Pentru cei care mă cunosc, pare puțin straniu să afle că am avut dificultăți în învățarea alfabetului sau că am fost supraponderal când eram copil, sau alte detalii de felul acesta. Cu certitudine, fiecare dintre noi deține amintiri care pot să șocheze pe cei care ne-au cunoscut doar la o vârstă adultă. Realitatea este că de multe ori „rădăcinile sunt amare” și primii ani de viață, în loc de a fi cei mai fericiți, sunt dimpotrivă, marcați de felurite probleme ce forțează o maturizare prematură și o nesfârșită suferință.  

 

Indiferent de împrejurare, este tulburătoare imaginea unui copil maltratat de un adult sau cea a incitării de o persoană matură a unor copii să-și bată joc de un alt copil. În plus, mijloacele profund nepedagogice practicate de anumite cadre didactice, lasă urme adânci asupra minții fragede de copil, impresii ce nu se vor mai șterge vreodată. Elementul central al relatării este constituit de momentele în care pedeapsa venea, fără să poată fi evitată. Era ca și cum un destin trebuia să se împlinească, fără a oferi o cale de ieșire, o variantă favorabilă în fața unei perspective sumbre. În zadar te strădui să te pregătești mai bine pentru a face față situației, fiindcă în final tot nu aveai cum să scapi de pedeapsă.  

 

Deseori ne confruntăm cu situații asemănătoare, când pregătirea cea mai bună nu poate reduce suferința și evita situațiile nefavorabile ce se profilează la orizont. Motivul învățătoarei ce te va pedepsi aspru, fiindcă oricum îți va găsi o greșeală de care să se lege, apare deseori și în alte împrejurări, scopul fiind de fiecare dată același, mai precis de a-ți pierde încrederea, de a-ți scădea respectul de sine și nu în ultimul rând, de a-ți afecta identitatea. Astfel ajungi să fii determinat să crezi că nu ești altceva decât un ignorant, ce nu poate să își depășească în vreun fel condiția mizerabilă în care se află.  

 

Cred că nimic nu poate scuza utilizarea de mijloace violente împotriva celor ce nu pot să se opună în vreun fel. Și pe bună dreptate te poți întreba asupra rostului unor astfel de mijloace „educaționale”, când doar un îndemn rostit la momentul potrivit ar fi remediat totul. Aici nu este vorba doar de regimul comunist, ci de caracterul oamenilor, mai precis al celor ce iau asupra lor misiunea de dascăli și pedagogi. Până la urmă viața își regăsește făgașul, chiar și dacă înainte îți stau obstacole de netrecut. Providența divină acționează în cele din urmă schimbând scena vieții, pentru a-ți permite să înaintezi. Însă amintirile dureroase lasă o urmă de neșters în suflet, și ele te vor marca pentru tot restul vieții într-un mod știut sau nu, dar sigur.  

 

Ca urmare a unor astfel de experiențe nefericite în copilărie, în fața multiplelor provocări pe care le avem de întâmpinat de-a lungul vieții, învățarea diferitelor „alfabete” în diferitele domenii ale cunoașterii, adică a unor lucruri noi, necunoscute, se va asocia într-un mod nefericit cu impresia neputinței, durerii și rușinii, în fața motivului învățătoarei rele, lipsite de compasiune sau îndurare. Și de nenumărate ori acest spirit rău se va întrupa într-un funcționar lipsit de scrupule, într-un șef căruia îi place să te umilească, sau chiar într-un lider religios ce abuzează de cei credincioși, scopul fiind de fiecare dată același, de a te deprima până la abandon pe cărarea vieții.  

 

Însă nota finală a relatării are o tonalitate ce compensează deficiența sistemului educațional, prin refacerea imaginii de sine și conștiinței propriei valori, pe baza rezultatelor pozitive de mai târziu. Experiența ulterioară avea să infirme falsa imagine de sine inoculată de un fals educator. Și poate că o astfel de evoluție are și ea valoarea ei prin înfruntarea și învingerea unor circumstanțe nefavorabile, menite să te îngenuncheze pe drumul vieții și să te transforme chiar de la început într-un om înfrânt, incapabil să-și valorifice imensul potențial ce se află în sufletul tău.  

 

Cu toate acestea, câți dintre foștii elevi abuzați de personalul didactic vor reuși să recupereze mai târziu? Mai mult ca sigur că procentul este destul de mic și sechelele deformării în procesul educațional va conduce la multe probleme personale și sociale mai târziu. Însă, cel mai important lucru este să nu abandonezi și să nu cedezi în a crede că viața pe care o ai de trăit are un sens ascendent, ce nu poate fi distrus de influențele defavorabile pe care cu certitudine le vei întâlni de-a lungul vremii. Binele învinge în cele din urmă răul, chiar dacă aparențele par a spune cu totul altceva. Și poate că această luptă aduce cu sine cel mai bine conștientizarea adevăratei valori personale într-un mod mai sigur decât simpla recunoaștere din partea celorlalți. Este o cale mai dură, dar învingând rezultatele sunt dramatic mai puternice decât în absența opoziției din partea celor pretinși învățători, lideri sau alții în genul acesta.  

 

Nimic și nimeni nu poate opri revărsarea timpului peste viețile noastre și puterea devenirii ce a fost pusă în noi. Dacă nu abandonăm lupta, dacă ne luptăm pentru propria noastră identitate interioară, dacă nu ne lăsăm amăgiți de influențe nefaste, ce vin de multe ori chiar de la cei apropiați, vom ajunge să distingem, să învățăm și să înțelegem marele alfabet al unei vieți cu sens, bucurie și îndeplinire, în ciuda dificultăților.