Vom începe prin a urmări cuvintele apostolului Pavel din Epistola sa către Romani:  

 

„Hristos a murit pentru noi, cei vinovați, pe vremea când eram lipsiți de putere interioară. Fiindcă este puțin probabil să se ofere cineva să moară în locul unui om nevinovat; poate pentru un om bun s-ar putea găsi cineva să facă acest lucru, însă Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că pe vremea când eram vinovați, Hristos a murit în locul nostru.” — Romani 5.6-8  

 

Ce este surprinzător în fragmentul pe care l-am citit în legătură cu atitudinea pe care Dumnezeu a avut-o față de noi, oamenii răzvrătiți ai acestui pământ?  

 

În mod normal, Dumnezeu ar fi trebuit să ne pedepsească fără milă și acest lucru ar fi fost cu totul drept. Trebuie bine înțeles faptul că păcatul nu reprezintă doar un simplu act de nesupunere, ci el este manifestarea unei răzvrătiri premeditate împotriva Creatorului nostru. Deși noi Îi datorăm tot ce privește viața și existența, atitudinea pe care am manifestat-o de-a lungul istoriei a fost una de nerecunoștință și ură împotriva Celui ce ne-a creat. Cu toate acestea, reacția Sa a fost una de iubire, care a mers până la sacrificiul suprem prin intermediul sacrificiului lui Iisus Hristos, Fiul Său iubit.  

 

Cum diferă reacția lui Dumnezeu față de noi, în comparație cu atitudinea pe care noi o avem când vedem nedreptate în jurul nostru?  

 

Spre deosebire de atitudinea pe care noi o manifestăm față de semenii noștri când ei greșesc față de noi, Dumnezeu a reacționat într-un mod cu totul neașteptat prin faptul că deși eram într-o atitudine de revoltă, El a trimis pe Fiul Său ca să-Și dea viața pentru noi. O astfel de iubire este inexplicabilă și de o măreție ce nu poate fi egalată de nimic altceva, descoperind o slavă fără egal și un caracter de neegalat.  

 

Cum exprimăm principiul jertfirii de sine, așa cum este el redat prin jertfa lui Iisus Hristos?  

 

Prin jertfa lui Iisus Hristos a devenit clar faptul că natura divină se caracterizează prin iubire și Dumnezeu nu își găsește plăcerea în condamnarea celui vinovat, ci mai degrabă, El caută să-l aducă la viață pe cel căzut în păcat, făcând totul pentru mântuirea acestuia. Jertfirea de sine a Dumnezeului nostru este principiul care a stat la baza întocmirii universului, aceasta fiind piatra de temelie pe care a fost construit tot ce există.  

 

Să citim mai departe concluzia la care ajunge apostolul Pavel în continuarea a ceea ce am citit, așa cum este redată ea în Epistola către Romani:  

 

„Cu atât mai mult, astăzi, fiind nevinovați datorită sacrificiului lui Hristos, suntem salvați de pedeapsa lui Dumnezeu. În concluzie, fiindcă am fost deja împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, beneficiem acum de acest lucru prin intermediul vieții Sale.” — Romani 5.9-10  

 

La ce se referă expresia „fiind nevinovați” pe care o folosește apostolul Pavel? Care este legătura cu „mântuirea de pedeapsa lui Dumnezeu”?  

 

A fi nevinovat înseamnă a-ți fi atribuită și împărtășită sfințenia și slava dobândite de Iisus Hristos. Practic, înseamnă să fii luat în considerare conform prerogativelor Sale și să beneficiezi de roadele vieții Sale de deplină ascultare de Dumnezeu. Acest lucru a devenit posibil fiindcă prin jertfa Sa, Iisus Hristos a fost pedepsit în locul nostru și a primit o lovitură mortală, directă și nemiloasă din mâna lui Dumnezeu. În acest mod, mânia lui Dumnezeu a fost revărsată asupra lui Iisus Hristos ca înlocuitor și garant al nostru, cu o directă consecință ca noi să fim transformați prin viața Sa.  

 

Care este principala consecință a acestei transformări prin sacrificiul lui Iisus Hristos?  

 

Principala consecință a transformării prin jertfa lui Iisus Hristos este exprimată prin iertarea ce ne este acordată, indiferent de mulțimea păcatelor noastre. Această achitare de vinovăție este concretizată direct prin viața care ne este pusă la dispoziție pentru a fi salvați. Să nu credem că iertarea pe care ne-o oferă Dumnezeu reprezintă un lucru simplu și constă doar într-o simplă declarație. Păcatul este un lucru atât de grav, încât iertarea a presupus aplicarea pedepsei asupra lui Iisus Hristos încât noi să fim eliberați de condamnare.  

 

Ce promisiune puternică ne este oferită de Biblie asupra certitudinii salvării celor care se încred în Dumnezeu?  

 

Dovada pe care o primim citind aceste versete se referă la faptul că Dumnezeu a dat pe Fiul Său pentru păcatele noastre, deși noi eram într-o revoltă fățișă împotriva autorității Sale. Cu atât mai mult acum, când am acceptat mântuirea Sa, referirea fiind la cei credincioși, avem certitudinea că vom fi salvați. Este important să nu uităm acest lucru când trecem prin probleme și încercări sau când Satana ne întunecă drumul pe care mergem. Mântuirea prin har și credință în jertfa lui Iisus Hristos este certă pentru cel credincios.  

 

Vom urmări în continuare cât de zadarnice sunt pretențiile omului pentru mântuirea vieții sale altfel decât prin credința în Iisus Hristos, așa cum citim în Epistola către Romani:  

 

„Dar noi știm că tot ce prevede Legea se aplică tuturor celor ce au primit-o, încât orice cuvânt de apărare să fie lipsit de temei și astfel, întreaga lume să fie dovedită ca răspunzătoare înaintea judecății lui Dumnezeu. De aceea, nicio ființă umană nu se poate dezvinovăți înaintea lui Dumnezeu pe baza Legii, fiindcă prin ea vine doar conștientizarea păcatului.” — Romani 3.19-20  

 

De ce eforturile omului de a dobândi mântuirea prin intermediul faptelor sale este sortită eșecului?  

 

Chiar și cele mai bune eforturi, depuse de om cu scopul de a dobândi mântuirea, nu sunt suficiente pentru a îndepărta vinovăția cauzată de păcat. De fapt, purtăm o datorie pe care nu o putem plăti. Faptele bune nu pot să compenseze neascultarea dovedită de-a lungul vieții. În plus, dacă facem referire la ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, adică de Legea Sa, nici chiar aceasta nu ne oferă certitudinea salvării, fiindcă aceasta nu se poate acorda decât în baza sacrificiului lui Iisus Hristos, adică prin intermediul credinței în jertfa Sa. Ascultarea de Legea lui Dumnezeu ne aduce, dacă efortul nu este însoțit și de puterea sfințitoare a Duhului Sfânt, doar conștiința unei vinovății tot mai mari. Ea adaugă o mulțime de cerințe pe care noi trebuie să le îndeplinim, dar pe care nu le putem realiza, deoarece în puterea noastră, noi nu putem să ascultăm pe deplin de poruncile divine.  

 

De ce ascultarea de Legea lui Dumnezeu nu ne conferă dreptul de a intra în Imperiul cerului? Oare nu mai trebuie să acordăm atenție respectării poruncilor lui Dumnezeu?  

 

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este obligatorie pentru a intra în Imperiul cerului, dar dreptul de a intra în acest imperiu ne este acordat doar prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Dacă am putea intra în cer doar pe baza ascultării de porunci, atunci jertfa Sa ar fi inutilă. Pe de altă parte, ascultarea deplină de poruncile divine devine posibilă prin prezența Duhului Sfânt, care vine în inima noastră ca urmare a credinței în Iisus Hristos. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu rezultă în urma primirii vieții lui Iisus Hristos. Din nefericire, oamenii, inclusiv cei religioși, tind să inverseze lucrurile.  

 

Să vedem mai departe ce spune apostolul Pavel despre acest subiect așa cum citim în Epistola către Romani 3.21-22:  

 

„Dar acum s-a arătat o nevinovăție, pe care o dă Dumnezeu, fără lege despre ea mărturisesc Legea și profeții și anume, nevinovăția dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Iisus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți nevinovați, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea lui Iisus Hristos Iisus.”  

 

Ce măsuri a luat Dumnezeu pentru a contracara puterea păcatului asupra noastră și pentru a ne oferi mântuirea Sa?  

 

Nevinovăția pe care ne-o oferă Dumnezeu se referă la acordarea vieții lui Iisus Hristos celor care primesc Evanghelia salvării prin credință. Această nevinovăție se referă la tot ce ține de sfințenia, puritatea și inocența vieții lui Iisus Hristos, o transformare rezultată din faptul că Iisus Hristos a fost pedepsit în locul nostru din cauza nelegiuirii. În plus, primirea vieții lui Iisus Hristos are un impact imediat și asupra noastră, fiindcă acest lucru se realizează prin prezența Duhului Sfânt ca reprezentant al lui Dumnezeu în inimile noastre.  

 

Cum este exprimată oferta harului divin ca singură soluție pentru mântuirea noastră? Ar fi putut arăta Dumnezeu îndurarea față de noi dacă nu ar fi existat jertfa Fiului Său?  

 

Cuvântul cheie în ce privește mântuirea noastră este cel de răscumpărare, adică de eliberare din robie prin efectuarea unei anumite plăți. Mai concret, noi eram robi păcatului, fiind sub condamnarea poruncilor lui Dumnezeu, adică o situație fără ieșire în absența răscumpărării. Această eliberare nu trebuie gândită ca fiind obținută printr-o plată făcută față de Satana, sau ceva în genul acesta. Plata la care ne referim este moartea pe care trebuia să o gustăm cu toții, o moarte fără înviere, o pedepsire și anihilare deplină a celor păcătoși. Așadar, prin jertfa lui Iisus Hristos această pedeapsă a fost aplicată Fiului lui Dumnezeu în locul nostru, printr-o divină substituție. Nu exista o altă cale de a ne demonstra îndurarea Sa față de noi decât prin intermediul acestei jertfe, prin care vinovăția a fost transferată de la cel păcătos la Cel nevinovat.  

 

Să mergem mai departe pentru a urmări modul în care lucrează harul lui Dumnezeu și vom citi din Epistola către Romani 5.18-21:  

 

„Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă, care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de nevinovăție care dă viața. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți nevinovați.”  

 

Care a fost consecința neascultării primilor noștri părinți în grădina Edenului? De ce păcatul și vinovăția s-au extins asupra tuturor oamenilor?  

 

De îndată ce primii noștri părinți, Adam și Eva, au refuzat să mai asculte de Dumnezeu, moartea a intrat în acțiune, ca urmare a condamnării ce a venit peste întreaga rasă umană și practic peste întregul pământ. A fost de ajuns o singură cădere, pentru ca toți să ajungem sub această condamnare, fiindcă în calitatea noastră de fii și fiice ale lui Adam, am moștenit firea sa căzută și în același timp, pentru că fiecare dintre noi a reluat în mod individual modelul lui Adam de neascultare dorinței lui Dumnezeu. Nu este vorba de un păcat strămoșesc, la care nu am luat parte, ci de continuarea principiului neascultării de fiecare dintre noi, lucru de altfel inevitabil în absența lucrării lui Dumnezeu asupra inimilor noastre.  

 

Ce remediu a prevăzut Dumnezeu pentru recuperarea oamenilor acestui pământ, a „fiilor și fiicelor lui Adam”?  

 

Remediul prevăzut pentru mântuirea noastră urmează un traseu similar, în sensul în care Iisus Hristos a devenit Noul Adam, noul nostru părinte și model, dacă este să mă exprim într-un mod similar calității deținute de Adam. Astfel, Iisus Hristos a dovedit o ascultare deplină de poruncile lui Dumnezeu, chiar în condițiile concrete și neprielnice ale unei lumi căzute în păcat. În mod similar, prin acordarea vieții lui Iisus Hristos, noi devenim părtași naturii Sale umane și divine în același timp, ceea ce conduce la eliberare de vechea viață de păcat. Practic, condiționarea noastră ca fii ai lui Adam este dată la o parte de legătura nouă creată prin Iisus Hristos, cu consecințe exact opuse, în sensul în care puritatea și sfințenia lui Iisus Hristos ne sunt transferate într-un mod similar păcatului și nelegiuirii care ne-au fost transmise de la Adam. Așadar, recuperarea este completă și sigură.  

 

Să vedem acum ce rol a avut Legea pe care Dumnezeu a dat-o lui poporului Israel după ce a fost eliberat din robia egipteană, așa cum citim din Epistola către Romani 5.20-21:  

 

„Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala; dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând nevinovăția, ca să dea viața veșnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.”  

 

De ce prezența Legii a condus la înmulțirea păcatului? Este vorba de o înmulțire a faptelor rele sau de dezvoltarea conștiinței despre comiterea a ceea ce este rău?  

 

Acordarea Legii nu putea să aducă o îmbunătățire a situației celor păcătoși, în absența prezenței Duhului Sfânt, care să ne conducă la o deplină ascultare. De aceea, experiența lui Israel, care a încercat să asculte de o Lege sfântă, dar prin intermediul puterii omenești, nu putea să conducă decât la înmulțirea fărădelegii, adică a conștiinței datoriilor neîndeplinite față de Dumnezeu. Prin urmare, conștiința lui Dumnezeu ne aduce salvare printr-o lucrare profundă în suflet.  

 

Cum este anihilată puterea păcatului prin cea a harului lui Dumnezeu dat prin Iisus Hristos?  

 

Harul lui Iisus Hristos anihilează pe deplin puterea păcatului, fiindcă în viața celui credincios se manifestă Duhul Sfânt, care are capacitatea de a ține sub control și de a distruge tendințele către rău din inima noastră. Nu este vorba doar de dreptul nostru de a intra în cer, câștigat prin acordarea vieții lui Iisus Hristos, ci de o deplină manifestare a puterii lui Dumnezeu, care creează în noi o viață nouă, o ființă ce poartă imaginea lui Iisus Hristos. Mai precis, cel credincios intră sub incidența unei autorități superioare păcatului, capabilă să îl conducă la o deplină abandonare în mâna lui Dumnezeu și la o efectivă respectare a poruncilor divine.  

 

Să urmărim acum un alt fragment ce redă lucrarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, ce se extinde în viața fiecărui credincios, așa cum citim din Epistola către Coloseni 1.26-28:  

 

„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate timpurile, dar revelată acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri și anume: Iisus Hristos în voi, speranța slavei. Pe El Îl predicăm noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, perfect în Iisus Hristos Iisus.”  

 

De ce jertfa lui Iisus Hristos reprezintă o „taină ascunsă din veșnicii”, dar revelată prin mesajul Evangheliei?  

 

Jertfa lui Iisus Hristos a fost o taină până la întruparea Sa ca om, fiindcă momentul istoric al prezentării Fiului lui Dumnezeu ca „miel care ridică păcatele lumii” a fost ales în mod special, dacă se părea că nu mai exista nici un fel de soluție pentru planeta pământ. Iisus Hristos a intrat în istoria umanității dacă răutatea, viciul și nelegiuirea erau la maxim, în timpul celui mai răzvrătit imperiu din istoria umanității: imperiul roman. Când se părea că judecățile divine aveau să distrugă încă o dată pământul, ca la potop, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său și a revelat planul de salvare. Momentul a fost așadar ales pentru a reliefa cel mai bine îndurarea lui Dumnezeu manifestată prin Fiul Său.  

 

Care este finalitatea planului de salvare, sau mai bine zis, cum înțelegem expresia „Iisus Hristos în voi – speranța slavei”?  

 

Finalitatea planului de salvare este realizată prin refacerea modelului divin în noi, adică „Iisus Hristos în noi” și prin intrarea în Imperiul cerului, adică „speranța slavei”. Dacă toți cei sfinți vor fi în Imperiul lui Dumnezeu, se va putea spune că planul de salvare și-a atins finalitatea. Până atunci, este necesar să așteptăm îndeplinirea acestui mare eveniment istoric, prin primirea lui Iisus Hristos în viețile noastre chiar de acum. Prima parte o pregătește pe a doua, adică primirea lui Iisus Hristos ca Domn al vieții noastre este pregătirea și garanția intrării în Imperiul cerului.  

 

Și acum să citim din Epistola către Galateni 1.4, pentru a vedea scopul principal al sacrificiului lui Iisus Hristos:  

 

„El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după dorința Dumnezeului nostru și Tatăl.”  

 

Ce înseamnă această „smulgere din veacul rău”? La ce se referă „veacul rău” menționat de apostolul Pavel și cum putem fi eliberați de el?  

 

„Veacul rău”, la care face referință apostolul Pavel, este lumea în care trăim cu tot ce ține de ea, în sensul prezenței păcatului, a Celui Rău și a condamnării. Noi nu putem fi eliberați de sub influența acestuia decât prin „smulgere”, adică prin acțiunea directă a puterii lui Dumnezeu, care ne trage din focul distrugător, de care nu ne putem elibera prin noi înșine. Tocmai fiindcă nu avem capacitatea de a ne desprinde de acest veac rău, care ne domină conștiința și inima, Dumnezeu trebuie să vină lângă noi, să ne prindă cu putere și să ne scoată afară. Cooperarea noastră este esențială, pentru a nu da drumul mâinii care ne cuprinde și ne trage afară din mijlocul distrugerii și a unei lumi care dispare în nelegiuire.  

 

Să citim în final expresia supremă a vieții celor care Îl urmează pe Iisus Hristos, așa cum citim din Epistola către Galateni 2.20:  

 

„Am fost răstignit cu Iisus Hristos și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Iisus Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care ma iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.”  

 

Cum putem să ne alăturăm apostolului Pavel în trăirea unei astfel de experiențe? Cum devine jertfa lui Iisus Hristos o realitate vie pentru mine?  

 

Când manifestăm credință în Iisus Hristos, atunci Duhul Sfânt vine în inima noastră și ne face părtași vieții Fiului lui Dumnezeu. Astfel, Iisus Hristos începe să prindă contur în interiorul nostru, urmând ca viața noastră să dea mărturie asupra acestei noi realități. Jertfa lui Iisus Hristos devine astfel o realitate vie, fiindcă rezultatul ei ajunge să se întrepătrundă cu fiecare gând, cuvânt și faptă a noastră, cu fiecare înclinație a inimii. Cugetând la importanța acestei jertfe, la implicațiile care decurg din ea, vom ajunge să avem o convingere temeinică, sigură, despre planul lui Dumnezeu și la viața viitoare care ne este acordată în dar, prin credință și nicidecum datorită faptelor noastre imperfecte. Mântuirea este darul lui Dumnezeu acordat în baza sacrificiului lui Iisus Hristos, manifestată prin respectarea de cel credincios a tuturor poruncilor Sale, a întregii Sale voințe, fiindcă viața lui Iisus Hristos ajunge să devină propria noastră viață. Fie ca această „sfântă” identificare a noastră cu Iisus Hristos să devină deplină și veșnică, așa cum a fost identificarea Sa cu noi pe Golgota! Amin.