Să citim acum Galateni 5.6 „Căci în Iisus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.” La ce credeți că se referă această „credință care lucrează prin dragoste”? Există o credință care „nu lucrează prin dragoste”? Dacă da, ce fel de credință mai este și aceasta? Care dintre aceste două „credințe” este conformă cu idealul sfințirii vieții?  

 

Credința care lucrează prin dragoste: Credința adevărată lucrează prin intermediul dragostei, ea este motivată de iubire față de Dumnezeu și față de semeni. Orice alt gen de credință este falsă. Din iubire se naște credința și prin credință iubirea se amplifică tot mai mult. Cele două se sprijină și se susțin reciproc; ele sunt o forță ce răstoarnă munții.  

 

Dar ce putem spune despre Evrei 4.2 „Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor; dar lor cuvântul care le-a fost predicat, nu le-a ajutat la nimic, fiindcă na găsit credință la cei ce l-au auzit.”? Ce putere are Cuvântul lui Dumnezeu dacă noi nu îl credem? Ce valoare are mesajul salvării prin jertfa lui Iisus Hristos, dacă noi nu-l credem și nu ne încredem în Cel care a rânduit acest sacrificiu? Poate această credință să ne conducă la sfințirea caracterului?  

 

Evanghelia nu are valoare fără credință: Evanghelia se bazează pe credință. Fără credință ea rămâne doar un basm, un mit. A crede mesajul salvării este fundamental pentru a putea avea parte de ceea ce Dumnezeu afirmă. De ce? Fiindcă a crede înseamnă de fapt a te încrede în Dumnezeu și în ceea ce El a spus.  

 

Pentru noi este relativ ușor să credem cuvintele oamenilor, dar cuvintele lui Dumnezeu sunt dificil de crezut fără un ajutor supranatural. Totul însă depinde de alegerea noastră, astfel că a crede în Dumnezeu este o problemă simplă, la îndemâna tuturor.  

 

În legătură, de data aceasta cu lipsa de credință să citim avertismentul din Evrei 3.12 „Luați seama dar, fraților, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.” Este chiar așa de periculoasă necredința? De ce lipsa de credință este pusă în legătură cu „răutatea inimii”? În ce sens răul se exprimă prin necredință și necredința conduce întotdeauna la rău? Care este relația dintre aceste două concepte?  

 

Necredința ne desparte de Dumnezeu: Necredința înseamnă de fapt neîncredere în Dumnezeu și în Cuvântul Său, având la bază îndoiala. Ea conduce la distrugerea oricărui fel de relație, atât între oameni, dar mai ales cu Dumnezeu. Privind istoria putem înțelege cu ușurință cât de puternică este predispoziția de a nu crede pe Dumnezeu, de a ne îndoi de El și de ceea ce El ne spune prin Cuvântul Său.  

 

Acum, după ce am înțeles rolul credinței, să urmărim și modul în care poate fi dobândită, mai precis să citim Romani 10.17 „Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Iisus Hristos.” Cum poate „Cuvântul lui Iisus Hristos”, adică Biblia, să ne conducă la credință în Dumnezeu? Este vorba doar de o expunere convingătoare care ne determină să credem cele auzite sau este ceva mai mult? Mai precis, ce rol are Duhul Sfânt în a ne transmite credință prin intermediul „auzirii” Cuvântului lui Dumnezeu?  

 

Credința vine prin intermediul Cuvântului: Cuvântul divin poartă cu el și credința necesară primirii mesajului sfânt. inspirația lucrează cu prezentarea Cuvântului și aduce cu sine o convingere profundă, interioară, mai precis produce o puternică încredințare că reprezintă adevărul lui Dumnezeu.  

 

Dar fiindcă am vorbim mult despre credință, ce putem spune despre cel de al doilea „ingredient” al sfințirii noastre: iubirea, așa cum citim din 1 Corinteni 13.2 „Și chiar dacă aș avea darul profeției și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.”? În ce sens iubirea este superioară profeției și credinței? Este vorba de o înlocuire a profeției și credinței cu iubire sau de o conlucrare între aceste trei concepte, având ca fundament și finalitate iubirea?  

 

Credința trebuie să conducă la iubire: Credința autentică ne va conduce la iubire față de Dumnezeu și față de semeni. Aici este testul dacă avem de-a face cu adevărata credință sau nu, fiindcă prin credință iubirea lui Dumnezeu se amplifică. Iubirea este fundamentul tuturor lucrurilor bune din cer și de pe pământ.  

 

Și acum să vedem un rezumat a ceea ce rămâne după ce „am cunoscut totul”, citind 1 Corinteni 13.13 „Acum dar rămân aceste trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” Ce putem spune despre un om, poate sărac în lucrurile lumii acesteia, dar având aceste trei lucruri cu el? Ce înseamnă de fapt să fii cu adevărat bogat din perspectiva veșniciei?  

 

Credința ne conduce la speranță, sau speranță, care la rândul ei ne va conduce la iubire. Această iubire va alimenta mai departe credința și traseul anterior enunțat se va repeta practic la nesfârșit, conducând la dezvoltarea noastră interioară după imaginea lui Dumnezeu. Credința se află într-o strânsă legătură cu capacitatea noastră de a cunoaște. Speranța face la apel la ceea ce putem percepe, simți. Iar iubirea ne inspiră capacitatea de a trăi și acționa în mijlocul lumii, urmând planul lui Dumnezeu. Acestea trei calități fundamentale sunt destinate minții, inimii și sufletului, conducându-ne la perfecțiunea caracterului creștin.