Să citim mai departe experiența creștinului, așa cum este descrisă de apostolul Pavel:
„Fiindcă noi suntem cei cu adevărat circumciși, noi, care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care Îl lăudăm pe Iisus Hristos și care nu punem preț pe descendența trupească. În ceea ce mă privește, aș putea avea încredere chiar și în așa ceva! Dacă există vreo persoană, care să își pună baza pe descendența naturală, atunci eu sunt aceea prin următoarele: (1) circumcizia: a opta zi după naștere, (2) descendența: din poporul Israel și din tribul lui Beniamin, (3) naționalitatea: evreu din evrei, (4) statutul după Lege: fariseu, (5) devotamentul: persecutor al bisericii creștine și (6) nevinovăția după Lege: fără abatere.
Însă am pierdut aceste privilegii, pentru a-L urma pe Hristos! Ba chiar am renunțat voluntar la ele, pentru a dobândi o cunoaștere superioară a lui Iisus Hristos, Domnul meu. Pentru El le-am abandonat și nu le prețuiesc ca să Îl pot avea doar pe Hristos.
Și astfel, pe baza credinței în El, să primesc nevinovăția acordată de Dumnezeu prin credința în Hristos și să abandonez pe cea proprie, ce decurge din Lege, ca să Îl cunosc, să am parte de puterea învierii Lui, de comuniunea luptelor Lui și să fiu transformat prin moartea Lui pentru a dobândi prin toate mijloacele învierea din morți.— Filipeni 3.3-11
De ce anumite lucruri, care ni se par a fi de valoare, se pot dovedi a fi ulterior o piedică în a-L urma pe Iisus Hristos?
Cea mai de seamă împotrivire nu este cauzată de opoziția dușmanului, ci este datorată forței de atracție pe care o exercită asupra minții noastre realitatea înconjurătoare; în mod deosebit, dorințele pe care le îndrăgim. În cazul apostolului Pavel, intenția sa de a deveni un lider religios puternic, se constituia ca un adevărat idol, fiind dispus la orice sacrificii pentru atingerea acestui obiectiv. Apariția credinței în Iisus Hristos l-a pus în fața unei dileme teribile, deoarece trebuia să renunțe la tot ce clădise și visase de-a lungul întregii vieți!
Cu alte cuvinte, dacă Îl întâlnim pe Iisus Hristos, va fi necesar să ne revizuim prioritățile vieții pentru a deveni creștini autentici?
Dacă prioritățile noastre vor rămâne pe aceeași direcție din perioada când nu Îl cunoșteam pe Iisus Hristos, atunci putem fi siguri că vom avansa într-un sens greșit și viața Sa nu se va manifesta în noi. Experiența convertirii este dramatică, profundă și transformatoare afectând fiecare compartiment al vieții noastre și nelăsând nimic conform cu vechile mentalități pe care le aveam de dinainte de momentul întâlnirii cu Dumnezeu. Un creștin care doar poartă acest nume, dar care niciodată n-a trecut prin experiența transformării interioare, este în mod sigur la fel de pierdut ca înainte de a ști ceva despre Iisus Hristos.
Cum a fost posibil pentru apostolul Pavel să considere ca fiind nefolositoare lucrurile pe care și le dorea cu atât de mare ardoare înainte de a-L întâlni pe Iisus Hristos? Putem vorbi despre o renaștere interioară?
Renașterea interioară reprezintă acel proces de transformare profundă a celui care crede în Iisus Hristos, fapt ce conduce la schimbarea priorităților vieții. Practic, acum apar în adevărata lor lumină aspecte ce noi le considerăm clare și sigure. Astfel, Pavel a văzut că dorința sa de a deveni un mare lider religios în Israel era o mare greșeală atâta timp cât el era pierdut în ce privește mântuirea înaintea lui Dumnezeu. Promovând o cale religioasă greșită, deși acest lucru îi aducea avantaje materiale considerabile, a făcut un lucru rău care avea să-l coste infinit de mult.
Cu alte cuvinte, Pavel a înțeles după convertire că beneficiile pe care și le dorea aveau să îl conducă în final la condamnare și moarte?
Când Pavel spunea despre „nevinovăția pe care o dă Dumnezeu prin credință” în opoziție cu „nevinovăția proprie, bazată pe respectarea Legii”, el dorea să precizeze că orice abordare ce nu se bazează pe harul lui Dumnezeu se va dovedi fatală pentru cel care o promovează. De fapt, există o singură cale de ajunge la mântuirea de condamnare; mai precis, prin Iisus Hristos, adică prin jertfa Sa și prin acordarea nevinovăției Sale nouă, celor păcătoși. În afara acestei Căi, totul reprezintă minciună.
De ce această „nevinovăție” se primește numai prin credință? Unde este rolul faptelor de ascultare în procesul salvării?
Credința este esențială pentru mântuirea oricărui om fiindcă ea prezintă persoana lui Iisus Hristos în locul nostru înaintea lui Dumnezeu. Prin intermediul credinței, se realizează acordarea sfințeniei lui Iisus Hristos în dreptul nostru asemenea îmbrăcării unor haine de mare valoare de către noi, cei păcătoși, ultimii din punct de vedere moral la scara universului. Ce fapte am putea avea noi, pe care să le prezentăm pentru dobândirea nemuririi? Totuși, aceasta era teza teologiei timpurilor lui Pavel pe care el era chemat să o combată prin credința în Iisus Hristos.
Să mergem mai departe, pentru a urmări continuarea drumului creștinului către Imperiul lui Dumnezeu:
„Ca să Îl cunosc, să am parte de puterea învierii Lui, de comuniunea luptelor Lui și să fiu transformat prin moartea Lui pentru a dobândi prin toate mijloacele învierea din morți!” — Filipeni 3.10-11
Primul pas a fost cel al renunțării la orice lucru care ne împiedică să Îl urmăm pe Iisus Hristos. Al doilea pas s-a referit la primirea nevinovăției lui Iisus Hristos. Ce mai urmează?
Am putea spune că doar s-a parcurs începutul vieții de credință, fiindcă în ce privește continuarea, este esențial să ajungem la cunoașterea „puterii învierii lui
Iisus Hristos”. Acest aspect este fundamental, fiindcă presupune o transformare interioară profundă, ce se dă pe față printr-un comportament complet diferit. Practic, Iisus Hristos începe să trăiască în noi prin tot ceea ce facem. Imaginea Sa, adică modul Său de a fi, devine o parte a noastră în fiecare clipă. Acest proces se numește „sfințirea vieții” și reprezintă asemănarea cu Dumnezeu.
Dar versetul ne vorbește și despre o „transformare prin moartea lui Iisus Hristos”. La ce se referă această expresie?
Redarea echivalentă ar fi „trecerea prin experiența transformatoare a morții Iisus Hristos”; astfel, distingem în principal suferințele provocate de indiferența și opoziția unei lumi pentru a cărei salvare El Și-a dat viața. De asemenea, înțelegem că este vorba de împotrivirea din partea celor dragi și de persecuția din partea celor puternici pe care le-a îndurat nevinovat. Paleta învățăturilor exprimate prin acest verset este foarte largă. Un creștin autentic va căpăta o înțelegere practică asupra tuturor acestor lucruri.
Totuși, cum putem „să fim transformați” prin moartea lui Iisus Hristos? Trebuie să ne dăm viața pentru cauza Sa?
Dacă Dumnezeu ne va cere așa ceva, nu trebuie să dăm înapoi. În cazul de față, vorbim despre un principiu moral, în sensul identificării cu experiența Sa în tot ce ține de păcat și de natura decăzută pe care o avem înăuntrul nostru. Pavel vorbește în altă parte, adică în epistola către Romani, despre transformare prin viața și moartea lui Iisus Hristos; mai precis, cu viața, în sensul urmării exemplului Său, și cu moartea, în sensul respingerii păcatului care a cauzat moartea lui Iisus Hristos. Prin urmare, acel imbold, ce vine deopotrivă din interiorul și exteriorul nostru și ne îndeamnă la păcat, este distrus prin intermediul sacrificiului ce a fost adus pentru mântuirea noastră.
Putem spune că dacă vom fi transformați în felul acesta prin Iisus Hristos, vom fi regenerați fizic și mental pentru a trăi o viață nouă pe pământ chiar în clipa de față?
Pentru a beneficia de o vindecare deplină prin Iisus Hristos, nu trebuie să ne gândim doar la evenimentul istoric al învierii morților, lucru care cu certitudine se va produce în viitor. În primul rând, trebuie să înțelegem că există învierea se manifestă în prezent, fapt care se referă la renașterea noastră după modelul divin al lui Iisus Hristos. Acest lucru este esențial, fiindcă viața unui creștin exprimă puterea regeneratoare a lui Dumnezeu, care realizează o minune transformatoare ce nu poate fi egalată în univers. Mă refer la preschimbarea unui păcătos, a unui răzvrătit împotriva autorității divine, într-un fiu sau fiică a lui Dumnezeu, reflectând acele calități pe care le-am văzut în viața lui Iisus Hristos. Prin această experiență, se reflectă deplin puterea învierii Fiului lui Dumnezeu!