Întotdeauna, în fața unui prezent implacabil și a unei realități ce nu poate fi schimbată, se îndeplinesc condițiile producerii saltului interior, acea sublimare în eternitate, ce bazează pe o mărturie interioară ce depășește orizontul îngust al vieții de zilnice. Frigul, însingurarea, opresiunea devin astfel factori activi în provocarea saltului de viziune și concepție, de unde începe de fapt revelația lui Dumnezeu și a adevăratei religii. 

Experiența iluminării interioare și a păcii ce vine o dată cu ea, aduce un răspuns mângâietor peste timp, pentru durerea acută cauzată de prezent. Fără a limita această redare la un anumit loc, ea se poate foarte bine aplica și în alte situații similare, când stai în fața unor realități negative pe care nu le poți schimba. 

În astfel de situații ajungi fie la religie, fie la o revoltă deschisă, fie la un abandon final. O altă opțiune pare a fi exclusă. Pe de altă parte, se poate remarca o similitudine cu celelalte experiențe expuse, fiindcă transfigurarea prezentului, transcenderea acestuia, este posibilă doar prin atașarea fermă de experiența revelației lui Dumnezeu în interiorul sufletului tău și de perceperea providenței ce te însoțește pas cu pas. Cred că numai astfel poți dobândi puterea de a nu te da bătut, de a merge mai departe spre eliberarea de frică și de orice fel de teamă. 

Acestea sunt premisele unei victorii morale, care se poate câștiga chiar și în cele mai defavorabile circumstanțe. Iar dacă lumea din jur rămâne impasibilă la ceea ce ți se întâmplă, acest lucru oricum nu mai contează, fiindcă deja ai făcut saltul interior într-o dimensiune eternă și intangibilă. Despre acest „salt” s-a vorbit mult în repetate rânduri de diferiți autori, existând o similitudine ce trece dincolo de împărțiri și clasificări de tot felul. Există o unicitate a saltului credinței, ce ține de fiecare dintre noi, dar și o similaritate ce face apel la natura umană și la relația ei cu divinitatea. Saltul despre care vorbesc nu are nimic de-a face cu mistica, sau cu evadarea din realitate, ci dimpotrivă, aș putea spune că este o ancorare mai fermă în mediul în care trăiești, fiindcă dobândești o viziune superioară, ce cuprinde în cele din urmă întregul univers, în ansamblul său. Este ca și cum deodată îți revii din amorțire și îți dai seama de energiile uriașe, cosmice, care se propagă prin tine, înălțându-te deasupra împrejurărilor dificile ale vieții. 

Și chiar dacă în față îți stă crucea, adică sacrificiul, „saltul” credinței aduce un suflu, un elan, ce răstoarnă orice fel de raționament bazat pe frică sau compromis. Este o pace profundă pentru cei care se încred cu totul în Dumnezeu, fiindcă marele salt este o adâncire în profunzimile naturii umane ce se află în interiorul tău, sondarea unor dimensiuni nebănuite, ce se află latente în sufletul tău. Atunci lanțurile se rup și orice fel de legătură nu te mai doare, având dispoziția de a merge până la capăt, pentru a îndeplini destinul plin de slavă ce stă înaintea ta. 

Da, a trebuit să plătesc pentru aceste gânduri, pentru aceste trăiri a fost necesar să dau tributul necesar. De fapt, nu am ajuns să mai absolv vreodată acel internat militar, ba chiar am trecut printr-o experiență în care având un exemplar al Noului Testament asupra mea și fiind descoperit, a trebuit să îndur batjocuri, persecuții și umiliri ce pot fi menționate cu greu în cuvinte. După decembrie 1989, am părăsit armata, am rămas în București, am aderat la un anumit curent religios, care într-o formă sau alta m-a influențat, fără a mă asimila totuși, însă acel „salt interior” pe care l-am trăit în perioada comunismului mi-a dat acel impuls pentru a mă ancora în Cuvântul vieții din Biblie. 

Cred că adevăratul creștinism nu are o legătură directă cu forma sau tradiția în care ne aflăm, ci mai degrabă cu o anumită dorință de a ne lăsa modelați, șlefuiți, pentru a trăi „marele salt”, o experiență care la anumite intervale trebuie reluată, adâncită, experimentată. Universul interior este la fel de mare și de fascinant ca universul exterior și dacă suntem încercați, când totul pare că se prăbușește, din interior se aude glasul blând al Celui Veșnic. Nu este uimitor? și totuși sunt o mulțime de mărturii pe această temă, o mulțime de melodii pe o aceeași partitură, fiindcă natura noastră umană este aceeași și ea a fost croită după imaginea lui Dumnezeu. Nimic și nimeni nu va putea șterge acest lucru vreodată.