Vom începe prin a citi din Matei 28.18-20: „Iisus Hristos S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”
În ce constă această însărcinare de „a face ucenici din toate neamurile”? Cum se aplică astăzi celor care au credința în Iisus Hristos?
Nu există limite pentru lucrarea pe care trebuie să o facem în a prezenta mântuirea prin Iisus Hristos. Timpul și spațiul nu pot fi obstacole în a duce Evanghelia ce ne-a fost încredințată și prin intermediul căreia intrăm într-o relație directă și vie cu Dumnezeu prin Fiul Său. În mod concret, ne putem achita de această însărcinare prin folosirea oricărui mijloc de care dispunem pentru a atenționa pe oameni asupra ofertei de har și îndurare pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziția noastră. Aceasta este cheia de boltă a unui creștinism cu adevărat practic.
Ce garanție avem că această însărcinare este posibilă? Pe ce se sprijină ea?
Iisus Hristos ne-a asigurat că „toată puterea din cer și de pe pământ” I-a fost încredințată după înălțarea Sa. Prin urmare, cel credincios dispune de o asistență deplină din partea lui Dumnezeu, lucru ce se face simțit chiar și în cele mai mici detalii ale vieții. Deși misiunea pare imposibilă din punct de vedere omenesc, totuși ea se sprijină pe Cuvântul creator al Celui Atotputernic. Dacă putem vedea prin „ochii credinței” acest lucru, atunci putem merge înainte fără teamă.
Să citim acum textul paralel din Marcu 16.15-16 „Apoi le-a zis: Duceți-vă în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi salvat; dar cine nu va crede, va fi osândit.”
Ce anume va face diferența în privința celor ce vor fi salvați și a celor ce vor fi în cele din urmă condamnați? Este corect acest lucru?
Mântuirea și condamnarea depind în cele din urmă de alegerea fiecăruia dintre noi în a urma sau nu pe Iisus Hristos. Iar dovada exterioară a alegerii noastre este botezul, mai precis prezentarea publică a ceea ce noi deja credem despre calea pe care Domnul a deschis-o pentru noi. Acest lucru nu se restrânge însă doar la un moment, ci prezentarea ne va însoți pe cărarea vieții oriunde vom merge. Pe de altă parte, este corect să fie așa, fiindcă respingerea îndurării divine se constituie ca o ofensă ce nu mai poate fi ștearsă dinaintea lui Dumnezeu, în schimb acceptarea ei aduce o vindecare deplină. Un om înțelept va ști să primească șansa unică ce îi este pusă înainte prin Evanghelia lui Iisus Hristos.
Să mergem mai departe și să examinăm Luca 24.46-49 „Și le-a zis: Așa este scris și așa trebuia să pătimească Iisus Hristos și să învie a treia zi dintre cei morți. Și să se predice tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri. Și iată că voi trimite peste voi promisiunea Tatălui Meu; dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”
Ce promisiune a fost asociată marii însărcinări de a predica mântuirea prin Iisus Hristos oricărui om?
O misiune „imposibilă” pentru om, devine totuși posibilă prin intermediul unirii dintre puterea divină și natura umană, realizată de Duhul Sfânt. Dacă prezentarea salvării ar depinde doar de abilitățile noastre, atunci ea ar fi în mod sigur și iremediabil compromisă. Lucrul extraordinar este că în pofida neputințelor, greșelilor sau chiar relei voințe manifestate de mulți ce se pretind urmași ai lui Iisus Hristos, totuși această lucrare a mers mai departe și noi vedem aceasta fiind umpluți de uimire. Dovada puterii de sus ce vine asupra celor credincioși reprezintă o realitate palpabilă, a cărei mărturie se poate distinge cu ușurință din istoria bisericii de-a lungul veacurilor.
Ar fi posibil să ne achităm de această însărcinare pe o altă cale decât prin îndeplinirea promisiunii primirii Duhului Sfânt?
Orice altă metodă, decât prin intermediul primirii Duhului Sfânt, va fi sortită eșecului, dar realitatea este că în practică se tinde să se uite acest lucru. Înclinația noastră este de a ne baza pe înțelepciunea omenească, neglijând sfatul fără de greșeală al Celui Atotputernic. Nu putem să avem succes decât pe calea prescrisă de Dumnezeu. Dușmanul este prea puternic, opoziția prea dură, pentru a ne putea mărgini doar la gesturi și cuvinte. Avem nevoie de putere de sus, de toată tăria lui Dumnezeu pentru a putea face lucrarea Sa. Primirea acestei puteri este marele secret al succesului în lucrarea sfântă.
Să citim acum din Ioan 14.6-7 „Iisus Hristos i-a zis: Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă m-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.”
Ce cunoștință trebuie să avem pentru a-L putea prezenta pe Iisus Hristos? Ce înseamnă să Îl cunoști pe Dumnezeu prin intermediul Fiului Său?
A-L cunoaște pe Iisus Hristos, presupune o legătură strânsă dintre noi și Dumnezeu, lucru ce se realizează printr-o continuă renunțare de sine și o permanentă primire a puterii divine. Noi trăim această experiență în măsura în care Îl distingem pe Iisus Hristos în toate evenimentele vieții. Nu contează cât de jos suntem sau cât de sus am ajuns, conștiința prezenței Sale, imaginea vie a învățăturilor oferite prin Cuvântul Său, trebuie să fie mereu înaintea noastră.
În continuarea acestor lucruri, să citim din Ioan 14.24-27 „Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul, pe care-l auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
În ce fel conștiința lui Dumnezeu ne este oferită de „Apărătorul”, adică Duhul Sfânt? Cum putem înțelege concret aceste lucruri?
Lucrarea Duhului Sfânt nu este abstractă sau rodul unei imaginații ce se prezintă ca fiind vocea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, lucrarea Sa este de a ne revela tainele prezentate în Biblia și de a le aplica la circumstanțele concrete ale vieții. Astfel un cuvânt așternut pe hârtie devine o experiență de viață a celui credincios. Conceptul care reunește în mod armonios acest lucru este cel de „pace”, adică acea stare de armonie deplină cu Dumnezeu. În mod concret, noi citim o mulțime de învățături Biblie, dar transpunerea lor în realitate presupune o devoțiune, un efort, o dorință aprinsă, o tenacitate, care nu ne sunt caracteristice, dată fiind prezența naturii căzute din noi. Dacă totuși avem atracție față de realitățile eterne, dacă avem dorința de a le pune în practică, dacă avem realizări în acest sens, este fiindcă o lucrare supranaturală se realizează în noi. Aici este rolul pe care Îl joacă Duhul Sfânt.
Să vedem acum ce este scris în Ioan 20.21-23 „Iisus Hristos le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ține vor fi ținute.”
Ce înseamnă să primești Duhul Sfânt? În ce sens iertarea păcatelor este dependentă de primirea mesajului transmis de Dumnezeu prin intermediul slujitorilor Săi?
A primi Duhul Sfânt este sinonim cu a fi ucenic al Domnului, ucenic al Marelui Maestru Iisus Hristos. Abia atunci se realizează transpunerea condiției Salvatorului, ca trimis al lui Dumnezeu, asupra noastră. Când Duhul Sfânt vine asupra noastră, atunci aceeași motivație care L-a animat pe Iisus Hristos începe să se manifeste și în interiorul nostru. Iar în continuare, gândurile Sale devin gândurile noastre, cuvintele Sale devine cuvintele noastre și faptele Sale devin faptele noastre. Această identificare a noastră cu Salvatorul devine deplină astfel că mesajul Evangheliei este transmis fără nici un fel de distorsionare datorată deficiențelor omenești. Abia atunci, respingerea Evangheliei devine un act de refuz a iertării divine și neprimirea mărturiei celor credincioși devine echivalentă cu menținerea vinovăției și a condamnării.
Să citim acum din Fapte 1.8 „Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
Care avea să fie întinderea prezentării de credință privind mântuirea prin intermediul lui Iisus Hristos? Cum se poate înțelege astăzi acest lucru?
Mărturisirea de credință trebuie să se audă în cuprinsul întregii lumi, astfel încât nimeni să nu rămână fără ocazia de a putea alege între viață și condamnare. Astăzi putem înțelege cu ușurință acest lucru prin folosirea oricăror mijloace ce ne sunt puse la dispoziție pentru a face cunoscut adevărul Bibliei. Prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, inclusiv a Internetului, oricare om poate transmite o mărturie mondială cu ușurință. Problema care rămâne este însă legată de prezența Duhului Sfânt, fără de care nu vom avea un succes real, fiindcă aici nu este vorba doar de transmiterea unei informații, ci de îndrumarea oamenilor lumii în a deveni urmași ai lui Iisus Hristos, ceea ce este cu mult mai mult decât ne-am putea imagina. Să nu ne limităm niciodată doar o lucrare superficială de distribuire a informației, ci să ne concentrăm pe acele metode care ne vor conduce să devenim canale vii pentru Iisus Hristos.
Să examinăm acum Fapte 4.11-12 „El este piatra abandonată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este salvare: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim salvați.”
De ce este important ca prezentarea noastră de credință să se concentreze în prezentarea salvării numai prin Iisus Hristos? De ce nu mai există o altă cale?
Nu toate drumurile duc la Roma, dacă este vorba de calea pe care trebuie să mergem pentru a ajunge la cer. Prea adesea credem că Dumnezeu va face o lucrare de unificare internațională a religiilor și a conceptelor morale. Nimic mai fals decât acest lucru. Niciodată adevărul nu va face casă bună cu falsul sau minciuna. Avem o singură cale către cer, după cum există doar un singur Fiu, asemenea în totul cu Dumnezeu, Creatorul universului. Având respect pentru credința fiecărui om, totuși noi nu trebuie să cedăm de pe poziția ce ne-a fost prezentată prin intermediul Bibliei. În lumea seculară în mijlocul căreia trăim, avem tendința de a încerca să reducem standardul pus înaintea noastră de Dumnezeu, pentru a câștiga audiență din partea celor ce nu au nici un astfel de interes. Din păcate, o astfel de strategie este greșită, fiindcă nu noi trebuie să coborâm nivelul prezentării noastre; dimpotrivă, ceilalți trebuie să urce pentru a-l atinge. Niciodată compromisul nu poate fi util în atingerea obiectivelor lăsate de Dumnezeu.
În legătură cu atitudinea pe care trebuie să o avem să citim din 1 Petru 3.15 „Fiți întotdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de speranța din voi; dar cu blândețe și teamă.”
Cum poate fi prezentată Evanghelia având o atitudine de „blândețe și teamă”? Ce se întâmplă când această condiție nu este îndeplinită?
Și cea mai bună lucrare poate fi stricată printr-o atitudine greșită și în cazul de față, înfumurarea, sentimentul de superioritate și încumetarea vor distruge cu certitudine mesajul pe care-l avem de transmis înaintea întregii lumi. A fi un martor pentru Iisus Hristos, presupune să fii părtaș spiritului Marelui Maestru, a acelei blândeți pline de fermitate ce caracteriza întregul Său comportament. În același timp, aceste calități interioare vor fi dovada vie a faptului că am fost transformați prin harul lui Dumnezeu, lucru ce va întări în mod considerabil mărturia noastră și îi va da acea capacitate transformatoare.
Iar acum să vedem ce este scris în 1 Ioan 5.11-12 „Și prezentarea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața.”
Ce concluzie se poate trage despre conținutul prezentării de credință și a experienței unei persoane care cunoaște pe Iisus Hristos?
Mărturisirea noastră de credință trebuie să își dobândească puterea din legătura pe care o avem cu Iisus Hristos. Acest lucru presupune o împărtășire continuă din motivațiile, dorințele, gândurile, cuvintele și faptele lui Iisus Hristos, adică înseamnă să primești mereu viață de sus, chiar de la Dumnezeu. Atunci, prezentarea noastră se va vedea din orice lucru pe care îl întreprindem și imaginea lui Iisus Hristos va străluci din interiorul nostru. Duhul Sfânt va înnobila și va da putere fiecărui gest al nostru și o experiență deplină, practică, se va manifesta în fiecare clipă, indiferent de circumstanțele schimbătoare ale vieții pe care o trăim.
Cum poate deveni această experiență o parte integrantă a vieții noastre aici și acum?
Experiența prezentării lui Iisus Hristos devine o parte integrantă a vieții noastre aici și acum, dacă permitem ca gândurile noastre să se prindă cu putere de imaginea Salvatorului nostru, așa cum este zugrăvită în Biblie. O cugetare nouă, plină de farmec se va întrepătrunde atunci cu fiecare aspect al vieții noastre. Puterea păcatului și imaginea morții își vor pierde puterea de impresionare asupra minții noastre și vindecarea lui Dumnezeu se va produce în inima noastră. Fiorul interior al puterii divine se va simți prin fiecare gest, prin fiecare faptă și amprenta Celui ce este lumina lumii, se va pune asupra unei conștiințe eliberate de păcat, teamă și ignoranță în privința cunoașterii de Dumnezeu. Atunci am spune din suflet „Vino Doamne Iisus, chiar acum!” și vă garantez că dorința după a doua Sa venire ar deveni o realitate indiferent de timp.
