Să citim declarația profetului Amos cu privire la cunoașterea intervenției lui Dumnezeu:
„Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere secretele Sale către profeți, slujitorii Săi!” — Amos 3.7
De ce Dumnezeu caută să comunice cu oamenii pentru a le clarifica intențiile Sale? De ce a ales ca mesageri tot oameni, adică pe profeți, pentru a se adresa umanității?
Glasul lui Dumnezeu s-a auzit mereu prin profeții Săi, trimiși să răspândească mesajul Său întregii lumi. Prin revelație supranaturală, acești oameni au primit planul divin de remedierea a umanității după dorința Sa. Biblia reprezintă rodul acestei lucrări făcute de profeți prin consemnarea în scris a ceea ce ei au spus și au făcut sub inspirația lui Dumnezeu.
Crezi că profeții erau oameni deosebiți? Ce fel de calități au avut acești oameni pentru a fi aleși ca mesageri? Oricine poate deveni profet? De cine depinde în cele din urmă așa ceva?
Nenumărate au fost ocaziile în care Dumnezeu a vorbit prin profeți umanității. De ce au fost aleși oameni ca mesageri ai Săi? De ce nu au fost folosiți îngerii? Răspunsul este oarecum simplu: pentru ca mesajul să fie transmis adecvat înțelegerii celor cărora le era adresat. Prin aceste „scrisori vii”, oamenii care primeau mesajul divin îl transmiteau cu bucurie celorlalți. Astfel, Dumnezeu a ilustrat capacitatea Sa de a coopera cu oamenii, mai precis, cu acele persoane dispuse să urmeze neabătut căile Sale.
Expresia cea mai înaltă a comunicării profetice, adică prin oameni aleși să poarte mesajul divin, a fost întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, Cel care transmitea mesajul divin umanității, a devenit trimis al lui Dumnezeu. Așadar, avem de-a face cu cea mai înaltă formă de comunicare pe care am fi putut să o avem cu Creatorul nostru.
Să examinăm afirmațiile care se face în versetele următoare:
„Iisus Hristos, oglindirea slavei și întipărirea Ființei lui Dumnezeu, Cel care ține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale, a făcut curățarea păcatelor și a stat la dreapta Slavei Divine în autoritatea cea mai înaltă și mai presus de îngeri, primind un Titlu mai presus decât al lor.” — Evrei 1.3-4
Cât de înaltă a fost demnitatea lui Iisus Hristos înainte de a veni pe pământ?
Esența mesajului Său a constituit-o „curățarea păcatelor”, adică eliberarea omului de sub condamnarea divină. Pentru a întoarce pe descendenții lui Adam la Dumnezeu, El a devenit Adam, adică „Dumnezeu cu noi, speranța slavei”. Prin înălțarea Sa la cer, El a deschis calea ca noi să intrăm în Imperiul cerului. Ce mesaj minunat!
Să citim cu atenție aceste afirmații:
„La început era Cuvântul. Cuvântul era cu Dumnezeu. Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El. Nimic din ce a fost creat, n-a fost făcut fără El.” — Ioan 1.1-3
Ce înțelegem despre puterea și autoritatea Celui ce urma să fie Iisus din Nazaret, Cel trimis pentru a fi Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii? De ce este numit „Cuvântul lui Dumnezeu”?
„Cuvântul” reprezintă termenul ce dezvăluie misiunea asumată de Fiul lui Dumnezeu în relație cu umanitatea. El a comunicat prin profeți și ulterior prin propria Sa Persoană întrupată ca om, planul de salvare și calea de întoarcere la Dumnezeu. Iisus Hristos a fost mereu cu Tatăl ceresc. Numai prin El putem avea acces la cer. Vocea lui Dumnezeu a răsunat puternic prin Evanghelia rostită în urmă cu 2000 de ani și prin jertfa lui Iisus Hristos de pe Golgota.
Să citim acum cu atenție următorul verset:
„Cuvântul a luat corp omenesc, a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Noi am privit slava Lui, întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” — Ioan 1.14
De ce era necesar ca Dumnezeu să ne vorbească prin Fiul Său întrupat ca om? Cât de eficient a fost acest lucru? Exista riscul să nu fie înțeles?
Glasul lui Dumnezeu s-a întrupat ca om în persoana lui Iisus din Nazaret. Astfel, Domnul a venit la nivelul omului. Mesajul Său a devenit accesibil pentru toți. El a schimbat destinul istoriei, chemând pe fiii lui Adam să se întoarcă la Creatorul universului și să primească soluția pe care Cel Prea Înalt le-o oferă în dar. Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, oricine va fi salvat. Eficiența acestui demers vorbește de la sine. Religia mozaică nu a depășit cadrul național, dar creștinismul a devenit mondial chiar de la începuturile sale. Moise a comunicat o Lege imposibil de ținut, dar Iisus Hristos ne-a oferit o Evanghelie accesibilă oricărui om indiferent de rasă, naționalitate, educație, sex sau origine socială. Glasul Său a zguduit lumea.
Impactul venirii Sale nu s-a micșorat de-a lungul timpului, ci asemenea unui fluviu care se mărește pe măsură ce curge mai departe, învățătura Sa a cuprins întreaga lume. Prin mesajul Său, Iisus Hristos a modelat istoria întrerupând procesele naturale ale degradării și morții. El este Izvorul Apelor Vii ce vin din Muntele Sion aflat în cer, de dinaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu!