Credința nu este un scop în sine, ci trebuie să ne conducă la o anumită finalitate, care se numește sfințirea vieții. Să citim acum Efeseni 4.13 - 15. „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Iisus Hristos; ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Iisus Hristos.” La ce se referă această maturitate a credinței la care trebuie să ajungem în ce privește asemănarea cu Dumnezeu?  

 

Scopul final al dezvoltării interioare constă în atingerea staturii plinătății lui Iisus Hristos, lucru ce presupune o stare de maturitate la care se ajunge prin creșterea în credință și cunoaștere de Dumnezeu. Orice aplicare a Cuvântului divin, adică punere în practică, produce o creștere interioară de care putem fi sau nu conștienți. Astfel, trăsăturile de caracter ale lui Iisus Hristos devin o parte a vieților noastre într-o măsură tot mai mare.  

 

Să citim acum 2 Corinteni 10.5 „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Iisus Hristos.” Care este obstacolul major în atingerea sfințirii vieții? La ce se referă aceste „idei născocite”, care se ridică împotriva cunoașterii de Dumnezeu? Este vorba doar despre ateism sau poate fi și o religie în care lucrurile, poate corect expuse, nu sunt însă și puse în practică?  

 

Orice gând supus lui Iisus Hristos: Tot interiorul vieților noastre, caracterizat prin gânduri și atitudini, precum și tot exteriorul, în genul cuvintelor și faptelor, trebuie să devină supuse lui Iisus Hristos. Pentru a ajunge la guvernarea imaginației trebuie să existe o stăpânire a vorbirii. Astfel, atât în dialogul cu ceilalți, cât și față de noi înșine, vor fi cultivate acele idei și gânduri care să-L înalțe pe Iisus Hristos.  

 

Și acum să citim „secretul vieții de victorie” al apostolului Pavel: Galateni 2.20 „Am fost răstignit cu Iisus Hristos și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Iisus Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” Ce înseamnă să fii „răstignit” cu Iisus Hristos? Cum putem să ajungem la experiența descrisă de apostol?  

 

Iisus Hristos trăiește în mine: Iisus Hristos trăiește în noi prin intermediul stilului nostru de viață, prin ceea ce suntem și ceea ce facem. Când modul Său de a fi devine vizibil în noi, atunci atingem maturitatea credinței noastre. Acest lucru presupune o reprimare a tot ceea ce nu seamănă cu El, cum ar fi mânia, răutatea sau invidia și cultivarea a tot ceea ce seamănă cu El, cum ar fi bunătatea, îngăduința și altele în felul acesta.  

 

Dar oricât de buni am fi în ce putem face, totuși dacă Dumnezeu nu lucrează, noi nu vom putea să obținem mare lucru. Ce încurajare găsim în Romani 8.29 „Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea modelului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați.”? În ce constă până la urmă certitudinea salvării noastre? În cele mai bune eforturi ale noastre? Sau în harul lui Dumnezeu?  

 

Chemarea de a fi asemenea cu Iisus Hristos: Transformarea celui credincios se bazează pe chemarea lui Dumnezeu și pe resursele pe care El ni le pune la dispoziție. Prin unirea alegerii noastre cu puterea divină idealul sfințirii vieții devine realizabil.  

 

Și pentru a avea o finalitate în ce privește primirea vieții, sau nevinovăției lui Iisus Hristos, să citim Romani 8.30 „Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și considerat nevinovați; iar pe aceia pe care i-a considerat nevinovați, i-a și proslăvit.” Așadar, care este garanția că vom fi în cele din urmă asemenea lui Iisus Hristos? Ce rol are această promisiune pentru a ne întări în drumul care duce către cer?  

 

Chemarea divină acoperă întreaga paletă a experienței salvării, ce merge mai departe prin absolvirea vinovăției și transformare interioară prin Iisus Hristos împreună cu înălțarea în Imperiul cerului. Toate acestea sunt expresia acțiunii puterii divine de a ne ridica în Imperiul cerului pe noi, oamenii păcătoși de pe pământ.