Ce rol urma să aibă Apărătorul Divin în viața ucenicilor lui Iisus Hristos?
Pentru a înțelege rolul principal pe care Apărătorul Divin urma să îl aibă în viața ucenicilor, vom citi acum din Evanghelia după Ioan:
„Vă spun adevărul că vă este de folos să Mă duc. Dacă nu plec, Apărătorul Divin nu va veni la voi. Dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Când va veni, El va dovedi lumea vinovată asupra păcatului, nevinovăției și judecății. În ce privește păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine. În ce privește nevinovăția, fiindcă Mă duc la Tatăl și nu Mă veți mai vedea. În ce privește judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.
Mai doresc să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți înțelege. Când va veni Apărătorul, Duhul Sfânt, vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă El nu va vorbi de la sine, ci vă va comunica tot ce a primit și vă va revela lucrurile viitoare.
El Mă va înălța fiindcă va lua și va dezvălui din ce este al Meu. Tot ce are Tatăl este al Meu. De aceea v-am zis că va lua din ce este al Meu și vă va împărtăși.” — Ioan 16.7-15
Ce urma să facă Iisus Hristos după ce avea să plece din mijlocul ucenicilor? De ce acest lucru nu se putea întâmpla cât timp Iisus Hristos era cu ei?
Apărătorul Divin nu putea să vină decât trimis de Iisus Hristos. Acest lucru devenea posibil numai după ce Iisus Hristos avea să primească prerogativele divine. Ca om, El era limitat asupra acestui aspect și El trebuia să se înalțe la cer. Despre rolul pe care urma să îl aibă Apărătorul Divin în viața ucenicilor, vom menționa următoarele lucruri:
- Dovedirea vinovăției lumii prin păcatul respingerii lui Iisus Hristos ca Mesia;
- Prezentarea înălțării lui Iisus Hristos la scaunul de domnie lui Dumnezeu și primirea autorității depline asupra cerului și pământului;
- Anunțarea judecății acestei lumi și sfârșitul domniei Celui Rău;
- Îndrumarea în tot adevărul și revelația lucrurilor viitoare;
- Promovarea modelului oferit de Iisus Hristos prin învățătură și exemplu.
Numai prin intermediul Apărătorului Divin este posibil să-L cunoaștem pe Iisus Hristos și salvarea pe care El a venit să ne-o ofere. Numai prin El putem să avem parte de binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a promis prin Biblie. Nu există o altă cale. Într-adevăr, prezența Sa nu este dorită de acea parte a lumii care nu vrea să-L cunoască pe Dumnezeu și se simte incomodată de revelația pe care El ne-o aduce.
De ce nu este dorit Apărătorul Divin de cei mai mulți dintre oameni?
Faptul că Apărătorul Divin dă la iveală vinovăția din sufletul omenesc, Îl face să nu fie dorit de mulți oameni. În felul acesta, trufia dispare lăsând loc doar pentru slava lui Dumnezeu. Apărătorul Divin este un prieten bun și sincer, care nu ascunde lucrurile rele din inima noastră. El știe că dacă nu are loc o curățire temeinică a sufletului de păcat și vinovăție, nu este cu putință să fim salvați de lume, de noi înșine și de un eu păcătos murdar.
Descoperirea vinovăției reprezintă doar o fațetă a lucrării Apărătorului. Deopotrivă, El descoperă și soluția pentru problemele omenirii prezentându-L pe Iisus Hristos ca „Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”, singura rezolvare a condiției în care ne aflăm. Mai departe, Apărătorul Divin își continuă revelația, făcând să apară ca niște realități vii evenimentele ce țin de înălțarea și glorificarea lui Iisus Hristos după învierea Sa. Astfel, cel credincios dobândește un simț înalt al realităților cerești în lumina cărora va ajunge să trăiască și să-L vadă pe Iisus Hristos ca Mare Preot stând înaintea lui Dumnezeu și mijlocind pentru noi cu scopul de a ne oferi salvarea veșnică. Prin acest Apărător, noi vedem cerul deschis și Arhetipul, adică pe Fiul Omului, stând la dreapta strălucirii lui Dumnezeu ca și cum am privi cu ochii deschiși.
Ca o încoronare a revelației pe care o face Apărătorul Divin pentru noi, vom dobândi capacitatea de a percepe viitorul asupra acelor evenimente care conduc la revenirea glorioasă a Domnului și Salvatorului nostru Iisus Hristos, Cel crucificat, dar înviat, glorificat și înălțat mai presus de orice domnie și stăpânire, puternic pentru să ne salveze din lume. Și astfel, vom distinge înțelesul final al profețiilor Bibliei, care ne descoperă destinul plin de slavă al celor care au crezut în umilul Iisus din Nazaret.