Descoperire prin lucruri simple  

 

Să urmărim momentul în care Ioan Botezătorul a repetat declarația sa despre Iisus din Nazaret:  

 

„A doua zi Ioan stătea tot cu doi dintre ucenicii lui. Când l-a văzut pe Iisus Hristos, a zis:  

 

— Iată Mielul lui Dumnezeu!  

 

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste cuvinte și au mers după Iisus.” — Ioan 1.35  

 

De ce credeți că Ioan a repetat această declarație în prezența a doi dintre ucenicii săi? Mai bine zis, a vorbit de la sine sau a primit o inspirație divină să reia afirmația despre Mesia când acești doi ucenici erau de față?  

 

Nimic nu este întâmplător în planul lui Dumnezeu. Faptul că Ioan Botezătorul repetă declarația din ziua precedentă, când botezase pe Iisus, ne arată că acești doi ucenici aveau o chemare specială, deși nu le fusese adresată încă în mod explicit. Este un caz similar tufișului care ardea în pustie, ce a atras atenția lui Moise, înainte de a fi primit revelația divină.  

 

Putem vorbi despre un test al receptivității?  

 

Cu adevărat, acesta reprezintă un test al receptivității omului față de revelația divină. De multe ori, Dumnezeu alege să ni se descopere prin lucruri simple, pe care alții le socotesc banale; de fapt, prin intermediul acestora se recunoaște cine are cu adevărat aptitudini de a fi ucenic sau nu.  

 

Ce altă calitate îl distinge pe un adevărat ucenic, dacă nu chiar apostol?  

 

În primul rând, un ucenic trebuie să fie un căutător al adevărului indiferent de momentul în care se află sau de locul în care se găsește. Această vocație a căutării conduce către o altă virtute și anume, cea a contemplării lucrurilor cu care are de-a face. Un ucenic este interesat în cel mai înalt grad de semnificația a ceea ce se întâmplă în jurul său; de aceea, afirmația lui Ioan Botezătorul, făcută de data aceasta într-un cerc restrâns, a fost suficientă pentru a le declanșa impulsul cunoașterii Celui despre care se vorbise.  

 

Ce întrebări au fost în mintea acestor doi ucenici după ce l-au auzit pe Ioan Botezătorul?  

 

„Cine este acest Miel al lui Dumnezeu? Ce mai înseamnă și aceasta? La ce s-ar putea referi Ioan Botezătorul?” Astfel de întrebări au răsărit în mintea celor doi ucenici și ei s-au decis să vadă despre ce era vorba. Nici nu se gândeau că astfel, ei au trecut de primul test al chemării apostolice și anume, cel de a fi gata să-L urmezi pe Dumnezeu de îndată ce descoperi cel mai mic indiciu al prezenței Sale într-un anumit loc sau într-o anumită împrejurare. Ei știau că aveau parte de o ocazie specială și nu doreau să rateze întâlnirea cu Cel despre care Ioan a spus că era Mesia lui Israel.  

 

Fiindcă suntem la începutul uneia dintre cele mai deosebite istorii privind chemarea de a fi apostol, să vedem ce s-a întâmplat ulterior:  

 

„Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Iisus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. El este primul care a găsit pe fratele său Simon și i-a zis:  

 

— Noi am găsit pe Mesia (tradus în greacă Hristos)!  

 

Și imediat l-a condus la Iisus. Iisus l-a privit și i-a zis:  

 

— Tu ești Simon, fiul lui Iona! Tu te vei numi Chifa (tradus în greacă Petru)!” — Ioan 1.40  

 

Cum înțelegem dorința lui Andrei de a împărtăși revelația avută cu cei apropiați? Cum a ajuns el să afirme cu atâta certitudine că persoana vizată de Ioan era Mesia?  

 

Când primești o astfel de lumină, nu poți să o ții doar pentru tine. Entuziasmul și bucuria lui Andrei erau de așa natură încât nu putea să nu vorbească despre Iisus Hristos. Acest eveniment reprezenta îndeplinirea celor mai prețioase gânduri ale sale; și aici, întâlnim o altă calitate ce îl distinge pe un apostol: dorința fierbinte de a face cunoscută altora revelația primită. Andrei nu strângea în mod egoist această cunoștință, ci el căuta să îi aducă pe cât mai mulți la Iisus Hristos. Această vocație misionară distinge pe un adevărat apostol, fiindcă îl determină să meargă să mărturisească despre tot ce a văzut și a primit de la Dumnezeu.  

 

Ce putem spune despre schimbarea de nume pe care a făcut-o Iisus Hristos în dreptul lui Petru? Îl putem considera un nume de „botez”?  

 

Acest nume dat lui Simon reflecta dorința lui Iisus Hristos în ceea ce îl privea pe viitorul apostol. El nu trebuia să rămână un Simon, unul care doar ascultă (Simon în ebraică înseamnă cel care ascultă sau care dă ascultare), ci el trebuia să devină o stâncă rezistentă și durabilă în prezentarea credinței în Iisus Hristos. Simon urma să treacă printr-o experiență transfiguratoare ce avea să îl aducă la un nivel superior de experiență. Cel pus mereu pe harță și dorind să ajungă primul, adică Simon, trebuia să cedeze locul lui Petru, cel ales să fie un stâlp al Bisericii creștine de mai târziu.  

 

Acest nume dădea cumva glas și modului vijelios de a fi al lui Petru? Un temperament năvalnic, colțuros și încăpățânat?  

 

Cu certitudine, Domnul a văzut toate aceste trăsături nefericite și mărturie avem relatările din Evanghelii. Pe de altă parte, să nu uităm că prin harul lui Iisus Hristos și prin urmarea exemplului perfect în școala șlefuirii caracterului, Petru avea să devină o stâncă de mare preț, adică un martor de bază al lucrării de prezentare a salvării prin sângele „Mielului lui Dumnezeu care îndepărtează păcatele lumii”.  

 

Prin urmare, avem de-a face cu o sumă de calități care au distins pe acești primi apostoli și care i-a determinat să-L urmeze pe Iisus, chiar înainte de a se fi făcut o chemare în dreptul lor. Iar aceste calități ale viitorilor ucenici și apostoli, după cum vedem din versetele de mai sus, au reunit o sumă de caracteristici obligatorii pentru activitatea pe care aveau să o desfășoare ulterior. Așadar, alegerea dintre mulți alții lor a reprezentat confirmarea chemării pe care ei au avut-o cu mult timp înainte, când erau ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Spre deosebire de alte persoane, ei nu au stat nepăsători, ci au luat în seamă mesajul profetic spus de către maestrul lor. Similar, noi trebuie să fructificăm fiecare fragment de lumină și învățătură pe care îl primim în școala vieții. Dacă vom face acest lucru, atunci vom fi aleși pentru a avansa în demnități tot mai înalte, dintre care se disting luminos cea de ucenic al lui Hristos și cea de predicator al Evangheliei. Exemplul primilor apostoli devine astfel, modelul nostru în viața de zi cu zi!