranței și superficialității morale, ce din păcate este o caracteristică a timpului în care trăim?  

 

O astfel de conștiință ne-ar determina să-L prezentăm pe Iisus Hristos indiferent de loc, fără a să ne mai uităm la circumstanțe sau la confortul personal.  

 

Ar fi ca înlăturarea unui zăgaz din calea apelor vii ce se revarsă de la scaunul de domnie lui Dumnezeu. Cu adevărat, inima ne-ar fi sfâșiată de durere, speranță și dor după Iisus Hristos și am simți o nevoie interioară irezistibilă de a fi cu El și de a pregăti calea Sa pentru a veni cât mai curând în această lume. Să nu fiu înțeles greșit, nu este vorba despre fanatism sau misticism, ci doar de acea conștiință ce ia naștere prin studiul direct al Bibliei, ce te determină să Îl urmezi pe Iisus Hristos indiferent de timp și să îți dai viața de „o mie de ori”, cum spunea Martin Luther, pentru Domnul tău. Așadar, „cine citește să înțeleagă!”